Replica Ligiei Deca față de oprirea protestului studenților în 2005, la prima negociere cu Guvernul care a făcut doar promisiuni: Mi-am păstrat angajamentul pentru Educație și lupta pentru investiția în Educație

3.321 de vizualizări
Ligia Deca / Foto: gov.ro
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat la Digi24 că, în 2005, dialogul cu guvernul „a dat roade”, revendicările fiind „onorate de către partea guvernamentală.” Declarația vine după ce Edupedu.ro a scris că Deca a stopat rapid, în 2005, protestele studențești ce susțineau greva profesorilor, care se desfășura atunci. La acea vreme, Deca este secretarul general al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România și s-a solidarizat cu proteste angajaților din Educație. Totodată, aceasta a fost prima care anunța că studenții opresc protestele, la doar câteva zile de la debutul acestora.

Ea a cedat, ca reprezentant ANOSR la negocieri, la primele promisiuni ale unui ministru instalat de o zi. Una dintre promisiuni a fost că Educația va primi 5% din PIB, promisiune încălcată după nici o lună.

Cu toate acestea, ministrul Educației este de părere că cele mai multe revendicări au fost onorate de guvern, „chestiuni care țineau de implicarea studenților în procesul de decizie, în asigurarea calității, în reducerile de transport, creșterea calității în educație, inclusiv prin investii în infrastructură și, sigur, creșterea procentuală a bugetului. (…)

Bugetul în anul următor acelui protest s-a apropiat de 5% din PIB.”

Moderatoare: Citeam astăzi de dimineață pe Edupedu.ro o informație legată de dvs., ați făcut parte dintr-o asociație a studenților la un moment dat, evident, așa cum sunt și elevii acum, care sunt alături de profesori. Ați fost la niște negocieri la Guvern. Parcă în 2005 era vorba de a se stopa o grevă. Ați fost de acord cu ceea ce v-au spus cei din Guvern, dar promisiunea nici atunci nu și-au respectat-o, nu? Vă pare rău cumva că ați crezut în ei? Acum sunteți în tabăra cealaltă.

Ligia Deca: În acel moment, reprezentam Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și aveam o listă întreagă de revendicări în folosul studenților. În acel moment, marea majoritate a revendicărilor – chestiuni care țineau de implicarea studenților în procesul de decizie, în asigurarea calității, în reducerile de transport, creșterea calității în educație, inclusiv prin investii în infrastructură și, sigur, creșterea procentuală a bugetului – au fost toate revendicări care au fost onorate de către partea guvernamentală. Iar bugetul în anul următor acelui protest s-a apropiat de 5% din PIB. Deci, eu cred că, în acel moment, dialogul cu guvernul a dat roade și sunt absolut convinsă că și în contextul actual tot dialogul ne va conduce pentru o soluție care să ne dea tuturor încredere pe viitor.

Moderatoare: Deci aveți aceeași încredere. Și Ligia Deca studentă, și Ligia Deca ministru al Educației.

Ligia Deca: Mi-am păstrat angajamentul pentru Educație și lupta pentru investiția în Educație.

Citește și:
Ligia Deca a stopat rapid, în 2005, protestele studențești ce susțineau greva fără precedent a profesorilor, care se desfășura atunci / Ea ceda, ca reprezentant ANOSR la negocieri, la primele promisiuni ale unui ministru instalat de o zi, inclusiv un buget de „5% din PIB” pentru Educație – promisiune încălcată după nici o lună


5 comments
  1. săraca

  2. Fatuca asta ar putea sa participe la emisiunea aia cu copiii spun lucruri traznite nu sa conduca educatia acestei tari. Este evident ca nu are nici o rusine. E doar o alta politruca.

  3. Ea și ficusul, șefi pe replici dure când lumea le da peste nas de incompetenți și nesimțiți ce sunt.

  4. Draga doamna ministru,profesorii si-au facut o parere despre tine,esti de partea puterii banilor.Eventual mergi undeva intr-un warzone,acolo mereu va fi nevoie de agenti triplii sau cvadruplii care fac orice pentru bani ! Pentru EducatiE , NU esti !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bugetul cercetării este „mult mai mare” decât cel alocat Autorității pentru Cercetare – vicepreședintele ANC, Tudor Prisecaru / Aspiranții la o carieră în domeniu au nevoie de „motivație interioară”, pentru că „nu vei avea remunerație foarte mare la început”, spune el

Școlile au nevoie de o „metodologie de finanțare” care să susțină specializarea inteligentă, inclusiv prin laboratoare sigure, a spus Tudor Prisecaru, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cercetare, în cadrul ediției…
Vezi articolul

Mai mulți elevi din Cluj au creat o aplicație prin care se pot închiria instant biciclete din orice parte a orașului, pentru evitarea poluării și un trafic mai fluid – VIDEO / Au fost premiați de primărie și de proiectul de tehnologie pentru tineri Academia DpIT

O aplicație de telefon prin care bicicletele pot fi închiriate imediat din orice parte a orașului, pentru a avea ajunge rapid la destinație când traficul rutier este intens, a fost…
Vezi articolul

BREAKING Subiectele și baremele de la Titularizare 2024 pentru educatorii și puericultorii din grădinițe și creșe, publicate de Ministerul Educației. Eseu de maximum 2 pagini despre relația dintre joc și învățare

Subiectele și baremele de la Titularizare 2024 pentru educatorii și puericultorii din grădinițe și creșe au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației. Proba scrisă a concursului…
Vezi articolul