UPDATE Rezultate inițiale Bacalaureat de toamnă 2024 sunt publicate astăzi, până la ora 12. Peste 33.600 de candidați vor primi notele înainte de contestații

30.197 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro – Ștefan Lefter
Rezultatele inițiale de la examenul de Bacalaureat – sesiunea de toamnă vor fi afișate luni, conform calendarului oficial, până la ora 12. Candidații pot depune contestații tot luni, până la ora 18, online sau la centrele de examen unde au susținut probele.

Candidații care contestă rezultatul inițial trebuie să completeze, să semneze și să depună sau să transmită online și o declarație-tip. În aceasta, trebuie să scrie că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

  • Pentru a depune contestație online, candidații pot cere informații despre adresa de mail la care să transmită documentele solicitate din partea liceului – centru de examen unde au susținut probele.

Edupedu.ro va reveni cu rezultatele atât înainte de contestații, cât și după soluționarea contestațiilor, imediat ce acestea vor fi disponibile. Rezultatele finale vor fi comunicate vineri, 30 august.

Peste 33.600 de candidați s-au înscris la examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației. Dintre aceștia, aproape două treimi (65,47%) sunt din promoția curentă.

Potrivit datelor analizate de Edupedu.ro, este cel mai mic număr de candidați înscriși din promoțiile trecute și curentă din ultimii 20 de ani cel puțin. Anul trecut au fost 33.974 de candidați, în 2022 au fost 34.823, iar în anul 2004 – 33.724.

Câți candidați au fost la fiecare probă a examenului

Luni, 19 august, la prima probă scrisă, de Limba și literatura română, 2.600 de candidați au lipsit și 25 de candidați au fost eliminați pentru că au fraudat sau au încercat să fraudeze examenul. Mai precis, au fost prezenți 14.853 de candidați din totalul celor 17.541 de candidați înscriși pentru a o susține, de unde a rezultat o rată de participare de 84,7%.

Marți, aproape 3.600 de candidați au lipsit la proba obligatorie a profilului, Istorie sau Matematică, iar 12 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Au fost prezenți 16.522 de candidați (82,1%) din totalul celor 20.119 candidați înscriși pentru a o susține, potrivit datelor de la Ministerul Educației.

Peste 3.700 de candidați care s-au înscris la sesiunea din august a bacalaureatului 2024 nu au mai venit la proba la alegere de miercuri. 11 au fost eliminați din săli pentru că au copiat sau au încercat. Mai exact, au participat 17.872 de candidați (82,6%) din totalul celor 21.643 de înscriși pentru a susține această probă (toate promoțiile), potrivit Ministerului Educației.

Joi, la proba scrisă la Limba maternă, „s-au prezentat 652 de candidați, rata de prezență fiind de 89,2% (prin raportare la numărul de candidați înscriși toate promoțiile: 731). Au fost declarați absenți 81 de candidați. Nu s-au înregistrat eliminări”, conform comunicatului Ministerului Educației de după probă.

După primele rezultate de la Bac 2023 – sesiunea de toamnă, rata cumulată de promovare (rezultate inițiale – toate promoțiile) a fost 29,8%, potrivit unui comunicat la Ministerului Educației. Acest lucru înseamnă că mai puțin de 3 din 10 candidați au promovat a doua sesiune de BAC 2023.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate PISA 2022. Măsurile anunțate de ministrul Educației din Republica Moldova: alocație de 50 de euro pe lună pentru părinții care își transferă copiii din școlile mici, în școli mari, crearea unei rețele de Școli Model, instruirea a 3 mii de cadre didactice pentru metodele noi de predare

Ministrul Educației din Moldova, Dan Perciun, anunță, după ce rezultatele de la testarea internațională PISA 2022 au fost publicate, măsurile care vor fi aplicate, iar printre ele se numără și…
Vezi articolul
De ce nu citesc bine elevii români

DOCUMENT Ministerul Educației recomandă profesorilor, indiferent de disciplină, să desfășoare joi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, activități specifice, precum lectura de 5-10 minute a unui text literar românesc, lectura expresivă a unei poezii și prezentarea succintă a unor personalități ale culturii române

Joi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Ministerul Educației și Cercetării recomandă profesorilor, indiferent de disciplină, să desfășoare activități pentru promovarea valorilor culturii române, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

„Modul de calcul al salariilor profesorilor este total greșit”, semnalează liderul sindical Marius Lobază: A scăzut salariul pe tot felul de argumente. Suntem din nou într-o fază în care adunăm dosare pentru a da în judecată școlile, pentru măsurile pe care le-a luat ministerul

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara și lider sindical, a declarat că „modul de calcul al salariilor este total greșit”. Acesta a declarat că „suntem din nou…
Vezi articolul