Rezultate Definitivat 2024. Notele inițiale sunt publicate de Ministerul Educației marți, 30 iulie. Candidații pot depune contestații până la ora 21 și mâine până la ora 12 – UPDATE

28.089 de vizualizări
Foto: © Andreysha | Dreamstime.com
Rezultatele inițiale de la Definitivat 2024 vor fi publicate marți, 30 iulie, după cum prevede calendarul de examen. La Definitivat au participat profesorii care au cel puțin un an de experiență în învățământ.
  • Pentru a promova examenul este nevoie ca media notelor la proba scrisă și la inspecții să fie peste 8, potrivit informațiilor transmise de Ministerul Educației după proba scrisă. Candidații care nu au media peste 8 pot fi angajați doar pe perioadă determinată, au statut de debutant și nu pot avansa în cariera didactică.

7.839 de lucrări care au ajuns să fie încărcate pe platforma de corectare digitalizată, după ce 5 au fost anulate, ale candidaților eliminați pentru tentativă de fraudă, iar 680 de participanți dintre cei 8.534 cu drept de participare au lipsit.

Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20:00) și 31 iulie (până la ora 12:00). Acestea pot fi trimise și pe mail la adresele comunicate de fiecare centru de examen în parte.

În contestație, candidatul precizează următoarele informații: numele, inițiala tatălui și prenumele; codul numeric personal; denumirea centrului de examen și județul unde a susținut examenul; disciplina la care a susținut examenul; nota contestată. Potrivi informațiilor de la inspectoratele școlare, contestația este însoțită de o copie după cartea de identitate/pașaport. 

Rezultatele finale vor fi afișate la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 6 august. Edupedu.ro va reveni cu rezultatele inițiale și cele finale imediat ce acestea vor fi publicate de Ministerul Educației.

Iată un model de cerere de contestație Definitivat 2024 – Inspectoratul Școlar Ilfov (sursa):
  • Modelul de cerere în format editabil poate fi descărcat de aici.
Modelul de cerere de contestație Definitivat 2024 – Inspectoratul Școlar Satu Mare (sursa):

Anul trecut au fost depuse 1.235 de contestații, iar în anul 2022 au fost 1.528.

Amintim că din cei peste 8.500 de candidați admiși să participe la proba scrisă de la Definitivat 2024 cei mai mulți au fost educatori – profesori învățământ preșcolar în limba română (2.599 de candidați), învățători – profesori învățământ primar în limba română (1.488 candidați), profesori de educație fizică și sport (753 de candidați) și de matematică (376 de candidați).

Ce este definitivarea în învățământul preuniversitar?

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

După Definitivat urmează gradele didactice

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații au avut de îndeplinit simultan următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • să dețină pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.

Vezi și:

Foto: © Andreysha | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Sorin Ion le-a spus profesorilor de sport că la liceu sunt luate în calcul mai multe ore de educație fizică: Sunteți cel puțin la fel de importanți ca orice altă disciplină / Campioana olimpică la spadă, Ana Maria Brânză: Voi ține minte acest lucru

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion dă de înțeles că în noile planuri-cadru pentru liceu ar putea fi mai multe ore de sport, decât în prezent, adică o…
Vezi articolul

O parte din profesori vin la cursurile de educație rutieră, pentru a obține dreptul de a preda aceste noțiuni, doar ca să ia o diplomă pentru gradul didactic, spune Titi Aur / Ce tipuri de lecții rutiere sunt în alte țări

„O parte din profesorii care se duc la cursuri prin care să predea siguranță rutieră, se duc din interesul de a-și obține gradul”, spune la DCNews Titi Aur, specialist în…
Vezi articolul

Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara – incluse în prima listare restrânsă Times Higher Education a ofertelor internaționale de educație universitară online

Două instituții românești de învățământ superior, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara, au fost incluse într-o primă încercare a reputatului furnizor internațional de clasamente universitare Times Higher…
Vezi articolul