Romania are doar o universitate în top 50 QS al universităților din Europa Emergentă și Asia Centrală și încă cinci în top 100. Polonia ocupă 17 locuri în top 100, Cehia – 10, Ungaria – 7

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
19 universități românești, în frunte cu Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, se regăsesc în cea mai nouă ediție a clasamentului universităților din Europa Emergentă și Asia Centrală, publicat de QS. UBB este singura universitate românească din top 50, clasamentul mai având cinci universități locale în top 100 și șase în intervalul 101-200, tot ranking-ul cuprinzând 400 de instituții de învățământ superior din regiune.

QS precizează că este vorba despre cel mai extins clasament pe care îl realizează pentru această regiune și că aproape jumătate dintre universitățile incluse provin din două țări: Rusia și Turcia. România se numără printre țările cu o prezență considerabilă, ca număr de instituții, alături de Kazahstan, Polonia, Ucraina, Republica Cehă și Ungaria.

  • Clasamentul s-a bazat, în această ediție, pe 10 indicatori, inclusiv reputația academică, reputația în rândul angajatorilor, productivitatea în domeniul cercetării.
Universitățile românești incluse în Ranking-ul QS al universităților din Europa Emergentă și Asia Centrală (locul în clasament – universitatea):

40 – Universitatea Babeș-Bolyai

56 – Universitatea din București

73 – Universitatea Politehnică din București

81 – Universitatea A.I. Cuza

93 – Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi 

95 – Universitatea de Vest din Timișoara

120 – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

130 – Universitatea Politehnică din Timișoara

158 – Universitatea Dunărea de Jos

164 – Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava

167 – Academia de Studii Economice din București

190 – Universitatea Transilvania

201-210 – Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

211-220 – Universitatea din Craiova

221-230 – Universitatea din Oradea

251-300 – USAMV București

301-350 – Universitatea  Vasile Goldiș din Arad

351-400 – Universitatea Ovidius din Constanța

351-400 – Universitatea Constantin Brâncuși

Universitățile românești din top 100 QS – Europa Emergentă și Asia Centrală
Top 10 regional este format din:
  • Universitatea de Stat din Moscova
  • Universitatea din Tartu, Estonia
  • Universitatea de Stat din Sankt Petersburg
  • Universitatea Carol din Praga
  • Universitatea de Stat din Novosibirsk
  • Universitatea Jagiellonă din Cracovia
  • Universitatea din Varșovia
  • Universitatea Masaryk din Brno
  • Institutul de Fizică și Tehnologie din Moscova
  • Universitatea de Stat din Tomsk

Cea mai bine poziționată universitate din Turcia ocupă locul 11, din Kazahstan – locul 19, din Lituania – locul 20, din Ungaria – locul 24, din Belarus – locul 25, din Slovenia – locul 30, din Ucraina – locul 33. 

Dincolo de pragul de 40 stabilit de România, prin cea mai bine poziționată universitate a sa, se numără Letonia (cea mai bună poziție – 41), Croația (47), Bulgaria (48), Slovacia (51), CIpru (55), Serbia (60).

În top 100, Polonia are 17 universități, Ungaria – 7 (din care 4 în top 50), Republica Cehă – 10. Toate trei universitățile din Estonia, țară cu aproximativ 1,3 milioane de locuitori care apar în clasament sunt în top 100.


1 comment
  1. Cele mai frumoase mere sunt perele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Copiii care au învățat combinat știința, matematica și citirea, pe bază de proiect, în câteva zeci de școli din SUA au înregistrat rezultate mai bune la știință și o dezvoltare socio-emoțională mai bună – studiu

Învățarea pe bază de proiect, ce combină științele cu matematica și citirea, întărește rezultatele elevilor din școala primară și dezvoltarea lor socială și emoțională, arată un nou studiu realizat în…
Vezi articolul

Modelul chinez de educație online, văzut din interior. Profesor american la Beijing, pentru EduPedu.ro: Toată țara se mișcă în masă în aceeași direcție / Cât de rapid s-au stabilizat lucrurile și cum se instalează oboseala

O lună le-a luat profesorilor și elevilor din China să ajungă de la întrebarea: „și acum ce facem?” la o situație relativ stabilă, în care peste 270 de milioane de…
Vezi articolul

INTERVIU Măsura reformei în educație, prin prisma tinerilor care pleacă la studii în străinătate. Expertă americană: Cine îi va întâmpina acasă pe tinerii care se întorc? Dacă te întorci și nimeni nu vrea să te angajeze, pentru că se simt amenințați de tine, “ai fost la Princeton, poate știi prea multe…” / Deschiderea către diversitate e foarte importantă

“O țară care se concentrează pe gândirea critică, pe exprimarea deschisă și schimbul de idei”, dar și una care știe să-i întâmpine pe tinerii care se întorc de la studii…
Vezi articolul