Reprezentanții elevilor, ai părinților și ai sindicatelor îi solicită Premierului Orban modificarea ordinului comun cu regulile sanitare pentru școli: A generat confuzie / Lipsa unor reguli clare a determinat instaurarea panicii în rândul elevilor, studenților, părinților și salariaților din învățământ

5.284 de vizualizări
Regulile sanitare pentru școli
Foto: gov.ro
Consiliul Național al Elevilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți și cele trei federații sindicale reprezentative din Învățământ îi solicită într-o scrisoare deschisă Premierului Ludovic Orban, modificarea ordinului comun cu regulile sanitare pentru școli. Motivul principal este confuzia generată de reglementările actului normativ, susțin semnatarii.

„De la intrarea sa în vigoare, la data de 1 septembrie 2020, actul administrativ cu caracter normativ mai sus menționat a generat confuzie și interpretări diferite de la un județ la altul, de la o localitate la alta, de la o unitate de învățământ la alta, de la o universitate la alta și chiar de la o autoritate a statului la alta”, spun reprezentanții elevilor, ai părinților și ai sindicatelor.

Redăm scrisoarea deschisă:

„Consiliul Național al Elevilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“ vă solicită să dispuneți toate măsurile necesare în vederea modificării, în regim de urgență, a Ordinului comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu consultarea partenerilor de dialog din educație.

De la intrarea sa în vigoare, la data de 1 septembrie 2020, actul administrativ cu caracter normativ mai sus menționat a generat confuzie și interpretări diferite de la un județ la altul, de la o localitate la alta, de la o unitate de învățământ la alta, de la o universitate la alta și chiar de la o autoritate a statului la alta.

Citește și: VIDEO Sute de elevi s-au îmbulzit la poarta Colegiului Național „Sf. Sava” pentru schimbul de tură din scenariul hibrid

În cursul acestei săptămâni, ulterior datei de 7 septembrie (când direcțiile de sănătate publică au informat inspectoratele școlare cu privire la situația epidemiologică de la nivelul fiecărei localități), consiliile de administrație ale unităților de învățământ din întreaga țară au încercat să stabilească scenariul după care vor funcționa, cu respectarea strictă a dispozițiilor cuprinse în Ordinul comun nr. 5487/1494/2020. Semnalele pe care le primim din teritoriu sunt în sensul că, în foarte multe cazuri, acest lucru a fost imposibil, deoarece măsurile stabilite nu țin cont de particularitățile unităților de învățământ preuniversitar și nici nu le dau acestora în mod real posibilitatea de a opta pentru un scenariu sau altul. În unele dintre aceste situații, conducerile unităților de învățământ au fost amenințate cu amenzi de reprezentanții direcțiilor de sănătate publică, pentru nerespectarea întocmai a reglementărilor din cuprinsul ordinului menționat.

În ceea ce priveşte învăţământul superior, Ordinul mai sus menţionat nu specifică alocarea unor resurse financiare pentru universităţi necesare atât procurării materialelor sanitare şi echipamentelor electronice destinate studenţilor cu probleme sociale, cât şi angajării resursei umane aferente respectării reglementărilor. 

În plus, există o serie de aspecte care ar fi trebuit reglementate prin ordinul în cauză (pe care noi le-am prezentat în materiale și discuții anterioare cu factorii decizionali) și pentru care nu regăsim dispoziții în cuprinsul ordinului.

Din păcate, ceea ce anticipam și semnalam în Scrisoarea deschisă din 28 august 2020  se întâmplă: întârzierea cu care au fost adoptate măsurile, insuficiența acestora, inaplicabilitatea lor, inexistența unor reglementări clare – Regulile sanitare pentru școli, care să țină cont de realitățile sistemului de învățământ românesc au determinat instaurarea panicii în rândul elevilor, studenților, părinților și salariaților din învățământ – salariați care se află constant sub amenințarea că vor răspunde ei dacă ceva merge prost.

În aceste condiții, pornind de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, considerăm că este imperios necesar și de maximă urgență ca factorii de decizie din Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății să se așeze la masa dialogului (real) cu structurile reprezentative ale sindicatelor din învățământ, structura reprezentativă a părinților și consiliul elevilor, să reanalizeze Ordinul comun nr. 5487/1494/2020 ținând cont și de feedback-ul din teritoriu, în vederea elaborării unui document cât mai complet, pliat pe realitate și agreat de toate părțile implicate, de natură să răspundă realităților din sistem, interesului social și nevoilor cu care se confruntă în această perioadă școala românească.

