Rezultatele Bacalaureat 2020 sesiunea a doua vor fi afișate azi

2.648 de vizualizări
Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com
Rezultatele înregistrate la probele scrise ale examenului de Bacalaureat din sesiunea august – septembrie vor fi publicate miercuri (până la ora 12,00) şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 14,00 – 20,00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, anunță Agerpres.

Conform MEC, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD).

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3 – 4 septembrie), vor fi anunţate sâmbătă.

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Marius Lobază, despre probele orale de la BAC 2025: Totul a început cu o măsură proastă, de a pune aceste probe în timpul școlii, continuată cu măsuri aberante ale unora din Minister de a ține și cursuri și examen în același timp

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a criticat organizarea probelor orale ale examenului național de Bac 2025 în timpul anului școlar. Acesta a declarat pentru TVR Info că…
Vezi articolul

Rezultate simulare Bacalaureat 2022: Elevii de la profilul pedagogic din județul Iași au înregistrat cea mai mare rată de promovare la Matematică, cu un progres de 25% față de rezultatele din ianuarie 2022. Niciun candidat nu a luat sub 5 la Economie

Peste 57% dintre elevii din Iași care au susținut simularea examenului de Bacalaureat 2022 au obținut medii egale sau mai mari ca 6, potrivit Raportului privind simularea examenelor naționale din…
Vezi articolul

Elevii care intră în clasa a VII-a în septembrie 2023 sunt prima generație care va da Bacalaureatul reformat, în anul 2029 / Ligia Deca: O să avem niște discipline cu un număr mic de ore și axate pe cunoștințe de bază la materiile la care se va da proba complementară

Elevii care, în septembrie 2023, încep clasa a VII-a, vor fi cei care vor susține noul Bacalaureat, reformat după prevederile din noua lege a învățământului, după cum spune ministrul Educației,…
Vezi articolul

Economie la Bacalaureat 2023. Sfaturi de la profesorul Mihai Mihăescu: Nu este recomandat să scriem tot ce credem că are legătură cu rezolvarea și să lăsăm evaluatorul să aleagă ce punctează

„A răspunde strict la cerințele subiectelor, fără elemente în plus cu sau fără legătură cu rezolvarea cerinței este o dovadă de raționalitate, de înțelegere și aplicare a economiei, a argumentării…
Vezi articolul