Remus Pricopie o susține pe Monica Anisie: Este doar dorința unora de a scăpa de un ministru care spune NU solicitărilor venite pe canale neoficiale?

[jp_post_view]
Remus Pricopie / INQUAM Photos – Octav Ganea
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a publicat un mesaj de susținere a Monicăi Anisie, după ce în presă au apărut zvonuri privind o remaniere a acesteia de la Ministerul Educației. „Nu există ministru al educației, în România sau oriunde în lume, care să nu facă greşeli”, spune Pricopie, care avertizează că „trebuie căutat adevăratul motiv” al încercării de schimbare a lui Anisie.

„Este în interesul educației sau este doar dorința unora de a scăpa de un ministru care spune NU solicitărilor venite pe canale neoficiale? Anumiți foşti şi/ sau actuali demnitari trebuie să înțeleagă că resursele publice ale educației, atâtea câte sunt, trebuie alocate transparent către şcoală şi universități şi nu pe canale dosite, în interesul unui grup nelegitim, care încearcă de câțiva ani să monopolizeze deciziile din sectorul educației, la nivel guvernamental şi parlamentar, indiferent cine a fost (oficial) la guvernare”, scrie Pricopie, pe pagina sa de Facebook.

Reacția lui Remus Pricopie vine în aceeași săptămână în care a transmis două mesaje extrem de dure către președintele Consiliului Național al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu. SNSPA a anunțat oficial pe 21 mai că ia în discuție să întrerupă colaborarea cu Consiliul Național al Rectorilor, “până când nu vor fi adoptate măsuri de depolitizare a acestei instituții”. SNSPA a susținut atunci că „este absolut inacceptabil” ca actualul președinte al CNR, Sorin Cîmpeanu, „să reprezinte universitățile în dialogul social cu autoritățile guvernamentale / parlamentare și, simultan, să fie parlamentar PNL și Președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, deci să legifereze”.

Cîmpeanu a schimbat 3 partide, până astăzi, fiind din 2016 pe rând membru ALDE – poziție din care a fost ales deputat, membru al partidului Pro Romania condus de Victor Ponta și, din ianuarie 2020, membru în Biroul Executiv al PNL.

În februarie 2020, Remus Pricopie a fost propunerea PSD și Pro România pentru postul de premier. Amintim că Sorin Cîmpeanu i-a urmat lui Remus Pricopie la conducerea Ministerului Educației, ambii fiind miniștri în guvernele Ponta.

Remus Pricopie nu a intrat în niciun partid.

Poziția integrală a lui Remus Pricopie, de susținere a Monicăi Anisie:

Nimic nou: ministrul educației, pe lista posibililor sacrificați pentru ‘împrospătarea imaginii guvernului’.

Nu există ministru al educației, în România sau oriunde în lume, care să nu facă greşeli. Dar acest lucru nu înseamnă că trebuie schimbat la fiecare şapte luni, aşa cum se întâmplă la noi, cel puțin din 2015 şi până azi.

În plus, cred că trebuie căutat adevăratul motiv al schimbării: este în interesul educației sau este doar dorința unora de a scăpa de un ministru care spune NU solicitărilor venite pe canale neoficiale? Anumiți foşti şi/ sau actuali demnitari trebuie să înțeleagă că resursele publice ale educației, atâtea câte sunt, trebuie alocate transparent către şcoală şi universități şi nu pe canale dosite, în interesul unui grup nelegitim, care încearcă de câțiva ani să monopolizeze deciziile din sectorul educației, la nivel guvernamental şi parlamentar, indiferent cine a fost (oficial) la guvernare.

Remus Pricopie / INQUAM Photos – Octav Ganea
Citește și:

 

 


6 comments
  1. Când vorbește doamna ministru Anisie de interese, se gândește la domnul J. Badea, șeful său de cabinet sau la oamenii speciali din spatele domniei sale?

    Sau poate se referă doamna Anisie la firma Simavi (puiul moștenitor al Siveco)? Ori poate se gândește la EduApps SRL? 🤩

  2. Sa-i fereasca Dummezeu sa o schimbe si Anisie, ca toate cadrele didactice vor face Greva si o vor sustine! Si sa mai asteptw PNL voturile noastre ! Este cel mai bun ministru !!!

  3. Nelegitimi? suntem noi parintii copiilor, 2 aproape 3 luni, nu a comunicat cu noi, ce nevoie avem noi de un astfel de ministru, tocmai cand probleme din invatamant sunt atat de grave?

  4. Revin cu o completare: daca a ajuns sa o susțina rectorul PSD al SNSPA atunci PNL are o problema cu ministrul educației. Când te lauda dușmanul gândește- te ce ai făcut greșit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Marian Popescu: Am decis să nu mai susțin cursuri la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, în semn de protest față de angajarea fostului șef de resurse umane al SRI. Senatul a votat, fără rușine, o impostură academică. La vedere

Senatul Universității din București “a votat, fără rușine, o impostură academică. La vedere“, scrie profesorul universitar Marian Popescu pe pagina sa de Facebook, unde anunță că „în semn de protest…
Vezi articolul

Remus Pricopie, SNSPA, o nouă acțiune împotriva lui Sorin Câmpeanu: anunță că merge în instanță pentru a arăta că mandatul acestuia de președinte al Consiliului Rectorilor a încetat de drept / Câmpeanu: Nu mă exprim pe probleme marginale

“Consiliul Național al Rectorilor (CNR) are nevoie de mai multă transparență și de respectarea cu strictețe a legii, astfel încât să redevină un exemplu de conduită democratică, ceea ce, din…
Vezi articolul

Reacția lui Cîmpeanu, la acuzațiile de conflict de interese pentru deținerea pozițiilor rector și parlamentar lansate de SNSPA, condusă de Pricopie: Unii își pierd echilibrul

Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Rectorilor și parlamentar PNL, reacționează la acuzațiile de conflict de interese lansate de universitatea condusă de Remus Pricopie. „Într-o perioadă în care învățământul preuniversitar și cel…
Vezi articolul

Cele mai mari universități din România cer Ministerului Educației o „reformă profundă” a finanțării învățământului superior, care funcționează pe mecanisme „învechite, prăfuite”

Consortiul „Universitaria”, format din cele mai importante cinci universități din România, cere Ministerului Educației și Cercetării să aplice mai multe măsuri care să îmbunătățească sistemul actual de finanțare a universităților…
Vezi articolul

Fondul pentru situații speciale, la dispoziția ministrului Educației: O mână de universități au folosit, în 2021 și 2022, peste jumătate din banii din FSS cheltuiți în întregul învățământ superior / Universitatea de Agronomie condusă de fostul ministru Cîmpeanu – în top, inclusiv cu bani pentru conferințe de securitate

Un număr restrâns de universități din România atrag cea mai mare parte banilor pe care, potrivit legii, Ministerul Educației îi poate aloca dintr-un fond special, aflat la dispoziția ministrului, destinat…
Vezi articolul