România să acopere toate cheltuielile asumate într-un program internațional de schimburi pentru studii universitare, CEEPUS IV, și să-și respecte astfel obligațiile – apel al Alianței organizațiilor studențești pentru modificarea unui proiect de hotărâre de guvern

153 de vizualizări
Foto: © – Dreamstime.com
Un proiect de Hotărâre de Guvern pus în consultare de Ministerul Educației și Cercetării, privind cheltuielile asociate unui program de schimburi pentru studii universitare, nu include o serie de cheltuieli „foarte clar prevăzute” în acordul ce stă la baza acestui program, arată Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) într-un comunicat transmis luni. Aceasta spune că a transmis Guvernului propuneri pentru modificarea acestui proiect și arată că respectivele cheltuieli trebuie acoperite pentru că reprezintă o oblicație asumată de România.

Potrivit ANOSR, sunt exceptate din conținutul proiectului de hotărâre cheltuieli precum cele legate de activitatea de laborator, de masă și transport, beneficii pentru persoane vulnerabile .

ANOSR a transmis guvernului propunerile sale pentru modificarea proiectului de HG privind categoriile de cheltuieli ocazionate de aplicarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV). 

Acest proiect prevede că participarea României la CEEPUS IV începe cu acest an universitar, pentru o perioadă de 7 ani, iar în cadrul lui sunt alocate „500 de luni-bursă pentru mobilități în instituțiile de învățământ superior din România”. Acestea includ bursă, cheltuieli de cazare pe durata mobilității, asistență medicală.

Potrivit ANOSR:

  • „Constatăm cu dezamăgire faptul că în conținutul acestuia sunt exceptate o serie cheltuieli care sunt foarte clar prevăzute în Acordul din 20 septembrie 2023 privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat de România și publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1148 din data de 18 noiembrie 2024, precum cheltuielile pentru activitatea de laborator, cheltuielile pentru masă și transport, dar și cheltuielile pentru beneficiile persoanelor vulnerabile, subreprezentate sau cu dizabilități. Aceste cheltuieli ar fi trebuit să fie incluse fără dubii în proiectul Hotărârii de Guvern, fiind agreate de România la momentul semnării acordului, devenind astfel o obligație pe care țara noastră și-a asumat-o și pe care ar trebui să o respecte. Totodată, în prevederile acordului cheltuielile pentru cazare trebuie să fie acoperite integral, dar în proiectul de Hotărâre de Guvern este specificat faptul că aceste cheltuieli se vor acoperi în limita subvenției de cazare stabilite de Ministerul Educației și Cercetării, în conformitate cu legislația în vigoare.”

ANOSR cere o serie de modificări în proiectul de HG:

  • Menționarea expresă a recunoașterii creditelor acumulate în timpul unei perioade de studiu, formare sau stagiu în străinătate, pentru a evita discuțiile de la nivelul universităților care pot apărea pentru a recunoaște sau nu aceste credite;
  • Acoperirea integrală a cheltuielilor pentru cazare;
  • Introducerea unui articol prin care statul se angajează să acopere integral cheltuielile pentru masă, pentru laboratoare, pentru transport și pentru beneficiile persoanelor vulnerabile, subreprezentate sau cu dizabilități.

Foto: © Tero Vesalainen – Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România își plătește toate datoriile la Agenția Spațială Europeană și prima tranșă a contribuției pe 2023, anunță Ministerul Cercetării – “O premieră”, după ce, anii trecuți, datoriile lăsaseră România fără drept de vot în instituția europeană

România își va plăti toate datoriile către Agenția Spațială Europeană (ESA), precum și prima tranșă a contribuției pe anul în curs, după ce Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre în…
Vezi articolul

Recomandarea OECD pentru examenul românesc de la clasa a VIII-a: să includem și notele din clasele a VII-a și a VIII-a într-un portofoliu educațional, în plus față de Evaluarea Națională multidisciplinară / Trebuie să ne extindem spre acest portofoliu – anunță ministrul David

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că recomandarea OECD pentru examenul de la finalul clasei a VIII-a este să includem și notele din clasele a VII-a și a…
Vezi articolul

Premiul Nobel pentru Pace 2022: Lupta pentru drepturile omului a dus distincția la Ales Bialiatski din Belarus și la două organizații pentru democrație. Cei 918.000 de euro se împart în mod egal

Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2022 este acordat avocatului pentru drepturile omului Ales Bialiatski din Belarus, organizației ruse pentru drepturile omului Memorial și organizației ucrainene pentru drepturile omului Center…
Vezi articolul