Rezultate Bacalaureat 2025. Cel mai mic număr de contestații din ultimii 10 ani, după transparentizarea examenului prin vizualizarea lucrărilor, însă 95% dintre notele inițiale contestate au fost modificate

3.171 de vizualizări
Numărul contestațiilor de la Bacalaureat 2025 / Sursa: Ministerul Educației și Cercetării
Peste 39.000 de contestații au fost înregistrate la examenul de Bacalaureat 2025, sesiunea de vară, cel mai mic număr din ultimii 10 ani, după ce pentru prima dată, elevii au putut să vizualizeze lucrările înainte de a face contestație. Însă, pentru 37.947 de lucrări notele inițiale au fost modificate în plus sau minus, din cele 39.734 de contestații, conform datelor ministerului Educației și Cercetării. Astfel că, doar 5% din note au rămas ca cele inițiale.

Din 39.734 de note contestate, 37.947 au fost modificate. În procente, 95,4% din note au fost greșite și recorectate la contestații și doar 5% din note au rămas ca cele inițiale.

21.803 candidați au solicitat vizualizarea lucrărilor (7,2% din totalul lucrărilor), potrivit datelor ministerului.

Numărul contestațiilor înregistrate în sesiunea curentă (39.734) se situează pe un trend descendent, comparativ cu anii anteriori (exemple: 51.373 de contestații depuse în sesiunea similară a anului trecut, 54.632 – 2023, respectiv 49.115 – 2022), conform comunicatului de presă al ministerului Educației și Cercetării.

Din acest total, 

17.004  contestații au vizat note la proba E)a), – Limba și literatura română

311 contestații la proba E)b), – Limba maternă

11.682 de contestații la proba E)c)  – Matematică/Istorie

10.737 de contestații la proba E)d) – Proba la alegere

După parcurgerea procedurii de reevaluare, pentru 37.947 de lucrări notele inițiale au fost modificate (în plus sau minus, conform metodologiei).

  • 8.441 de note la Limba română au fost modificate cu 0,5 puncte cel mult. Cu o diferență de 0,5 – 1 punct au fost modificate, în plus sau în minus, alte 5.683 de note, iar cu 1 – 1,5 puncte au fost modificate 2.196 de note, cu peste 1,5 puncte au fost 200 de note.
  • 7.571 de note la proba obligatorie, Matematică sau Istorie, au fost modificate cu 0,5 puncte maximum. Cu o diferență între 0,5 și 1 punct au fost modificate 2.741  de lucrări, 67 de lucrări au fost modificate cu peste 1,5 puncte, conform datelor ministerului.
  • 7.618 de note la proba la alegere au fost schimbate cu până la 0,5 puncte, 2.059 de note au fost modificate în plus sau în minus cu 0,5 – 1 punct. 359 de lucrări au fost notate după contestații cu 1 – 1,5 puncte mai mult sau mai puțin și 28 de lucrări cu peste 1,5 puncte.

La examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea de vară, aproape 49.000 de note au fost greșite și modificate după contestații. Doar 5% din note au rămas ca cele inițiale

Numărul contestațiilor de la Bacalaureat 2025 / Sursa: Ministerul Educației și Cercetării

Pentru prima dată, elevii au putut să vizualizeze lucrările înainte de a face contestație

  • Aproape 5.600 (5.579) de contestații au fost depuse la Bacalaureat 2025 în București, a declarat Florian Lixandru, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, pentru Agerpres.

Candidații care au contestat rezultatul inițial al evaluării au completat și au semnat o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere, potrivit Ordinului de ministru 6.481 pentru organizarea și desfășurarea BAC 2025.


6 comments
  1. Deci încă odată greșeli de corectare.cine plătește greșelile de corectare,nu e vorba de sutimi ci multe lucrări corectate greșit cu aproape 1 punct.Asta e Romania educată.Ar fi corect că la corectare că în străinătate să participe elevul și un profesor din partea elevului,atunci nu ar fi corectate lucrările la mișto.

  2. Nu înțeleg cum pot fi atâtea note modificate cu > 0,5 pct. când baremul este destul de detaliat… Dacă la Limba română compunerile /eseurile pot fi interpretate diferit de profesori, la Mate sau la Istorie sunt informații precise care se regăsesc sau nu în lucrare; atunci cum, la o recorectare, poate fi o diferență de aproape 1 pct.?
    Eu nu consider asta ca fiind greșeala, ci incompetența/ nepăsarea unor profesori care își bat joc de munca unor copii și corectează “din talent”. Înțeleg ca volumul de munca al profesorilor este foarte mare, în această perioadă, dar …

    1. Doamna Monica, vă rog să ne lămuriți: nota la contestație este mai mare cu mai mult de 0,5 pct. decât nota inițială => cei care au corectat inițial sunt incompetenți? Dar dacă nota la contestație este mai mică cu mai mult de 0,5 pct decât nota inițială, cine sunt incompetenții?

  3. Ar trebui să terminăm odată povestea asta cu note greșite sau note corecte. Cine spune care sunt notele corecte și care sunt cele greșite? Într-o marjă de 0,5 p între două corecturi pe aceeași lucrare nu se poate vorbi despre greșală.

  4. Modificate cu 10 sutimi, oau, mare diferență.

    Nici la noi n-au depus contestații, nici n-au vrut să vizualizeze nimic, s-au cam lămurit elevii că tot tămbălăul ăsta e pierdere cruntă de vreme. Cei care vor să meargă mai departe, bine, ceilalți de-abia au așteptat să termine cu formalitățile și să plece din țară, la muncă.

    Așa se întâmplă când elevii termină liceul la aproape 20 de ani. E greu să te mai intereseze când tu poate te-ai apucat de muncă deja și chestiunile astea care stresau tinerii de nici 18 ani deja sunt perimate pentru cei care s-au trezit adulți deja de 2 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Testele de antrenament pentru elevii care vor da Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat 2023 nu vor mai fi publicate, spune șeful instituției care face subiectele de examen: „Pot fi folosite cele din anii anteriori”

În anul școlar 2022-2023, nu o să mai fie publicate teste de antrenament pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a, cei care urmează să susțină Evaluarea Națională și examenul…
Vezi articolul

BREAKING Peste 54.600 de contestații au fost depuse la BAC 2023. Aproape 51.650 de lucrări au fost corectate greșit / La Limba română sunt 300 de lucrări ale căror note au fost modificate cu peste un punct și jumătate

Peste 54.600 de constatații au fost depuse la examenul național de Bacalaureat, potrivit datelor Ministerului Educației. Acesta este al treilea an cu cel mai mare număr de contestații din ultimii…
Vezi articolul

Programa de BAC și Evaluarea Națională va fi „puternic adaptată”, anunță ministrul Educației: Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a află luna aceasta ce materie au de pregătit pentru examen

Dacă nu este adaptată tematica examenelor naționale la situația anului în curs, ar fi o negare a evidenței, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-un interviu acordat luni dimineață Pro…
Vezi articolul