Romanul „Solenoid”, de Mircea Cărtărescu, selectat pe lista lungă a International Booker Prize 2025

[jp_post_view]
Solenoid, Mircea Cărtărescu
Foto: Facebook.com
Romanul ”Solenoid”, de Mircea Cărtărescu, tradus în limba engleză de Sean Cotter, se află printre volumele selectate pe lista lungă a prestigiosului International Booker Prize, potrivit anunțului făcut marți de organizatori, informează The Guardian, potrivit Agerpres.

Pe lista „neconvențională”, de anul acestea a International Booker Prize figurează 13 scriitori, cu toții aflați la prima lor nominalizare, în timp ce unul dintre traducători, Sophie Hughes, este la cea de-a cincea nominalizare, grație transpunerii în limba engleză a romanului „Perfection”, de Vincenzo Latronico.

Nominalizații concurează pentru un premiu de 50.000 de lire sterline, acordat celei mai valoroase opere de ficțiune tradusă în limba engleză, sumă împărțită în mod egal între scriitorul câștigător și traducător.

Pe lista lungă de anul acesta figurează cel mai mare număr de edituri independente, 12 dintre cele 13 titluri nominalizate fiind publicate de edituri independente.

Mircea Cărtărescu este primul scriitor român nominalizat pe lista lungă a premiului International Booker grație romanului „Solenoid”, tradus în engleză de Sean Cotter. Romanul, a cărui acțiune se desfășoară în Bucureștiul comunist de la finalul anilor 1970 și începutul anilor 1980, se deschide cu însemnările diaristice ale unui profesor înainte să se transforme într-o relatare existențialistă, suprarealistă a călătoriei naratorului prin realități alternative. În mai 2024, romanul ‘Solenoid’ a fost recompensat cu Dublin Literary Award, în valoare de 100.000 de euro.

Alături de română, o a doua limbă, kannada – vorbită de aproximativ 38 de milioane de oameni în principal în statul Karnataka, din sud-vestul Indiei – figurează, de asemenea, pentru prima dată pe lista nominalizărilor grație romanului „Heart Lamp”, de Banu Mushtaq, tradus de Deepa Bhasthi.

Lista lungă este completată de următoarele volume: ”The Book of Disappearance”, de Ibtisam Azem, tradus din arabă de Sinan Antoon; ”On the Calculation of Volume I”, de Solvej Balle, tradus din daneză de Barbara J. Haveland; ”There’s a Monster Behind the Door”, de Gaëlle Bélem, tradus din franceză de Karen Fleetwood și Laëtitia Saint-Loubert; ”Reservoir Bitches”, de Dahlia de la Cerda, tradus din spaniolă de Julia Sanches și Heather Cleary; ”Small Boat”, de Vincent Delecroix, tradus din franceză de Helen Stevenson; ”Hunchback”, de Saou Ichikawa, tradus din japoneză de Polly Barton; ”Under the Eye of the Big Bird”, de Hiromi Kawakami, tradus din japoneză de Asa Yoneda; ”Eurotrash”, de Christian Kracht, tradus din germană de Daniel Bowles; ”Perfection”, de Vincenzo Latronico, tradus din italiană de Sophie Hughes; ”On a Woman’s Madness”, de Astrid Roemer, tradus din olandeză de Lucy Scott; ”A Leopard-Skin Hat”, de Anne Serre, tradus din franceză de Mark Hutchinson.

Scriitorul Max Porter, președintele juriului, speră ca volumele de pe această listă lungă „neconvențională” să „entuziasmeze” publicul. „Sunt cărți care vorbesc despre agonia familiei, a locului de muncă sau a politicii naționale de stat, despre secretul aproape spiritual al prieteniei, arhitectura interioară a sentimentului erotic, banalitatea capitalismului și mobilizarea credinței”, a spus el.

Lista scurtă, care va include șase titluri, va fi anunțată pe 8 aprilie, iar numele câștigătorului va fi dezvăluit în cadrul unei ceremonii desfășurate la muzeul Tate Modern din Londra, pe 20 mai, mai transmite Agerpres.

Alături de Max Porter, din juriul de anul acesta mai fac parte poetul Caleb Femi, scriitoarea Sana Goyal, autorul și traducătorul Anton Hur și muziciana Beth Orton.

Membrii juriului au selectat cele 13 volume din 154 de titluri trimise de edituri. Ediția din 2025 a premiului a fost deschisă operelor de ficțiune de mari dimensiuni, precum și colecțiilor de povestiri traduse în engleză și publicate în Regatul Unit și Irlanda în perioada 1 mai 2024 – 30 aprilie 2025.

Printre laureații edițiilor precedente s-au aflat Han Kang – câștigătoarea premiului Nobel pentru literatură în 2024 -, Olga Tokarczuk, Lucas Rijneveld. Anul trecut, scriitoarea Jenny Erpenbeck și traducătorul Michael Hofmann au câștigat premiul International Booker grație romanului „Kairos”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Roxana Mînzatu, audiată în Parlamentul European. Întrebări despre legile anti-justiție ale PSD Dragnea, despre casa din Brașov și despre atașamentul față de statul de drept. „Am dormit în același pat cu mama mea până la 17 ani”

Roxana Mînzatu, propusă comisar european de guvernul Ciolacu și desemnată de Ursula von der Leyen vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene cu portofoliul „Oameni, competenţe şi pregătire”, a fost audiată marți…
Vezi articolul

FOTO & VIDEO Protest în scandalul burselor de la Liceul Tehnologic Motru: Elevi și profesori organizează un miting în fața Inspectoratului școlar Gorj și acuză că directoarea refuză de 4 ani să plătească burse restante din 2020

Elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Motru, județul Gorj, protestează miercuri dimineață în fața Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) după ce conducerea liceului încă refuză să plătească bursele profesionale ale…
Vezi articolul

Rata absolvirii liceului în România a crescut cu 7 puncte procentuale în ultimii 10 ani – raport UNESCO / Țara noastră, tot la finalul clasamentului statelor UE, iar abandonul școlar la liceu a ajuns la 26%

Procentul românilor care finalizează liceul a crescut cu aproape 7 puncte procentuale din anul școlar 2012-2013 până în anul 2022-2023, potrivit raportului Global education monitoring report, 2024/5, Leadership in education:…
Vezi articolul

VIDEO Nu există o campanie de vaccinare a profesorilor, fiecare se înscrie la programare când dorește / Elevii cu boli cronice pot fi înscriși de aparținători / Programarea începe pe 15 ianuarie – Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare

Profesorii, care fac parte din categoria persoanelor care deservesc activități esențiale, se pot înscrie, începând din data de 15 ianuarie, la vaccinare dacă doresc acest lucru, însă nu există o…
Vezi articolul