Rezultate finale Definitivat 2025. Doar 38 de candidați au obținut medii maxime – cel mai mic număr al mediilor de 10 din ultimii 5 ani

2.952 de vizualizări
Foto: Grafic Edupedu.ro
Doar 38 de cadre didactice debutante dintre cele 8.849 care au susținut proba scrisă a examenului de definitivare în învățământul preuniversitar au obținut media 10, potrivit dosarului de presă publicat luni, 21 iulie, de Ministerul Educației și Cercetării. Dintre acestea, 5 au obținut medii maxime în urma contestațiilor. Este cel mai mic număr de astfel de medii din ultimii 5 ani – cu 76,5% mai puțin medii decât în anul 2020.

La publicarea rezultatelor inițiale, 33 de candidați din țară obținuseră medii de 10. Alți 5 au fost notați cu nota 10 la proba scrisă a examenului după ce au depus contestații și au obținut, astfel, medii de 10.

  • Amintim că proba scrisă este parte constitutivă a examenului, nota obținută la această probă având o pondere de 70% în calculul mediei finale. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.

Proba a fost organizată în 42 de centre de examen, câte unul în fiecare județ, și s-a susținut la 97 de discipline. Din totalul candidaților prezenți (9.169), 311 s-au retras în timpul probei, 8 au fost eliminați pentru tentativă de fraudă și o lucrare a fost anulată în etapa de evaluare, pentru nerespectarea metodologiei (semne distinctive). Astfel, doar 8.849 de lucrări au fost notate.

Cele mai multe medii de 10 au fost în Municipiul București și în județul Cluj (7). Urmează, cu 3 medii de 10, județul Iași. Câte 2 medii de 10 au fost obținute în județele Alba, Covasna, Prahova, Satu-Mare și Suceava.

  • 2 candidați din Cluj, respectiv un candidat din Iași au obținut media 10 după ce au depus contestații. În Suceava, ambele medii maxime au fost obținute după soluționarea contestațiilor.

Județele Dolj, Gorj, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț și Vaslui au câte un candidat cu media finală 10.

Sursa: Dosarul rezultatelor finale Definitivat 2025 – MEC

Lista mediilor de 10, pe județe:

  • Alba – 2
  • Argeș – 0
  • Arad – 0
  • București – 7
  • Bacău – 0
  • Bihor – 0
  • Bistrița-Năsăud – 0
  • Brăila – 0
  • Botoşani – 0
  • Braşov – 0
  • Buzău – 0
  • Cluj – 7
  • Călăraşi – 0
  • Caraş-Severin – 0
  • Constanța – 0
  • Covasna – 2
  • Dâmbovița – 0
  • Dolj – 1
  • Gorj – 1
  • Galați – 0
  • Giurgiu – 0
  • Hunedoara – 0
  • Harghita – 0
  • Ilfov – 1
  • Ialomița – 0
  • Iași – 3
  • Mehedinți – 1
  • Maramureș – 0
  • Mureş – 1
  • Neamț – 1
  • Olt – 0
  • Prahova – 2
  • Sibiu – 0
  • Sălaj – 0
  • Satu-Mare – 2
  • Suceava – 2
  • Tulcea – 0
  • Timiş – 4
  • Teleorman – 0
  • Vâlcea – 0
  • Vrancea – 0
  • Vaslui – 1

Anul trecut, 57 de candidați au obținut medii maxime, potrivit informațiilor disponibile în dosarul de presă.

În vara anului 2023, 108 candidați au obținut medii de 10, după cum se arată în dosarul de presă din acel an.

În 2022, numărul participanților la examen care au obținut medii de 10 a fost de 116, potrivit dosarului de presă.

În anul 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de candidații cu medii de 10 – 162. În acel an, în aproape fiecare județ a existat cel puțin un profesor care a obținut media maximă, conform dosarului de presă.

DOCUMENT – Dosarul notelor finale la Definitivat 2025
Ce este definitivarea în învățământul preuniversitar?

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

După Definitivat urmează gradele didactice

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații au avut de îndeplinit simultan următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • să dețină pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar Parlamentul poate să creeze legislația primară pentru introducerea certificatului verde în Universități, cerută de rectori – ministrul Cîmpeanu / Rata vaccinării este și în rândul studenților sub media europeană

Doar Parlamentul poate să stabilească legislația primară necesară pentru ca certificatul verde digital să fie folosit pentru accesul în spațiile universitare, așa cum cere Consiliul Național al Rectorilor (CNR), a…
Vezi articolul

EXCLUSIV „Avem de purtat un război de proporții împotriva agresorului rus”, în care pentru copii prioritare sunt supraviețuirea fizică și posibilitatea de a continua să învețe – Serghei Kvit, fost ministru și specialist în educație din Ucraina / Apel pentru sprijinirea refugiaților și izolarea academică a Rusiei

Pentru copiii ucraineni, prioritățile acum “țin pur și simplu de supraviețuirea fizică și, bineînțeles, de a le oferi posibilitatea de a continua să învețe”, atrage atenția, într-un mesaj transmis la…
Vezi articolul

Cele două proiecte de legi ale educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, ar trebui aprobate în Guvern până pe 23 martie – termen dat de premierul Ciucă / Proiectele intră în circuit de avizare la nivelul guvernului

Cele două proiecte de legi ale educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, ar trebui aprobate în Guvern până la data de 23 martie, a anunțat premierul României, Nicolae…
Vezi articolul