Reguli noi pentru obținerea vizei de flotant: Solicitantul să stea cel puțin 15 zile pe lună la locuința secundară, iar dacă la aceeași adresă figurează mai mult de două persoane, poliția va face verificări

25.636 de vizualizări
Deschiderea școlilor
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat luni o serie de măsuri restrictive, care au intrat deja în vigoare, pentru obținerea vizelor de flotant, printre acestea numărându-se un număr limitat de persoane care pot figura la aceeași adresă și, de asemenea, un număr minim de zile pe lună pe care un solicitant de viză de flotant să le petreacă la locuința secundară.

„În toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor. Solicitantul va declara pe propria răspundere scopul/motivul stabilirii reşedinţei. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor. În practică, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor se vor efectua următoarele activităţi: 1. Se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă; 2. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin 2 menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată. În situaţia în care, din verificările efectuate de către polițiști rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a MAI, Monica Dajbog.

Citește mai mult pe G4media.ro

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea


1 comment
  1. Niste tampenii. Luam un caz concret: cuplu; pe perioada iernii cuplul isi aduce parintii batrani la ei(3 batrani, ca atatia au mai ramas); casa mare, posibilitati, asistent platit sa aiba grija de ei. Chiar am trecut prin asa ceva personal, dar cu 2 batrani, tatal meu si mama sotului, ambii de aceeasi varsta, mama mea decedand cu doar 2 luni inainte sa-i mutam la noi pe cei doi(eu si sotul nu avem frati). Intrebare: ii scot in zapada daca sunt mai mult de 2 pe aceeasi viza de flotant?? Sau cum? Si e doar un caz. Ar putea fi o femeie cu copii in divort si pana la partaj sa nu stea cu sotul violent , ci, la sora ei pentru 2 luni, sa zicem.. vacanta de vara. Femeia are 3 copii. Cum facem??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO INTERVIU Ministrul Educației spune că nu poate interveni în procedurile care au blocat marile cazuri de plagiat din ultimii ani / Daniel David: Ministerul va analiza impactul legislației asupra eticii universitare și ar putea anunța un audit al tuturor comisiilor de etică

„Nu cred că ministrul Educației trebuie să intre peste aceste proceduri și să se ducă să pună sub semnul întrebării lucrurile care s-au făcut” de către forurile care analizează plagiatul…
Vezi articolul

Modul de calcul al sumelor forfetare pentru transportul elevilor și mecanismul prin care se face plata către elevi – proiect pe ordinea de zi a ședinței de Guvern / Elevii ar primi sumele restante la mijlocul anului școlar 2023-2024

Proiectul Hotărârii de Guvern privind modul de calcul al sumelor forfetare pentru transportul elevilor, inclusiv pentru județele în care Consiliile Județene nu au încheiate contracte cu operatorii de transport și…
Vezi articolul

EXCLUSIV Bani blocați ilegal pe mii de carduri educaționale, în a doua săptămână de școală – reclamă părinții elevilor păgubiți / Adrian Câciu, ministrul fondurilor europene: Vom da o circulară pentru a debloca banii cât mai repede

Mai multe persoane care au carduri educaționale în valoare de 500 de lei primite anul școlar trecut au semnalat Edupedu.ro faptul că li s-au retras banii necheltuiți, pe motiv că…
Vezi articolul

Listele cu școlile care vor primi bani pentru combaterea abandonului școlar, runda a II-a, nu au fost publicate în termenul stabilit de Ministerul Educației. Directorii trebuie să primească granturile când începe școala / Surse: Cererile de finanțare nu au fost încă evaluate la Minister

Listele cu școlile alese de Ministerul Educației ca să primească finanțare pentru reducerea abandonului școlar, prin programul național dedicat – PNRAS Runda a II-a, nu au fost afișate de instituție,…
Vezi articolul