Regulile pentru începerea școlii în Italia: Personalul nevaccinat se va testa la fiecare 48 de ore. Cine refuză, va fi concediat în patru zile. Accesul în școli – în baza certificatului verde

3.847 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Școlile se redeschid în Italia cu un plan diferit de regulile anti-COVID de anul trecut, anunță Corriere della Sera, citat de G4Media.ro. Măștile rămân obligatorii atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice și restul personalului din instituții, iar în situația persoanelor surde se vor folosi măști transparente. Toate măștile de protecție vor fi distribuite de către școli, atât pentru elevi, cât și pentru personal.

O diferență față de anul școlar precedent este că distanțarea la un metru a băncilor nu mai este obligatorie, rămâne doar ca o recomandare. Acolo unde nu există spațiu suficient, se poate renunța la distanțarea fizică a elevilor, cu condiția menținerii celorlalte măsuri. Tot ca o recomandare, acolo unde e posibil, trebuie să fie o distanță de doi metri între catedră și scaune.

  • Se mențin însă circuitele de intrare și ieșire din școală, inițiate la începutul pandemiei. Pentru a evita aglomerația vor funcționa intrări și ieșiri separate, atât în autobuze, cât și în școli.

Nu se va mai măsura zilnic temperatura elevilor și personalului din școli, așa cum era până acum. Aceasta va fi măsurată la plecarea de acasă de către fiecare, iar în situația în care există febră, se rămâne acasă și se anunță acest lucru conducerii școlii.

Accesul în instituțiile de învățământ se va face în baza certificatului verde, care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală. Cei care nu sunt vaccinați și nu au un document medical care să ateste motivul pentru care vaccinarea nu e posibilă, trebuie să facă un test COVID la fiecare 48 de ore. Testele rămân în responsabilitatea celui care le face, inclusiv din punct de vedere financiar, cu excepția cazului în care sunt persoane care nu pot fi vaccinate din motive medicale.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Foto: 195102392 © Michele D’OttavioDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Reguli corecte intr- o pandemie și într-o țară normală. Din păcate in Romania mai nimic nu este normal și cum ar trebui sa fie. Autoritățile noastre nu se uita la ce fac alții noi suntem cei mai deștepți și mai democrați din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Degrevările de normă didactică pentru vechime ale profesorilor se vor putea face din timpul de lucru, potrivit ministrului Daniel David / Pentru funcțiile de conducere, degrevările trebuie să fie, de regulă, incompatibile cu plata cu ora

Daniel David a anunțat, printr-un mesaj transmis cu ocazia preluării unui nou mandat de ministru al Educației și Cercetării, că degrevările pentru vechime se vor putea face din timpul nedidactic…
Vezi articolul

Afacerea microbuzelor electrice la suprapreț – Ministerul Educației spune că va analiza „cu celeritate” documentația pentru județele Iași și Prahova și va dispune „măsurile care se impun” / MEC declară că are atribuții limitate de verificare

Ministerul Educației și Cercetării a reacționat marți după-amiază la ancheta de presă referitoare la achiziția la suprapreț a microbuzelor școlare electrice prin PNRR, reacție ce survine la mai bine de…
Vezi articolul

Platforma de evaluare online a elevilor la toate materiile și examenele naționale, proiect început pe 7 martie de ministerul Educației, va costa 78 de milioane de euro și trebuie să fie gata până în septembrie 2025 

Platforma de evaluare online a elevilor la toate materiile și examenele naționale  și realizarea de conținut digital, „e-Evaluare, e-Examinare în Educație (4E-Education)”, proiect început pe 7 martie de ministerul Educației,…
Vezi articolul