România a câștigat o medalie de aur, una de argint și patru medalii de bronz la Concursul internațional de matematică pentru studenți „Open Mathematical Olympiad for University Students”

5.376 de vizualizări
Sursă foto: Universitatea Gheorghe Asachi
Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) au obținut o medalie de aur, una de argint și patru medalii de bronz la Concursul internațional de matematică pentru studenți „Open Mathematical Olympiad for University Students” organizat în perioada 5 – 6 mai 2021 de International University for the Humanities and Development din Ashgabat, Turkmenistan, se arată într-un comunicat de presă.

La această competiție au participat 349 de studenți din 16 țări: Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Estonia, Grecia, Kazahstan, India, Indonezia, Polonia, România, Rusia, Turkmenistan, Ucraina, Uzbekistan și Vietnam.

„Studenții Universității Tehnice «Gheorghe Asachi» din Iași au avut o comportare excepțională, obținând o medalie de aur, o medalie de argint și 4 medalii de bronz. Performanța este cu atât mai mare cu cât concursul a avut loc pe perioada vacanței, online, și a fost dificil să ne coordonăm. Spre exemplu, au fost studenți în drumeții, unii erau pe munte, alții la Lacul Roșu, și fiecare a intrat online de unde a putut. Cu toate acestea, rezultatele au fost foarte bune”, a declarat lect. univ. dr. Marcel Roman, directorul Departamentului de Matematică și Informatică de la TUIASI.

Medaliile au fost obținute de către studenții de la Facultatea de Automatică și Calculatoare de la TUIASI. Gabriel Alexandru Scînteie, anul al II-lea, a luat medalia de aur, medalia de argint a obținut-o Stelian Cristian Grecu, anul al III-lea, în timp ce bronzul l-au luat Maria-Gabriela Fodor, anul I, Vlad Batalan, anul al III-lea, Robert Curpăn, anul al II-lea, și Andrei-Iosif Iojă, anul I.

Studenții au fost pregătiți în cadrul „Centrului de Pregătire Performantă în Matematică” de către profesorii TUIASI – Marcel Roman, Radu Strugariu și Marian Panțiruc.

Sursă foto: Universitatea Gheorghe Asachi


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Csilla Hegedus / Foto: Facebook.com

Proiect de 9 milioane de euro prin care elevii aparținând minorităților să învețe limba română, anunțat de secretarul de stat din Ministerul Proiectelor Europene Hegedus Csilla. Programul-pilot va avea loc în 27 de clase și va forma peste 6.000 de profesori

Secretarul de stat din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Hegedus Csilla a anunţat, joi, că debutează un proiect-pilot în valoare de 9 milioane de euro prin care elevii care aparţin…
Vezi articolul

Ministrul Culturii anunță o anchetă, după ce un ziar de propagandă pro-rusă, legionară și antisemită a fost distribuit la un spectacol al lui Dan Puric, la Teatrul Național București: „Nu se poate face propagandă pe întâia scenă a țării și acest lucru va fi pedepsit”

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a anunțat că a trimis Corpul de Control al ministerului la Teatrul Național București (TNB) după ce, duminică, 27 martie, a fost distribuit în sală un…
Vezi articolul

Angajată a Universității Lucian Blaga din Sibiu, pedepsită după ce a sesizat nereguli în instituție. A fost izolată și pusă „să urmărească paznicii căminelor” / Conducerea: „Va putea să își exercite calitatea de avertizor”

O angajată a Serviciului Resurse Umane-Salarizare din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) nu mai are acces la programul de salarizare, a fost mutată singură în birou și trimisă…
Vezi articolul