Regulament calendar proiecte educative 2026. Inspectorii de educație extrașcolară trebuie să creeze platforme online de înscriere, să publice datele despre concursuri și pot oferi consiliere profesorilor – proiect

2.222 de vizualizări
Foto: © Bonita Cheshier | Dreamstime.com
Noul proiect de regulament pentru Calendarul proiectelor educaționale extrașcolare (PES) 2026 prevede că inspectorii școlari pentru educație extrașcolară vor avea atribuții extinse în organizarea, verificarea și monitorizarea concursurilor școlare și extrașcolare. Ei vor fi responsabili de crearea platformelor online de înscriere, de avizarea și încărcarea proiectelor eligibile, de consilierea profesorilor care depun dosare și de supravegherea modului în care se desfășoară efectiv activitățile aprobate.

Potrivit documentului pus în consultare de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), organizarea etapelor de calificare la competițiile naționale va reveni inspectoratelor școlare, care, cu sprijinul unităților din județ, trebuie să creeze în termen de o săptămână de la publicarea calendarului CPEEN o platformă de înscrieri pentru toți participanții. Platforma, care poate fi realizată și cu ajutorul instrumentelor Google, va conține lista completă a proiectelor, datele-limită de înscriere și numele profesorilor responsabili pe fiecare domeniu. Linkul platformei va fi transmis oficial tuturor instituțiilor implicate – centre de resurse, case ale corpului didactic, unități de învățământ și centre extrașcolare – și publicat pe site-ul fiecărui inspectorat școlar.

Inspectorii pentru educație extrașcolară vor avea, potrivit regulamentului, o serie de atribuții noi și precise. Ei vor fi cei care:

  • verifică și avizează dosarele proiectelor înainte ca acestea să fie încărcate în folderul județului, respingându-le pe cele care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate;
  • sprijină cadrele didactice care doresc să elaboreze și să implementeze proiecte extrașcolare, oferind consiliere de specialitate și exemple de bună practică;
  • publică pe site-ul inspectoratului toate formularele, fișele de evaluare și calendarele competițiilor județene, interjudețene și naționale, în zona dedicată activităților educative;
  • monitorizează direct sau prin profesori metodiști modul în care se desfășoară activitățile, redactând rapoarte și formulând recomandări pentru edițiile viitoare.

Regulamentul stabilește că, în urma activității de monitorizare, inspectorii trebuie să redacteze un raport pentru fiecare proiect, în care să fie menționate desfășurarea efectivă a activităților, respectarea calendarului și propuneri de îmbunătățire. Dacă se constată o diferență semnificativă între modul în care a fost scris proiectul și modul în care s-a desfășurat, organizatorul își pierde dreptul de a depune un nou proiect pentru anul următor.

„Inspectorii pentru educație extrașcolară resping proiectele care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate și încarcă doar proiectele eligibile pentru Calendarul național în folderul dedicat, conform informațiilor transmise anual de către Ministerul Educației”, se arată în articolul 24 din proiect. În același timp, aceștia coordonează la nivel județean întregul calendar al activităților, inclusiv etapele de calificare pentru competițiile naționale organizate de minister.

La nivel local, inspectorii pot decide ca unele proiecte județene să servească drept etapă de calificare pentru competițiile din Calendarul național, cu menționarea acestei precizări în titlul proiectului. Ei sunt, de asemenea, responsabili de stabilirea comisiilor de organizare și evaluare, de desemnarea responsabililor pe domenii și de transmiterea către minister a listelor cu proiectele propuse pentru includere în calendarele interjudețene și naționale.

Citește și (articolul continuă după recomandări):


Atribuțiile inspectorilor se extind și asupra etapelor de raportare. Pentru fiecare proiect inclus în calendar, organizatorii trebuie să depună un raport de maximum două pagini, avizat de inspectorul pentru educație extrașcolară. Aceste documente devin obligatorii pentru reînnoirea proiectului în anul următor.

Proiectul prevede și un mecanism de control intern. Inspectorii pot delega profesori metodiști sau alte cadre didactice de specialitate să monitorizeze activitățile din teren, dar rămân responsabili de validarea rapoartelor și de transmiterea acestora către Ministerul Educației.

