Rezultatele la etapa specială a Evaluării Naționale 2021 vor fi publicate astăzi

2.489 de vizualizări
Rezultatele de la Evaluarea Națională
Foto: Freepik.com
Rezultatele la etapa specială a Evaluării Naţionale vor fi anunţate astăzi, potrivit Agerpres. Tot astăzi pot fi depuse şi eventualele contestaţii, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. 60 de candidați s-au înscris pentru a susține probele de examen.

Rezultatele finale după contestaţii se vor afişa pe 12 iulie.

Absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen au putut susține aceste probe în etapa specială, potrivit Ordinului de ministru 3.744 din 28.04.2021.

Candidaţii care au participat la una sau mai multe probe de examen desfăşurate în perioada 22-25 iunie, dar nu au putut finaliza examenul, beneficiază de recunoaşterea acestor probe.

Foto: Freepik.com


3 comments
  1. Unde se afiseaza aceste rezultate? Cati candidati au fost, pe judete? Nu a fost transparentizat acest proces. Cum se vor integra aceste rezultate?

  2. unde se afiseaza aceste rezultate la sesiunea speciala? cati candidati au fost in Bucuresti? Nu este tranparentizata si aceasta sesiune.

    1. Excelente întrebări! As adauga încă una : de ce s a modificat structura site-ului unde sunt afișate rezultate astfel încât nici măcar nu mai poți vedea locul pe care un participant la prima sesiune a ajuns după integrarea în lista a celor din a doua sesiune. Poti vedea locul pe care ai ajuns doar numărând. Secretizare deplina a transparentei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum arată improvizația Ministerului Educației pentru fundamentarea legislativă a examenelor din 2025 în România: instituția și-a bazat proiectele de ordine pentru organizarea BAC și Evaluarea Națională la clasa a VIII-a, plus admiterea, pe prevederi neaplicabile din legea actuală a educației și pe ordine de ministru date în baza unor legi abrogate

Examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională la clasa a VIII-a din anul 2025 ar urma să se desfășoare în iunie-iulie 2025, la fel și admiterea la liceu. Potrivit proiectelor de…
Vezi articolul

Compania care se ocupă de publicarea ierarhiei elevilor pentru Admiterea la liceu 2023 cere scuze pentru eroarea de algoritm și spune ca a fost remediată: Repartizarea computerizată a candidaților nu va fi afectată în niciun fel

Compania care se ocupă de publicarea ierarhiei elevilor pentru Admiterea la liceu 2023 cere scuze pentru eroarea de algoritm care a afectat ierarhia elevilor și spune că a fost remediată,…
Vezi articolul