România e ultima în UE și la cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare: sectorul guvernamental alocă 72 de lei pe cap de locuitor, firmele – 127

567 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Cheltuielile României în 2017 cu cercetarea și dezvoltarea au fost cele mai mici din Europa, potrivit celor mai noi date Eurostat. În sectorul guvernamental, procentul alocat a fost de 0,16% din PIB, mai mic față de 0,23% din PIB, cât era în urmă cu 10 ani. În sectorul de afaceri avem o creștere importantă – de la 0,17% din PIB în 2008, la 0,29% din PIB în 2017. Iar în sectorul universitar procentul a fost de 0,05% din PIB, mai puțin de jumătate din cât era în urmă cu 10 ani (0,12% din PIB).

După totalul cheltuielilor pentru Cercetare și Dezvoltare, România s-a clasat în 2017 pe ultimul loc în Uniunea Europeană, cu 0,5%, un sfert din media Uniunii Europene de 2,07% și de 6 ori mai puțin față de Suedia, Austria, Danemarca și Germania.

În sectorul guvernamental, datele citate arată că România alocă 0,16% din PIB pentru Cercetare și Dezvoltare. Asta înseamnă, potrivit Eurostat, circa 15,6 euro pe cap de locuitor, în scădere față de 16,1 euro (0,23% din PIB) în 2008.

În sectorul de business alocările au crescut cel mai mult – firmele au alocat 535,9 milioane de euro pentru Cercetare și Dezvoltare. Suma este echivalentul a 27 de euro pe cap de locuitor – 0,29% din PIB.

Investiția în Cercetare și Dezvoltare înseamnă competitivitate și capacitatea de a face față provocărilor comerciale și de pe piața forței de muncă. Cu cât un stat alocă mai multe fonduri, cu atât e mai dezvoltat și atrage forță de muncă înalt calificată.

Ținta tuturor țărilor UE este ca până în 2020 să aloce 3% din PIB, în condițiile în care acum media este puțin peste 2%.

Coreea de Sud a avut o cheltuială de 4.22% din PIB pentru Cercetare&Dezvoltare, Japonia – 3.28%, iar SUA 2.76%.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ultimatum dat de sindicatele din Educație partidelor politice, să spună public dacă susțin un acord pentru profesori, după ce premierul și Guvernul “au mințit”: Știm cu toții că pentru un militar de carieră cuvântul dat și onoarea sunt cele mai de preț lucruri

Trei sindicate din Educație solicită partidelor din coaliția de guvernare „să declare public dacă susțin sau nu învățământul românesc, având în vedere refuzul Prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă, de a…
Vezi articolul

Aproape două treimi din copiii care au început școala în 2016 vor ajunge să aibă locuri de muncă şi calificări care încă nu există. 15 companii gigant nu mai cer studii universitare la angajare, ci califică oamenii la locul de muncă

Aproape două treimi din copiii care au început școala în 2016 vor ajunge să aibă locuri de muncă şi calificări care încă nu există, potrivit World Economic Forum citat de platforma…
Vezi articolul

Temele elevilor făcute de inteligența artificială. Ce pot face profesorii? Mircea Miclea: Eu îți dau notă în funcție de cum anume îmi explici că ai produs rezultatul acela. Dacă tu știi că eu așa te voi evalua, tu vei fi interesat de proces

Mircea Miclea, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și fost ministru al Educației, a declarat ce poate face profesorul în situația în care elevii au…
Vezi articolul