Salariile educatorilor din grădinițele din Slovacia vor fi plătite centralizat, din bugetul Ministerului Educației și nu de către primării cum era până acum, începând cu acest an

185 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Salariile educatorilor și funcționarea grădinițelor din Slovacia sunt fi asigurate, începând de la 1 ianuarie 2025, din bugetul Ministerului Educației, potrivit unei informări publicate în rețeaua europeană Eurydice. Până acum, de finanțarea grădinițelor erau responsabile primăriile.

Primăriile se foloseau de sume din impozitele pe venit personal ale locuitorilor din jurisdicția lor pentru a finanța grădinițele, după cum relatează The Slovak Spectator.

Acum, administrațiile se vor confrunta cu pierderi de 559 de milioane de euro, însă vor trebui să se ocupe în continuare de acoperirea salariilor personalului din bucătării, potrivit publicației citate.

Pentru a acoperi acest deficit, 70% dintre municipalități au ales să crească taxelor pe care părinții le plătesc pentru grădinițe și creșe, mai precizează sursa menționată anterior. Costul acestora diferă în funcție de oraș.

Spre exemplu, în orașul Michalovce, părinții care au reședința permanentă în orașul în care este grădinița la care copilul este înscris vor plăti 25 de euro, comparativ cu taxa de 20 de euro de până acum. Pentru cei care nu au reședința permanentă în orașul respectiv, taxa a crescut de la 40 la 50 de euro.

De remarcat că reforma pe care autoritățile din Slovacia au implementat-o la începutul acestui an este similară celei introduse de România încă din anul 2018, când, prin modificări legislative, cheltuielile pentru salariile profesori și ceilalți angajați din școli au trecut de la autoritățile locale la Ministerul Educației prin Inspectoratele Școlare Județene (ISJ).

  • Înainte de acest moment, cheltuielile de personal erau alocate prin Consiliile locale, care le aprobau lunar prin hotărâri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fără OUG anti-ONG, petiția online demarată de Asociația Dăruiește Viață care poate pierde jumătate din fondurile anuale / Asociația construiește primul spital pentru copiii bolnavi de cancer din România

Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă”, care contruieşte un spital în Bucureşti, a demarat o petiţie online, intitulată ”Fără OUG anti-ONG”. Organizaţia atrage atenţia că, dacă ordonanţa va fi adoptată în forma propusă,…
Vezi articolul

Un director de școală, de cele mai multe ori, este și puțin contabil, și puțin administrator, câteodată și femeie de serviciu, spune Viforel Dorobanțu, manager școlar: Directorii ar trebui să nu mai aibă nicio oră de predare / Din toamnă, obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți directorii, potrivit Legii Bolojan

Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, Viforel Dorobanțu, a vorbit despre ce înseamnă activitatea unui manager școlar: „De cele mai multe ori, este și puțin contabil, și puțin administrator, câteodată…
Vezi articolul

Profesoara Nina Vasile, despre propunerile de evaluare a profesorilor titulari: După titularizare urmează definitivatul și obținerea gradelor didactice, care se întind pe zece ani. Unde să mai pui și evaluările de recertificare? Este aberant

Nina Vasile, profesoară de Filosofie și Logică la Colegiul Național „Ion Creangă” și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din capitală, a criticat ideea introducerii examenelor de recertificare pentru profesori. În cadrul…
Vezi articolul

Cum se înființează o școală nouă – procedura a fost pusă în dezbatere de Ministerul Educației / Primarii și persoanele juridice trebuie să încheie contracte cu ARACIP și să achite costurile pentru evaluarea externă

Primarii și persoanele juridice doritoare să înființeze o școală trebuie să încheie contracte de prestări servicii cu ARACIP și să achite costurile aferente evaluării externe, care este necesară pentru obținerea…
Vezi articolul