Reprezentanții elevilor condamnă modul în care vor fi folosiți banii obținuți la rectificarea bugetară din Educație: „Toate aceste fonduri au ca destinație învățământul superior”

4.431 de vizualizări
Foto: CNE
Consiliul Național al Elevilor „condamnă modul în care Ministerul Educației și Cercetării a prioritizat destinația fondurilor obținute suplimentar la rectificarea bugetară”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Reprezentanții elevilor susțin că aceste fonduri, în cuantum de 576 milioane de lei, vor fi direcționate către învățământul superior, în condițiile în care ar fi putut fi folosite pentru „a acoperi necesarul echipamentelor și a dispozitivelor elevilor și cadrelor didactice care nu au acces la mediul de învățare digital”, dar până acum „administrația centrală nu a prezentat niciun plan concret” pentru asta.

Redăm reacția Consiliului Național al Elevilor privind rectificarea bugetară:

„În cursul zilei de astăzi, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat faptul că rectificarea bugetară aduce o suplimentare a bugetului Educației cu 576 milioane de lei, toate aceste fonduri având ca destinație învățământul superior.

Consiliul Național al Elevilor, structura de reprezentare a elevilor din România, condamnă modul în care Ministerul Educației și Cercetării a prioritizat destinația acestor fonduri, având în vedere faptul că, până acum, administrația centrală nu a prezentat niciun plan concret pentru a acoperi necesarul echipamentelor și a dispozitivelor elevilor și cadrelor didactice care nu au acces la mediul de învățare digital.

Deși chiar domnul premier Ludovic Orban a nuanțat importanța continuării procesului educativ online pe perioada suspendării cursurilor, Guvernul nu a inițiat niciun demers pentru a garanta accesul la internet pentru elevii și profesorii din mediile defavorizate. Așa cum am enunțat și în comunicatele de presă transmise anterior, programul Euro 200, având criterii care dezavantajează elevii și un calendar care nu permite continuarea cursurilor online pe perioada pandemiei, nu este suficient și nu asigură dreptul la educație pentru elevii pe care noi îi reprezentăm. Efectele lipsei finanțării pentru asigurarea echipamentelor necesare pentru elevi și profesori se vor transpune în creșterea treptată a abandonului școlar și în adâncirea inechităților din sistemul educațional.

Constat cu regret faptul că Ministerul Educației și Cercetării nu a prioritizat nevoile elevilor și profesorilor aflați în situații de risc, membri ai comunității școlare privați de accesul la educație pe perioada pandemiei. Guvernul României nu a livrat, până la momentul actual, un plan de acțiune durabil, coerent, racordat la realitatea din teritoriu, care să garanteze continuitatea procesului instructiv-educativ pentru toate categoriile de elevi. Acest aspect se transpune în rectificarea bugetară care aduce fonduri importante către Educație, însă pentru învățământul preuniversitar – nimic altceva decât promisiunea unei școli online pentru toți, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.”

Reamintim că rectificarea bugetară făcută de Guvern în criza declanșată de epidemia COVID-19 adaugă bugetului inițial de 30.537.250.000 lei suma de 576.000.000 lei, bugetul total după prima rectificare fiind de 31.113.250.000 lei.

Potrivit acestor calcule, bugetul ministerului Educației devine astfel mai mare față de cel de anul trecut.

Raportat la noul PIB rectificat, estimat de Comisia Națională de Prognoză la 1082,1 miliarde lei, bugetul Educației ajunge la 2,87%, față de 2,7% din PIB (PIB inițial estimat în Legea Bugetului la începutul anului – 1129,2 mld lei).

OFICIAL Educația primește 576 milioane lei la rectificarea bugetară


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Propunerea Primăriei Sectorului 1 privind bursele “sfidează adevăratele nevoi ale elevilor” / Primăriile Sectoarelor 3 și 5 oferă aceeași sumă infimă – Consiliul Municipal al Elevilor București

Propunerea Primăriei Sectorului 1 cu privire la regulile de acordare a burselor sociale și de merit este respinsă de Consiliul Municipal al Elevilor București. Într-un comunicat transmis luni, organizația atrage…
Vezi articolul

Universitățile să se adapteze pentru instrumentele de inteligență artificială, chiar dacă pun multe probleme: ele oferă numeroase beneficii posibile, iar interzicerea lor ar fi inutilă / Folosirea AI să fie declarată în activitățile academice și restricționată selectiv – poziția oficială a Asociației Universităților Europene

ChatGPT și alte instrumentele bazate pe inteligență artificială, care au ajuns în ultima perioadă la dispoziția publicului larg, ar trebui să fie adoptate într-o manieră “eficientă și adecvată” la nivelul…
Vezi articolul

Ministerul Educației cere peste 100 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru locuri de masă, cazare și spații de lectură în campusuri dar și pentru digitalizarea universităților – proiect

Ministerul Educației a cerut peste 100 de milioane de lei de la Guvern pentru construirea și extinderea clădirilor din campusurile universitare, crearea de noi locuri de masă, cazare și spații…
Vezi articolul

Raluca Turcan acuză Oficiul Național de Anchiziții Centralizate că este „pesedizat cap-coadă” și că în ciuda presiunilor făcute de Guvern, „acceptă contestații de un nivel îndoielnic”: A făcut ca achiziționarea celor 250.000 de tablete pentru elevi să fie aproape un coșmar

Atac fără precedent la adresa instituției care derulează achiziția centralizată de tablete școlare, lansat joi seara de vicepremierul Raluca Turcan. Aceasta a declarat la B1TV că Oficiul Național de Anchiziții…
Vezi articolul
Cum îți gestionezi emoțiile

Frica nu este generată în amigdală, teoria este greșită și un mit / Andrei Miu, cercetător în neuroștiințe cognitive: Ne place ideea că emoțiile sunt o parte primitivă a minții și că asta ne absolvă de răspunderea de a le controla, ceea ce nu e adevărat

În episodul al doilea al Podcastului de Neuroștiințe, profesorul universitar de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală Andrei Miu, de la Departamentul de Psihologie al UBB Cluj-Napoca și Simina Pițur, doctorand…
Vezi articolul