Partidul REPER condamnă ferm decizia Guvernului de a înlocui probele orale de Bacalaureat cu media de la clasă şi de a elimina evaluarea naţională la finalul clasei a VI-a: Soluţie de avarie care nu face decât să submineze fundamentul evaluării obiective şi corecte a pregătirii elevilor

851 de vizualizări
Foto: © Chonlawut Brahmasakha | Dreamstime.com
Publicarea proiectului de OUG de către Guvern prin care se va face echivalarea unor probe orale de la bacalaureat cu notele din timpul liceului arată că lipsa de competenţă şi de soluţii pentru gestionarea grevei din educaţie duce la pedepsirea copiilor şi la prelungirea protestelor, consideră reprezentanţii partidului REPER, scrie G4Media.ro.

„Partidul REPER condamnă ferm decizia Guvernului de a înlocui probele orale de Bacalaureat cu media de la clasă şi de a elimina evaluarea naţională la finalul clasei a VI-a. Considerăm că aceste măsuri sunt nişte soluţii de avarie care nu fac decât să submineze fundamentul evaluării obiective şi corecte a pregătirii elevilor. Înlocuirea probelor orale de la Bacalaureat cu media de la clasă ridică serioase întrebări cu privire la echitatea şi obiectivitatea procesului de evaluare. Fiecare elev trebuie să aibă oportunitatea de a-şi demonstra abilităţile şi cunoştinţele specifice examenului de Bacalaureat prin intermediul unor probe individuale, care să permită o evaluare adecvată şi corectă. Echivalarea cu mediile obţinute în timpul liceului nu reflectă în mod real nivelul de pregătire al elevilor şi poate crea discrepanţe şi inechităţi între aceştia”, a afirmat Ramona Strugariu, copreşedintă a REPER, potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii.

Potrivit REPER, eliminarea evaluării naţionale la finalul clasei a VI-a este o decizie regretabilă, pentru că are un rol important în măsurarea progresului şi pregătirii elevilor, în identificarea eventualelor lacune şi oferirea unui feedback util pentru îmbunătăţirea procesului de învăţare.

„Guvernul neglijează importanţa monitorizării periodice adecvate a performanţelor elevilor în învăţământul primar şi gimnazial şi creează un vid în ceea ce priveşte evaluarea lor obiectivă. Noi considerăm că acel pas incipient în testarea standardizată nu trebuie, în nici un caz, eliminat, ca reacţie la faptul că ministerul nu doreşte să dea satisfacţie cerinţelor legitime ale profesorilor aflaţi în grevă. Este necesar să arătăm responsabilitate şi să găsim soluţii care să garanteze o evaluare corectă, transparentă şi echitabilă a elevilor. Partidul REPER consideră că este crucial să ne concentrăm atenţia pe îmbunătăţirea calităţii sistemului educaţional şi pe susţinerea profesorilor în misiunea lor de a oferi o educaţie de calitate”, se arată în comunicatul de presă.

Articolul integral, pe G4Media.ro

Foto: © Chonlawut Brahmasakha | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Este cea mai potrivită soluție în momentul actual. Să nu își mai dea nimeni cu părerea. Ba așa ba așa… se schimbă de la o zi la alta, ba se dau competente, ba se echivalează. Nu vă mai jucați cu elevii de clasa a 12-a. Țineți-vă de cuvânt și echivalați probele orale la bac. Este un stres imens pentru elevii de clasa a 12-a și voi vă jucați de-a școala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile de medicină: sănătatea pacienților cu dizabilități e pusă în pericol de o decizie recentă a Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților privind dreptul de decizie medicală a fizioterapeuților

Alianța Universitară G6 UMF, ce reunește universitățile de medicină și farmacie din România, afirmă, într-un comunicat de presă emis miercuri, că sănătatea pacienților cu dizabilități este pusă în pericol de…
Vezi articolul

10 burse de 1.000 de lei pentru elevii performanți care trăiesc în medii defavorizate, acordate de Academia Română / Care sunt criteriile de selecție și ce trebuie să cuprindă dosarele candidaților. Bursele se acordă anual până la finalizarea studiilor de liceu sau facultate

10 burse de câte 1.000 de lei pentru elevii care trăiesc în medii defavorizate și care au rezultate școlare excepționale vor fi acordate de Academia Română, în anul 2023, potrivit…
Vezi articolul

Scandal pe bursele elevilor. Ministrul Educației susține că reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au propus ca cei cu medii între 8.50 și 9.50 să nu mai ia burse de merit / CNE: Nu am agreat niciodată creșterea la 9,50 a mediei pentru bursa de merit

Modificarea cuantumurilor minime ale burselor și stabilirea pragului pentru bursa de merit la media 9.50, față de 8.50 cât este în prezent, au fost propuneri făcute de Consiliul Național al…
Vezi articolul