Revenirea la şcoală este opţională pentru elevii din anii terminali, în intervalul 2-12 iunie, a anunţat Preşedintele

10.142 de vizualizări
educația ecologică
Foto: Pexels.com
Revenirea la şcoală a elevilor care au examene în acest an, de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, este opţională, potrivit declaraţiei Preşedintelui Klaus Iohannis, care a anunţat că şcolile se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar.

„Elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a – unde este cazul, la profesională în anii terminali – vor putea, atenție, vor putea reveni la școală după 2 iunie, între 2-12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai declarat că “normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vom sta maximum 2-3 ore și se vor pregăti pentru examenele naționale.

Examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare.

Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației”.

Cum se vor organiza examenele naţionale – calendarul examenelor.

Foto: Pexels.com


3 comments
  1. Buna seara! Dupa ce le masoara temperatura constatand ca un elev este suspect ce faceti? Ce face elevul? Nu mai intra la liceu pentru ca este infectat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Până vineri, 19 aprilie, inspectoratele școlare vor trimite Ministerului Educației rapoartele cu planul de acțiune ce vizează rezultatele de la simularea examenului de BAC 2024

Până vineri, 19 aprilie, inspectoratele școlare trimit Ministerului Educației rapoartele cu rezultatele elevilor de la simularea examenului național de Bacalaureat 2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Tot până pe…
Vezi articolul