Rezultate finale Admitere licee militare 2022 – 11 elevi și-au retras dosarele după ce au obținut medii finale de admitere până la 9.94

46.817 vizualizări
Birocratizarea învățământului
Foto: © Oleg Dudko | Dreamstime.com
Ministerul Educației a publicat ieri, 6 iulie 2022, rezultatele finale ale repartizării în liceele militare, pe admitere.edu.ro. Listele cu elevii admiși în liceele militare cuprind mediile de admitere și colegiile la care au fost repartizați. 11 elevi și-au retras dosarul, iar aceștia aveau mediile finale de admitere cuprinse între 9.94 și 7.93.

4 candidați s-au retras de la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, 3 de la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, 2 de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța și 2 de la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova.

Dintre cei 11 absolvenți de clasa a VIII-a, 4 au avut media finală de admitere peste 9.20, cea mai mare fiind 9.94. Tot în privința mediei de admitere, 6 elevi au avut peste 8, iar unul singur a obținut 7.93.

Iată ce medii finale de admitere au elevii care au decis să-și retragă dosarul de la liceele în care au fost admiși:

Nr. crt.Medie finală de admitereMedia Evaluare NaționalăMedia V-VIIIJudeț proveniențăRepartizat la 
19.949.679.83IașiColegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc
29.328.809.81SălajColegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia
39.219.629.98AlbaColegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia
49.179.409.78IașiColegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc
58.489.579.73IașiColegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc
68.169.029.93BacăuColegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc
78.148.909.98SuceavaColegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia
88.128.809.82TimișColegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova
98.108.659.93SuceavaColegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova
108.018.359.09IașiColegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Constanța
117.939.209.62ConstanțaColegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Constanța

Candidații de mai sus au avut mediile de la Evaluarea Națională cuprinse între 8.35 și 9.67. Cea mai mare medie a claselor V-VIII obținută dintre cei 11 elevi retrași este 9.98. De remarcat este că sunt diferențe și de un punct între media gimnazială și media de la Evaluarea Națională. De exemplu, un candidat din Timiș a avut media claselor V-VIII de 9.82, iar la Evaluare a obținut 8.80.

Potrivit rezultatelor inițiale, 600 de elevi au fost admiși și 890 au fost respinși.

Există 5 colegii naționale militare în România:

  • Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza;
  • Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia;
  • Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc;
  • Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova;
  • Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Constanța

Foto: © Oleg Dudko | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate admitere liceu 2022. Top 50 de specializări pe țară / Colegiul Național „Sfântul Sava” din București este pe primul loc la media de admitere pentru Matematică-Informatică cu clasa de engleză bilingv

Colegiul Național „Sfântul Sava” din București rămâne și anul acesta pe primul loc la media de admitere la profilul Matematică-Informatică, cu media 9,89 la clasa de engleză bilinv, potrivit rezultatelor repartizării…
Vezi articolul

Completarea fișei de admitere la liceu 2024, recomandările Inspectoratului Școlar Județean Iași: Fă diferența între ceea de îți dorești și ceea ce poți. Gândește-te ce domeniu de activitate te atrage mai mult

Mai multe recomandări pentru completarea fișei de admitere la liceu 2024 au fost făcute de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași pentru absolvenții ciclului gimnazial, care se pregătesc ca de joi,…
Vezi articolul