Pe lângă obligațiile administrative, inspectorii au și un rol de sprijin și îndrumare. Ei pot organiza sesiuni de consiliere pentru cadrele didactice interesate de scrierea sau coordonarea unor proiecte, pot valida regulamentul de organizare al fiecărui concurs și pot recomanda includerea sau excluderea unor activități în funcție de calitatea și relevanța lor educațională.

DOCUMENT PROIECT Regulamentul de întocmire a calendarului activităților extrașcolare și proiectelor educative:

Foto: © Bonita Cheshier | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
PROIECT Reguli noi pentru concursurile extrașcolare 2026: profesorii, școlile sau asociațiile au voie să propună doar proiecte fără taxe pentru elevi, cu etape de calificare și din afara ariilor curriculare – model regulament
Elevii de clasele primare să nu poată participa la etapele naționale ale concursurilor extrașcolare, propune Ministerul Educației, indiferent cine le organizează – document
Daniel David: Am văzut în spațiu public ideea că am interzice concursurile sau olimpiadele la nivelul învățământului primar. Nu se pune problema în acest sens
Regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare a fost rescris de Ministerul Educației după 13 ani: instituția propune prag de calificare la etapa națională cu 50% mai dificil / Subiectele vor fi publicate obligatoriu după probe, iar acestea pot fi și online, doar pe platforme aprobate de minister – proiect
Regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare a fost rescris de Ministerul Educației după 13 ani: instituția propune prag de calificare la etapa națională cu 50% mai dificil / Subiectele vor fi publicate obligatoriu după probe, iar acestea pot fi și online, doar pe platforme aprobate de minister – proiect
Părinții să participe obligatoriu la ședințe cu elevii și profesorii înainte de etapa națională – proiect regulament olimpiade 2026 / Elevii care încalcă regulile de conduită vor fi eliminați din competiții și nu vor mai putea participa nici anul următor
Patru elevi olimpici din Buzău îi cer ministrului David să nu reducă numărul de participanți la olimpiadele naționale: După ce ne-ați luat bursele, se pare că doriți să ne luați și motivația și încrederea că munca noastră mai contează
SURSE Noi economii din educație: Ministerul Educației vrea să reducă numărul elevilor la olimpiadele naționale, prin modificări la regulamentul competițiilor școlare – mai puțini profesori însoțitori și corectori, pentru economii la buget


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO „Mă! Ține minte! Drumul României spre NATO trece prin Afganistan” – Premierul Ciucă, despre sfatul dat de Mircea Pașcu în 2001 când a ajuns din comandant de batalion la Craiova, în Afganistan / Plus: Discursul lui Ciucă despre evoluția tehnologică ce evoluează

Premierul Nicolae Ciucă și-a început discursul susținut astăzi, la Bucharest Security Conference, cu sfatul dat de fostul ministru PSD al Apărării, Ioan Mircea Pașcu, după ce România a trimis primele…
Vezi articolul

CNCAN, despre Cernobîl: Măsurătorile efectuate la nivel național confirmă valori normale ale nivelului de radiații și nu sunt semnalate depășiri la nivelul teritoriului ucrainean / Toate sistemele de securitate sunt funcționale

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a transmis miercuri că nu sunt semnalate depășiri ale radiației la nivelul teritoriului Ucrainei, iar în prezent toate sistemele de securitate ale centralei…
Vezi articolul

Tăierea burselor nu este doar o cifră într-un tabel. Este o renunțare colectivă la viitorul copiilor noștri, atrage atenția Federația Națională a Părinților, într-o scrisoare deschisă către Guvern: Dacă se dorește o reformă și tăieri de cheltuieli, se poate începe cu reformarea Inspectoratelor școlare

„Tăierea burselor nu este doar o cifră într-un tabel. Este o renunțare colectivă la viitorul copiilor noștri”, atrage atenția Federația Națională a Părinților Edupart, într-un comunicat de presă. Reacția vine…
Vezi articolul

Echipa de liceeni care reprezintă România în competițiile internaționale de robotică a plecat miercuri seara în Rusia / Însoțitorul lor, Ionuț Panea de la ASE București: Am fost și acum o lună tot acolo… știți cum era viața la Sankt Petersburg? Pe nimeni nu interesa de Ucraina

Echipa clubului de robotică Autovortex, formată din 7 tineri și un însoțitor, asistentul universitar Ionuț Panea de la ASE, a plecat miercuri seară la Sankt Petersburg, cu un ultim zbor…
Vezi articolul