UPDATE Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate marți, 4 iulie

59.038 de vizualizări
Foto: © Katie Nesling | Dreamstime.com
Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2023 vor fi publicate marți, 4 iulie, conform calendarului oficial. Elevii nemulțumiți de rezultatele inițiale au depus contestații la centrele de examen sau le-au transmis electronic, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

UPDATE: Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate. Listele cu notele și mediile finale obținute de absolvenții clasei a VIII-a după contestații

  • Înainte de contestații, procentul mediilor peste 5 la Evaluarea Națională 2023 a fost de 76,2 – în scădere cu șase puncte față de anul trecut, dar similar cu 2020. În mediul rural, 2 din 5 elevi sunt sub media 5, iar 70% nu iau nici măcar media 7, conform analizei Edupedu.ro.
  • Secretarul de stat Florian Lixandru a declarat că „subiectele de la Evaluare Națională au prezentat un grad de dificultate mai ridicat decât anul trecut, ceea ce i-a pus în dificultate pe elevii care se află cumva în a doua jumătate a clasamentului.”

Candidaţii care au depus/transmis prin mijloace electronice contestaţii au completat şi au semnat o declaraţie-tip în care se au menționat că au luat cunoştinţă de faptul că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere, conform ghidului Ministerului Educației.

„În cazul candidatului minor, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestuia.

Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă”, se arată în ghidul oficial pentru Evaluarea Națională.

Cum se calculează noua notă după contestație, potrivit ordinului de ministru privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru anul școlar 2022-2023

„Art. 10. — (1) În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul evaluării naționale.

(2) În cazul în care diferența între notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note. După eliminarea celor două note/valori extreme, nota finală se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală și este înregistrată în catalogul evaluării naționale.

(3) În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de alți doi profesori evaluatori. Reevaluarea se face respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de-a doua comisie de contestații este nota finală obținută de candidat.”

  • În 2022 a fost depus cel mai mare număr de contestații din ultimii 4 ani, 21.856 de contestații. Peste 13.300 de contestații au fost depuse la Limba română, după aflarea rezultatelor inițiale de la Evaluarea Națională 2022. La Matematică, absolvenții de clasa a VIII-a au depus peste 8.260 de contestații, iar la Limba maternă – 265, conform Ministerului Educației. La Limba maternă au fost centralizate 265 de contestații în acest an.

Foto: © Katie Nesling | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. eu aștept de 3 ore rezultatele când vor fi publicate rezultatele de după contestații habar n-am

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Angajări de experți la Agenția care acordă acreditările școlilor și grădinițelor. Salarii de bază între 5.100 și 6.500 de lei, plus spor de condiții vătămătoare. Candidații trebuie să știe și Internet Explorer, un program folosit pe doar 0,5% din dispozitivele din România

Agenția de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) a scos la concurs săptămâna trecută mai multe posturi vacante. Este vorba despre 3 posturi de expert IA în cadrul Departamentului…
Vezi articolul

Publicație maghiară: Noi dezvăluiri ale abuzurilor asupra minorilor din casele fundației lui Csaba Böjte din Transilvania / Educatorii caselor de copii administrate de Fundația Sfântul Francisc din Deva au comis zeci de infracțiuni sexuale împotriva minorilor 

Mass-media din Ungaria revine cu noi relatări despre abuzurile comise de educatorii fundației Sfântul Francisc, care deține mai multe centre pentru minori în localități din Transilvania, scrie G4Media.ro. După ce…
Vezi articolul

Elevii de clasa a VIII-a care au dat probele de aptitudini pentru admiterea la liceu 2025 află rezultatele pe 26 mai, potrivit calendarului oficial / Rezultatele sunt recunoscute doar în județul sau unitatea de învățământ în care candidații au susținut probele respective, prevede metodologia

Pe 26 mai vor fi comunicate rezultatele elevilor care au dat probele de aptitudini pentru admiterea la liceu 2025, conform calendarului oficial. Este vorba despre elevii care vor să studieze la…
Vezi articolul