România ar trebui să înceapă o campanie de atragere a investitorilor care s-au retras din Rusia, susține rectorul Universității Politehnice din Timișoara

186 de vizualizări
Sursă foto: Pixabay
România ar trebui să atragă investitorii care s-au retras din Rusia, din cauza conflictului militar din Ucraina, este de părere rectorul Rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, Florin Drăgan, transmite news.ro.

Din discuţiile avute cu managerii companiilor multinaţionale, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara spune că a identificat trei direcţii pe care statul român ar trebui să le urmeze: reducerea birocraţiei, crearea unor parcuri industriale compacte, precum şi investiţii în cercetare şi testare, în parteneriat cu universităţile.

Mai jos, declarațiile rectorului Florin Drăgan:

„Autorităţile din România ar trebui să înceapă o campanie de atragere a investitorilor care s-au retras din Rusia, în urma războiului. Ţara noastră ocupă o poziţie strategică foarte bună, încă stăm bine în ceea ce priveşte costurile, însă ne trebuie o strategie coerentă centrată pe nevoile investitorilor.

La ora actuală spaţiul ex-sovietic nu mai este tentant pentru majoritatea multinaţionalelor prezente acolo din cauza riscului investiţiei. Statul român trebuie să aibă o strategie de revigorare a industriei prin atragerea acestor investitori care caută o piaţă mai sigură. Pe plan mondial asistam deja la o criză a diverselor componente electronice, iar problemele se vor amplifica din cauza războiului. Situaţia este similară în domeniul automotive.

Mai mulţi producători de maşini din Europa şi-au restrâns activitatea sau au diminuat producţia unor modele pentru a se concentra doar pe segmentele unde au cea mai mare marjă de câştig. Toate acestea se întâmplă pentru că aveau investiţii importante în Rusia sau lucrau cu furnizori aflaţi în zona de conflict şi acum nu mai pot primi componente importante pentru producţia unui automobil.

Au fost cazuri în care anumiţi investitori au dorit o dezvoltare la nivel regional şi uneori au bătut la uşi închise şi s-au lovit de o birocraţie stufoasă. De altfel, în prezent avem parcuri industriale însă majoritatea sunt mici şi oferă doar spaţiu. În Timişoara, de exemplu, investitorii majori sunt împărţiţi în toate zonele oraşului pentru că nu a existat o strategie coerentă şi comună de dezvoltare.

Se simte nevoia creării unor parcuri de dimensiuni mari, care să aducă în acelaşi loc majoritatea fabricilor şi cărora să li se ofere servicii comune şi să coexiste în urma unei strategii bine puse la punct. Avem deja modelul Oradea care funcţionează foarte bine şi ar putea fi implementat în mai multe zone ale ţării. De asemenea, multe fabrici îşi testează diverse produse în Ungaria sau alte ţări pentru că la noi nu au infrastructura necesară.

România stă foarte bine în continuare în ceea ce priveşte costurile, avem oameni foarte bine pregătiţi, iar zona de vest este foarte bine poziţionată în ceea ce priveşte accesul la infrastructură. Investiţiile statului în infrastructura altor regiuni pot aduce mai mult ca oricând alte investiţii externe. Marele dezavantaj este că în România a crescut preţul energiei mai mult decât în orice ţară, iar aceste companii sunt mari consumatoare de gaz şi electricitate. Ele au nevoie de o stabilitate a preţurilor pentru că fug deja de pe o piaţă periculoasă, iar predictibilitatea este mereu un avantaj”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT Diplomele studenților care termină facultatea din 2025 vor avea cod QR, la fel și diplomele de doctor din 2024 / Berezovski, Ministerul Educației: Va arăta parcursul academic integral al absolventului

Începând cu anul 2025, diploma de absolvire a programelor universitare – licență, masterat, de inginer, arhitect și altele urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR, prevede un proiect…
Vezi articolul

Federațiile sindicale din educație cer demiterea ministrului Educației Daniel David, după ce acesta a spus că sindicatele nu mai pot avea rolul de acum în sistem: Nu sunt simple opinii, reprezintă un manifest pentru autoritarism

Federațiile sindicale din educație trec de la cererile de demisie a ministrului Educației, Daniel David, la cereri ca acesta să fie demis, întrucât „Nu putem accepta un ‘partener’ de dialog…
Vezi articolul

Grupe de pregătire suplimentară pentru elevii de gimnaziu și liceu din Sibiu, organizate la Centrul Județean de Excelență – înscrieri deschise până pe 29 septembrie / Profesorii cu performanțe pot aplica să predea

Circa 25 de grupe de pregătire suplimentară pentru olimpiade și concursuri școlare sau pentru dezvoltarea de competențe vor fi organizate la Centrul Județean de Excelență din Sibiu, conform anunțului cu…
Vezi articolul
Consiliul Rectorilor

Caz major de fraudă cu citări într-o revistă academică, la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. Conferențiarul Dan Lupu „a introdus 280 de citări fictive ale unor lucrări proprii sau semnate în co-autorat” – Pressone / Printre coautorii articolelor, secretarul de stat Gigel Paraschiv și rectorul Liviu Maha, fostul prorector Mihaela Onofrei / Universitatea anunță „măsuri imediate”

Un conferențiar de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Dan Lupu, editor al unui jurnal academic de Drept-Finanțe, a modificat articolele a peste 200 de autori pentru a-și plasa…
Vezi articolul