România acordă 100 de burse de studii tinerilor din Belarus în universități din România. Pot aplica și studenții excluși din învățământ pe motive politice

211 vizualizări
locuri în cămine - Studenția online
Foto: Pexels.com
Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Educației anunță că acordă 100 de burse de studii tinerilor din Belarus care doresc să studieze în instituții de învățământ superior din România, începând cu anul universitar 2021 – 2022, potrivit unui comunicat MAE.

Prin această inițiativă, se oferă tinerilor din Belarus, inclusiv celor care au fost exmatriculați din instituțiile de învățământ superior belaruse din motive politice sau care se consideră amenințați de deciziile autorităților politice de la Minsk, posibilitatea de a-și continua studiile în universități românești de prestigiu.

Bursele sunt acordate în cadrul sprijinului României pentru cetățenii  și societatea civilă din Belarus, în contextul crizei politice declanșate după alegerile prezidențiale din 2020.

Bursele sunt acordate în baza deciziei în acest sens a Guvernului României din 17 decembrie 2020 și vor fi destinate programelor de studii de licență, master sau doctorat, în limba română sau într-o limbă de circulație internațională. Oferta de burse, modalitatea de transmitere a aplicațiilor, precum și calendarul selecției sunt prezentate pe site-ul Ministerului Educației, pe pagina special creată #100 pentru Belarus.

Citiți mai mult pe G4Media.ro

Sursă foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Rectorilor, condus de Sorin Cîmpeanu, susține printr-o rezoluție proiectul Legii Învățământului Superior, elaborat inițial în mandatul de ministru al lui Cîmpeanu, dar care nu a fost finalizat încă de succesoarea Ligia Deca

Consiliul Național al Rectorilor (CNR), organism condus de fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, își exprimă susținerea față de proiectul Legii Învățământului Superior, potrivit unei rezoluții adoptate la sfârșitul săptămânii…
Vezi articolul

Decontarea navetei profesorilor 2025-2026. Sindicat din Educație: Se înmulțesc administrațiile locale care nu realizează acest decont / Sunt anunțate acțiuni în instanță

Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis că, pe fondul măsurilor de austeritate, „se înmulțesc administrațiile locale care nu realizează” decontarea navetei profesorilor. Conform sursei citate, au fost transmise în…
Vezi articolul

Rezolvarea subiectelor la Istorie, simulare BAC 2025. Profesoara Nicoleta Zărnescu: Elevii ar trebui să obțină cel puțin 70 de puncte dacă au reușit să recapituleze. Poate reperul despre Transilvania să-i fi pus pe gândit

Profesoara Nicoleta Zărnescu a rezolvat, pentru Edupedu.ro, subiectele pe care le-au primit elevii de clasa a XII-a la Istorie. Marți, 25 martie, a avut loc proba obligatorie a profilului din…
Vezi articolul