Reprezentanții români ai Rețelei de Universități de la Marea Neagră: Mai multe proiecte despre dezvoltarea cooperării economice și științifice la Marea Neagră au fost lansate la Bruxelles

211 vizualizări
Foto: Secretariatul Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră
Mai multe proiecte privind dezvoltarea cooperării economice și științifice la Marea Neagră au fost lansate la Bruxelles vineri, anunță Secretariatul Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră (SNR RUMN) într-un comunicat remis redacției. Lansarea proiectului principal, Accelerarea Afacerilor în domeniul Creșterii Albastre în zona Mării Negre, a avut loc la Bruxelles, la sediul Agenției Executive Europene pentru Climă, Infrastructură și Mediu.

Acest proiect dezvoltă „un cadru de colaborare pentru a promova și sprjini aplicarea ideilor inovative și a rezultatelor cercetării științifice precum și inițiativele antreprenoriale în domeniul Economiei Albastre, în țările membre UE și non-UE din zona Mării Negre”, se arată în comunicat.

Proiectul este coordonat de Rețeaua Universităților de la Marea Neagră și reunește 9 parteneri direct implicați în Consorțiul de implementare și 17 parteneri asociați din România, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Georgia, Grecia și Franța, cuprinzând agenții de dezvoltare regională, camere de comerț, clustere inovative, universități și organizații suport. Acțiunea se înscrie în cadrul inițiativelor de sprijinire și promovare a Dezvoltării Durabile în zona Mării Negre în cadrul Agendei Maritime Comune pentru Marea Neagră (Common Maritime Agenda for the Black Sea), potrivit sursei citate.

Redăm comunicatul integral:

„La data de 1 Iulie 2022 a avut loc ședința oficială de lansare a proiectului Boosting Black Sea Blue Biz – 4BIZ – Accelerarea Afacerilor în domeniul Creșterii Albastre în zona Mării Negre. Evenimentul a avut loc la Bruxelles, la sediul Agenției Executive Europene pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA).

Proiectul este coordonat de Rețeaua Universităților de la Marea Neagră și reunește 9 parteneri direct implicați în Consorțiul de implementare și 17 parteneri asociați din România, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Georgia, Grecia și Franța, cuprinzând agenții de dezvoltare regională, camere de comerț, clustere inovative, universități și organizații suport.

Foto: Secretariatul Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră

Scopul proiectului este de a dezvolta un cadru de colaborare pentru a promova și sprjini aplicarea ideilor inovative și a rezultatelor cercetării științifice precum și inițiativele antreprenoriale în domeniul Economiei Albastre, în țările membre UE și non-UE din zona Mării Negre, cu accent pe domeniile pescuit și acvacultură, turism costier și maritim și transport maritim.

Proiectul este finanțat de către Comisia Europeană, prin Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA), în cadrul programului Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEAMPA), iar durata proiectului este de 24 luni.

Acțiunea se înscrie în cadrul inițiativelor de sprijinire și promovare a Dezvoltării Durabile în zona Mării Negre în cadrul Agendei Maritime Comune pentru Marea Neagră (Common Maritime Agenda for the Black Sea).

Delegația consorțiului proiectului 4BIZ care a participat la evenimentul de lansare oficială de la Bruxelles, a fost condusă de prof. univ. dr. ing. Eden Mamut, Directorul proiectului, dl Mehmet Bozdogan, Directorul Tehnic al proiectului reprezentând Agenția DOKA din Trabzon, Turcia și dna Natia Miminoshvili de la Academia Navală din Batumi, Georgia.

La evenimentul de la Bruxelles alături de proiectul 4BIZ au fost lansate alte 6 proiecte finanțate de către CINEA, după cum urmează:

  • Pentru zona Oceanului Atlantic: proiectul FLOating RAdar – FLORA și proiectul Innovative multi-use prototype combining offshore renewable energy and aquaculture in the Atlantic Basin – AquaWind;
  • Pentru zona Mării Negre: proiectul Digital Blue economy and innovation Acceleration Network – DBAN;
  • Pentru zona Mării Mediterane de Vest: proiectul ECO-CRUISING FU_TOUR, proiectul EU West Mediterannean NaTOUR – EU WeMED_NaTOUR și proiectul Recovering, Experiencing and Boosting eco-tourism in the WestMed area – REBOOT MED„, se arată în comunicat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Universitățile vor putea preda online de anul viitor, spune ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu: Activitățile online și ponderea lor pe fiecare domeniu și diferențiat la licență, master sau doctorat vor fi prevăzute în noi standarde care vor fi elaborate de ARACIS într-un termen de 90 de zile

Universitățile vor putea preda online începând de anul viitor, spune ministrul Educației, care a declarat pentru Edupedu.ro că pentru ca aceste cursuri online să fie recunoscute și finanțate de stat…
Vezi articolul

Ministerul Educației abuzează de GDPR ca să-i protejeze pe plagiatori și mediocri: tezele de doctorat din 2016 până în prezent vor fi făcute publice doar dacă autorul e de acord / Legea educației: „Teza de doctorat este un document public”

Ministerul Educației invocă în mod abuziv reglementările privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și își încalcă propria Lege de funcționare, pentru a stopa publicarea integrală a tezelor de doctorat.…
Vezi articolul