Rezultate Bacalaureat 2021: 67,8% dintre tinerii care au participat la examene au luat Bacul, în creștere cu 5% față de anul trecut / Peste 1.900 de note de 10 la Logică

7.953 de vizualizări
Foto: © Undrey | Dreamstime.com
Rata cumulată de promovare la Bac, înainte de contestații, este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut, când a fost 62,9%, anunță Ministerul Educației într-un comunicat primit de Edupedu.ro, după afișarea rezultatelor de la Bacalaureat.

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%).

Concret, au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți (110.358 candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 16.641 candidați prezenți din promoțiile anterioare).

Numărul de candidați înscriși în acest an a fost cu peste 22.000 mai mic decât numărul celor înscriși anul trecut.

Și la Bac, la fel ca la Evaluarea Națională, numărul mediilor de 10 este mult mai mic. 112 candidați au obținut media 10 (față de 232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestații).

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • Limba și literatura română: lucrările a 1.351 de candidați au fost notate cu 10
  • Limba și literatura maternă: lucrările a 263 de candidați au fost notate cu 10
  • Proba obligatorie a profilului (Matematică – 948 / Istorie – 1.766)
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 7.196 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la Logică și argumentare: 1908).

Rezultatele de la Bacalaureat pot fi văzute aici

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © Undrey | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Corpul de control al Ministerului Educației se va duce în toate cele 36 de licee unde rata de promovare la Bac 2021 a fost zero. Cîmpeanu a anunțat că va conduce și el corpul de control: „Am să doresc și eu să văd una-două-trei din aceste școli”

Corpul de control al Ministerului Educației va investiga situația ratei de promovare zero din cele 36 de licee, unde niciun candidat nu a reușit să treacă de examenul de Bacalaureat…
Vezi articolul

BAC 2025. După contestații, numărul mediilor de 10 a crescut cu 9. La nivel național, 32 de candidați au obținut medii maxime în sesiunea iunie a examenului. Este cel mai mic număr din ultimii 11 ani

32 de candidați care au susținut examenul de Bacalaureat 2025, sesiunea iunie, au obținut media 10, după ce au fost soluționate contestațiile, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Inițial,…
Vezi articolul

Simulări pentru Evaluarea Națională 2022 și Bacalaureat 2022 organizate la sfârșitul lunii pentru elevii din județul Brăila, de către inspectorat. La nivel național nu există niciun calendar al acestora

Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a/a XIII-a de la școlile și liceele din Brăila susțin simulări pentru Bacalaureat 2022 și Evaluarea națională 2022, potrivit unei…
Vezi articolul

Bacalaureat 2022. Sfaturi pentru proba la Fizică de la profesoara Lăcrimioara Cojoianu: Chiar dacă ați scris relațiile la o cerință anterioară, reluați-le și la cerința curentă, dar cu notațiile corespunzătoare / Despre exerciții și abordarea lor

Proba la alegere din cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2022 este programată miercuri, 22 iunie 2022. Profesoara de Fizică Lăcrimioara Cojoianu a realizat pentru EduPedu.ro un ghid cu…
Vezi articolul