Rezidențiat 2022. Temperatura candidaților nu va mai fi luată înainte de a intra în sala de examen, potrivit unui ordin de modificare a metodologiei de concurs. Modificările vin cu două săptămâni înainte de examen – document

542 de vizualizări
Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com
Temperatura candidaților care participă la examenul de rezidențiat 2022 nu va mai luată înainte de a intra în sala de examen, potrivit unui ordin de modificare a metodologiei. Ordinul a fost publicat ieri, 3 noiembrie, în Monitorul Oficial. O altă modificare se referă la faptul că, la alegerea postului sau a locului în specialitate și a centrelor de pregătire, masca nu mai este obligatorie pe întreaga perioadă a prezenței în clădire.
  • Concret, ordinul publicat în Monitorul Oficial modifică Metodologia pentru desfășurarea concursului de admitere în rezidențiat pe loc și pe post în medicină, medicină dentară și farmacie, sesiunea 20 noiembrie 2022. Metodologia a fost publicată în Monitorul Oficial pe 12 octombrie 2022.

Examenul este organizat în data de 20 noiembrie 2022. Candidații pot intra în sălile de examen începând cu ora 8. Aceștia se vor legitima la intrarea în sală cu buletinul/cartea de identitate sau pașaportul, fără să le mai fie luată temperatura.

Candidații care au simptome respiratorii se vor adresa organizatorilor și vor fi îndrumați într-o sală special organizată.

La articolul 14, alineatele (6) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(6) Începând cu ora 8.30, candidații pot intra în sala în care au fost repartizați. La intrarea în sala de concurs candidații se legitimează în fața șefului de sală cu buletinul/cartea de identitate sau pașaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiți în sala de concurs.

(7) Candidații care prezintă simptome respiratorii se adresează organizatorilor pentru a putea fi îndrumați într-o sală special organizată în care se asigură:

  • a) distanța de minimum 2 metri între candidați;
  • b) ventilație corespunzătoare a spațiului;
  • c) măști de protecție și dezinfectant.”

O altă noutate este legată de capitolul „Alegerea postului sau a locului în specialitate și a centrelor de pregătire”. Înainte, masca era obligatorie pentru candidați și pentru personalul implicat în activitatea de alegere a locurilor/posturilor. Acum este doar o recomandare.

La articolul 23, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins: „(7) Se recomandă candidaților, precum și personalului implicat în activitatea de alegere a locurilor/posturilor să poarte măști medicale pe întreaga perioadă a prezenței în clădire.”

Mănușile chirurgicale pentru persoanele desemnate pentru supravegherea candidaților și pentru activitatea de scanare nu mai sunt necesare, deoarece articolul 29 alin. (3) lit. (n) a fost anulat.

Foto: Captură Monitorul Oficial

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui primul birou regional din România al EIT Digital – componenta pentru digitalizare a Institutului European de Inovare și Tehnologie

Universitatea Babeș-Bolyai va inaugura, miercuri, primul birou regional al EIT Digital, componenta pentru digitalizare a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), structură a Comisiei Europene, anunță instituția într-un comunicat…
Vezi articolul

SURSE Universitățile și casele corpului didactic vor fi incluse în următoarele două săptămâni pe lista serviciilor de cursuri și formare eligibile pentru achiziții cu prima de carieră didactică sau profesională

La aproape două săptămâni de la emiterea primelor carduri de carieră didactică și mai multe controverse legate de oferta de magazine și comercianți pentru prima didactică, urmează să fie incluse…
Vezi articolul

Aproape 500 de clase/grupe, suspendate în toate școlile din România, în săptămâna 23 februarie-1 martie din cauza cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2. Mai mulți angajați infectați decât elevi

Aproape 500 de clase/grupe, suspendate în toate școlile din România, în săptămâna 23 februarie-1 martie din cauza cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. În perioada…
Vezi articolul

Regulile pentru proba scrisă de la Titularizare 2023. Candidații intră în săli până la ora 8. Sunt interzise instrumentele de scris a căror cerneală se poate șterge. Când poate fi anulată lucrarea – document

Procedura pentru proba scrisă de la concursul național de Titularizare 2023 a fost publicată de Ministerul Educației. Proba scrisă este organizată în data de 12 iulie, conform calendarului oficial. Accesul candidaților…
Vezi articolul