  • Consiliul Național al Elevilor Preşedinte: Rareș Voicu
  • Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar Preşedinte: Iulian CRISTACHE
  • Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ Preşedinte: Simion HANCESCU
  • Federaţia Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” Preşedinte: Marius Ovidiu NISTOR
  • Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“ Președinte: Anton HADĂR

Foto: gov.ro


2 comments
  1. VREAU SCOALA ONLINE PENTRU COPILUL MEU.
    ministressa conditioneaza studiul online de o adeverinta, de o boala a copilui sau a unei rude apropiate.

    noi suntem sanatosi si vrem studiu de acasa, online! care e problema?????????????????????
    vrem sa ramanem sanatosi!

    de ce nu avem dreptul sa alegem, ca parinti sau ca elevi, CUM SA STUDIEM? mai ales acum in PANDEMIE? nu e un moft, e o necesitate!

    RARES, lupta pentru noi!

  2. Unii elevi , lideri de sindicat și părinți ,voi chiar vă pricepeți la toate ? N-ar fi mai bine să treceți ”la carte ” , la catedre (sau nu vă plac salariile din învățământ ? ) , respectiv la ceea ce faceți la locurile de muncă ? Vorbiți în numele cui ? În numele p.s.d. – ului ? Nu erați la fel de virulenți pe vremea lui Dragnea , Dăncilă , Ghenunche , Pamblică etc . Lăsați-i în pace pe cei care guvernează în prezent și nu vă amestecați în această campanie electorală ! Reprezentanții sindicatelor , sunteți doar niște chiulangii notorii , care fugiți de munca pentru care , chipurile , v-ați pregătit , interesându-vă doar interesele personale : degrevări de ore , gradații de merit , bilete ieftine pentru concedii etc. Veți fi ”judecați” și voi cândva !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel Funeriu: Acțiunea actuală a sindicatelor este legitimă în măsura în care cer şi lucruri legate de legea educației, nu doar de salarii. Turnesolul bunei lor credințe este dacă au revendicări legate de Evaluarea Națională

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, vorbește într-un scurt mesaj pe pagina sa de Facebook despre nevoia de recredibilizare a sindicatelor. Acesta enumeră câteva dintre evenimentele care s-au petrecut, legate…
Vezi articolul

Articol recomandat de World Vision în cadrul programului Young Leaders, finanțat de Uniunea Europeană

De Sărbători, vrem o comunitate ca-n afară: tinerii din proiectul Young Leaders Speak Out for European Values donează pentru cei mai nevoiași din comunitatea lor

În preajma Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, tinerii din proiectul Young Leaders Speak Out for European Values, derulat de Fundația World Vision România cu sprijinul financiar al Uniunii Europene,…
Vezi articolul

Rafila: S-a folosit acest pretext, că deschiderea școlilor duce la creșterea numărului de cazuri / Studiile arată că nu influențează semnificativ evoluția epidemiei / Sănătatea mintală a copiilor nu a fost pusă niciodată în balanță

Deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), spune că afirmațiile de tipul „deschiderea școlilor duce la creșterea numărului de cazuri de COVID-19” nu sunt altceva…
Vezi articolul

Mediu de învățare „puțin toxic” și “chiar ne încurajau să plecăm” la facultate în străinătate, spune o fostă elevă olimpică de la Liceul Internațional de Informatică din București, acum studentă în România: Dacă cineva m-ar întreba ce-ai făcut într-a X-a la chimie, eu nu pot să zic ce se face la clasă pentru că noi nu știam asta. Ne luau separat / ICHB: La noi la școală este o atmosferă foarte plăcută. Elevii noștri parcurg materia de la clasă într-un ritm foarte rapid

Dacă cineva m-ar întreba „ce-ai făcut într-a X-a la chimie”, eu nu pot să-ți zic ce se face la clasă pentru că noi nu știam asta. Ne luau separat cei…
Vezi articolul

A șaptea zi de greva foamei la Ministerul Educației. Ministrul Daniel David i-a înmânat personal o scrisoare mamei protestatare: Vă rog să nu vă mai riscați sănătatea. Am dispus un control urgent la Colegiul Național Samuel von Brukenthall din Sibiu

În a șaptea zi de grevă a foamei, desfășurată în fața Ministerului Educației, Oana Corina Rogojanu, mama unei eleve de clasa a XII-a, a primit o scrisoare oficială, înmânată personal…
Vezi articolul