Rezultate Bacalaureat 2021: 67,8% dintre tinerii care au participat la examene au luat Bacul, în creștere cu 5% față de anul trecut / Peste 1.900 de note de 10 la Logică

[jp_post_view]
Foto: © Undrey | Dreamstime.com
Rata cumulată de promovare la Bac, înainte de contestații, este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut, când a fost 62,9%, anunță Ministerul Educației într-un comunicat primit de Edupedu.ro, după afișarea rezultatelor de la Bacalaureat.

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%).

Concret, au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți (110.358 candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 16.641 candidați prezenți din promoțiile anterioare).

Numărul de candidați înscriși în acest an a fost cu peste 22.000 mai mic decât numărul celor înscriși anul trecut.

Și la Bac, la fel ca la Evaluarea Națională, numărul mediilor de 10 este mult mai mic. 112 candidați au obținut media 10 (față de 232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestații).

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • Limba și literatura română: lucrările a 1.351 de candidați au fost notate cu 10
  • Limba și literatura maternă: lucrările a 263 de candidați au fost notate cu 10
  • Proba obligatorie a profilului (Matematică – 948 / Istorie – 1.766)
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 7.196 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la Logică și argumentare: 1908).

Rezultatele de la Bacalaureat pot fi văzute aici

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © Undrey | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani, ignorate de Guvernul Ciucă

Probele de competențe de la Bacalaureat 2023 se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai…
Vezi articolul

Secretarul de stat Florian Lixandru, despre orele elevilor care nu dau simulările naționale: Procesul educativ să se desfășoare în condiții normale, școlile fie vor modifica programul, fie vor decala programul

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, într-o intervenție la Radio București FM, referitor la orele elevilor care nu dau simulările naționale, că „unitatea de învățământ, practic,…
Vezi articolul