Redresarea educației să fie prioritatea noului președinte Nicușor Dan, susțin aproape 70% dintre membrii Declic într-un sondaj făcut în una dintre cele mai mari comunități civice

[jp_post_view]
Sondaj realizat intre membrii Declic
Aproape 70% dintre membrii Declic, una dintre cele mai mari comunități civice din România, susțin că „redresarea educației” trebuie să fie prioritatea noului președinte. Un sondaj realizat de comunitatea Declic imediat după finalizarea numărătorii votului după turul 2, la care au răspuns 11.508 de membri, arată că 69,68% dintre respondenți consideră realizarea unui „plan pentru redresarea educației” drept cea mai importantă prioritate a mandatului noului președinte Nicușor Dan.
  • Amintim că președintele Nicușor Dan le-a transmis studenților, în urmă cu două zile, un apel la implicare civică și politică. „Ce puteți face voi pentru societate? Cred că există un mare deficit în zona societății civile și în special în zona civică a societății civile. Sunt foarte, foarte multe locuri în care statul român este de la neglijent până la capturat și este nevoie de o presiune din partea societății, pentru ca lucrurile astea să fie corectate”, a declarat președintele sâmbătă, 24 mai 2025. „Vă invit, deci! Sunteți la vârsta potrivită ca să credeți că puteți să schimbați România și lumea. Dacă veți fi în număr suficient, chiar voi o să fiți cei care o vor face”, a continuat Nicușor Dan. Detalii aici

„Educația, reformarea sistemului de justiție și combaterea evaziunii fiscale sunt principalele teme pe care membrii Comunității Declic vor să se axeze președintele României, Nicușor Dan, la începutul mandatului său. Asta arată un sondaj realizat de comunitatea Declic, imediat după finalizarea numărătorii votului după turul 2, la care au răspuns 11.508 de membri”, anunță Declic într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Întrebați ce ar trebui să prioritizeze președintele în noul mandat, participanții au indicat în proporție covârșitoare:
un plan pentru redresarea educației (69,68%)
● reformarea justiției (49,29%)
● măsuri concrete pentru reducerea evaziunii fiscale(39,79%)

Declic a întrebat și ce acțiuni urgente ar trebui să facă președintele în primele luni de mandat. Peste 90% dintre respondenți au spus că este esențial ca șeful statului să-și formeze rapid o echipă de experți în domeniile cheie și să se implice în formarea unui guvern competent.

Sursa foto: Declic

„Rezultatele sondajului arată limpede că oamenii își doresc un președinte care tratează cu seriozitate educația, justiția și combaterea evaziunii fiscale. Miile de de respondenți nu sunt doar cetățeni cu așteptări – sunt membri activi ai unei comunități care muncește zi de zi pentru o Românie mai bună. Vocea lor trebuie ascultată. Ne dorim ca acest nou început să aducă schimbările reale pe care societatea le cere de prea mult timp”, a declarat Tudor Brădățan, Directorul executiv al Declic.

Peste 50% dintre cei care au răspuns au spus că sunt ușurați după rezultatul alegerilor, dar încă precauți, în timp ce 36% s-au declarat optimiști, iar 9,7% motivați să continue.

Foto: Declic

Sondajul a fost realizat online, în perioada 21-23 mai, în rândul membrilor comunității Declic. Au participat 11.508 persoane, care au răspuns la întrebări privind așteptările față de noul președinte și prioritățile urgente pentru România.

Declic este una dintre cele mai mari comunități civice din România, formată din peste un milion de membri activi, precizează aceștia în comunicatul remis Edupedu.ro. Prin petiții, campanii și acțiuni directe, Declic promovează drepturile omului, protejarea mediului, transparența instituțiilor și combaterea corupției.

Citește și:
Președintele Nicușor Dan, mesaj către studenți: Sunt foarte multe locuri în care statul român este de la neglijent până la capturat. Este nevoie de presiune din partea societății. Sunteți la vârsta potrivită ca să credeți că puteți schimba România / Avem un deficit de implicare civică și politică. Vă invit!


1 comment
  1. Dacă și actualul președinte va merge tot pe ideea „davidescă”, cum că învățământul rural funcționează „pe avarie”, se va alege praful și pulberea de copiii de la țară care nu au posibilități materiale, dar vor să învețe și de localitățile rurale în care, în ciuda a ceea ce se susține, vin profesori de calitate și nu, ca să folosesc un eufemism, „nepregătiți”!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Finanțarea școlilor după nevoile lor reale, restructurarea formării inițiale a profesorilor, curriculum bazat pe competența “a învăța să înveți” – priorități pe termen mediu ale Ministerului Educației, pentru învățământul preuniversitar

Restructurarea sistemului de formare inițială a profesorilor, o finanțare a școlilor legată de nevoile reale ale acestora, revizuirea evaluărilor elevilor și folosirea sistemelor informatice pentru aceste evaluări se numără printre…
Vezi articolul

Romanian ex-minister Ligia Deca’s revolving door case: she was named university vice-chancellor less than 3 weeks after proposing Eur 2.3 million project to deploy OECD’s adult skills survey PIAAC nationally – a project opaquely attributed to same university and to another office she is indirectly connected to

Romania’s ex-Education minister Ligia Deca left office on the eve of Christmas 2024, in governmental changes that followed recent parliamentary elections. Less than 3 weeks later, she was announced a…
Vezi articolul

DOCUMENT Calendar Evaluare Națională 2025. Probele încep pe 23 iunie, cu o zi liberă după fiecare examen. Rezultatele inițiale apar pe 3 iulie și elevii au timp trei zile să vadă lucrările, până să decidă dacă depun contestații

Evaluarea Națională 2025 are loc în perioada 23-27 iunie, potrivit calendarului avizat joi de Ministerul Educației în ședința Comisiei pentru Dialog Social (CDS). Proba la Limba română se va desfășura…
Vezi articolul

Învățătoarea Simona Ghenea: Noi pregătim copiii de astăzi pentru un viitor care nu știm cum poate să fie. Vom eșua dacă nu le vom crea contexte în care să-i încurajăm să gândească critic – succesul va depinde doar de cei care se adaptează

Noi pregătim copiii de astăzi pentru un viitor care nu știm cum poate să fie. Vom eșua dacă nu le vom crea contexte în care să-i încurajăm să gândească critic,…
Vezi articolul