Salvați Copiii: Evaluarea Națională 2022 scoate în evidență “educația nedreaptă” – Disparități mari între județe și între rural-urban, peste 10% dintre elevii de a VIII-a nu s-au înscris la examene

[jp_post_view]
Sursa: Salvați Copiii Romania
Rezultatele Evaluării Naționale – clasa a VIII-a de anul aceasta “scot în evidență severa inegalitate de șanse în domeniul educației la care sunt expuși elevii din medii socio-economice vulnerabile”, apreciază Salvați Copiii România, într-o analiză pe această temă. Organizația propune autorităților o serie de măsuri în încercarea de a corecta situația, inclusiv măsuri de sprijin care să țină cont de situația socio-economică a familiilor.

Salvați Copiii pune rezultatele de la EN 2022 în contextul rezultatelor PISA 2018, care plasează România “printre țările care înregistrează o puternică legătură între statutul socioeconomic al elevilor și performanțele înregistrate de aceștia.”

Observații ale organizației pe marginea rezultatelor la Evaluarea Națională 2022:

  • Județul Teleorman are cea mai mare pondere a mediilor sub 5, de patru ori mai mai mare decât în județul Cluj, în vreme ce elevii din mediul rural au luat de trei ori mai multe medii sub 5, față de cei de la școlile din urban.
  • Peste o treime dintre ei au obținut note sub 5 la matematică (36,16% față de 13,95% dintre copiii care învață la oraș); 
  • Aproape un sfert au obținut note mici la proba de limba română (23,89% față de 7,9% în mediul urban).
  • Aproape 30% au, înaintea contestațiilor, medii sub 5 la probele de examen (29,5% față de 10,05% dintre elevii școlilor de la oraș).
  • În ceea ce privește distribuția pe județe, inegalitățile continuă. Astfel, județele cu cele mai mari ponderi ale mediilor sub 5 sunt: Teleorman (28,2%), Giurgiu (26,2%) și Caraș Severin (25,5%), în vreme ce cele mai mici ponderi ale mediilor sub 5 sunt în Cluj (7,3%), București (8,4%) și Brăila (9%). La nivel național, ponderea a fost de 17,7%
Sursa: Salvati Copiii Romania
Propuneri ale Salvați Copiii România, pe baza acestor rezultate:

Organizația “recomandă Ministerului Educației să colecteze și să analizeze și date care să reflecte impactul statutului socioeconomic al familiei asupra rezultatelor la testările naționale, pentru a putea lua măsuri adecvate de sprijin și compensare a dezavantajelor”.

  • “Un aspect important pe care rezultatele Evaluării Naționale nu îl pot surprinde este reprezentat de situația celor peste 10% dintre elevii de clasa a VIII-a care nu s-au înscris la Evaluarea Națională. Deși autoritățile au atribuit această situație imposibilității de încheiere a  situației școlare, considerăm că este nevoie de o analiză mai amplă pentru a identifica și a aborda cauzele primare, fie că e vorba de impactul modului în care s-au organizat cursurile în context pandemic sau de o eventuală creștere a nivelului de exigență în promovarea clasei a VIII-a în comparație cu clasele anterioare ale învățământului gimnazial.” 

“În perspectiva publicării rezultatelor PISA 2022, considerăm că o comparație între rezultatele obținute la testarea internațională și cele obținute, de aceiași elevi, cu un an în urmă, la Evaluarea Națională, ar putea oferi informații relevante despre  măsura în care cele două tipuri de testare sunt armonizate și urmăresc obiective similare.”

  • “Pentru respectarea drepturilor copilului în condiții de echitate, se impune punerea la dispoziție a resurselor financiare și umane necesare pentru implementarea, dezvoltarea și evaluarea serviciilor comunitare integrate în toate comunitățile rurale, conform Ordinului comun (6.209/2016), al ministerelor Educației, Muncii și Sănătății, pentru aprobarea Protocolului-cadru de colaborare în vederea implementării unei abordări integrate a serviciilor comunitare necesare prevenirii excluziunii sociale.”


1 comment
  1. Pe parcursul școlarizării mele , am dat examen ( scris și oral la limba română și matematică ) de absolvire a patru clase, examen de absolvire a șapte clase , scris și oral la limba română și matematică , examen oral la fizică, geografia patriei și istoria României ! Am dat examen ( scris și oral) de admitere la liceu ( școală medie nr.1) la limba română și matematică ( cine nu lua notă de trecere la proba scrisă nu era admis la proba orală) , examen de maturitate (bacalaureat) , probe scrise la limba română și matematică , probe orale la fizică , chimie , istoria patriei !
    Nu am beneficiat de manuale gratuite ( clasele I – XI ) ! Uniformă școlară era obligatorie ( la liceu) dar nu ni se oferea gratis ( parțial prețul era subvenționat de stat) ! După serviciul militar am dat admitere la facultate , fiind bursier pe toată perioada !
    Veșnică recunoștință profesorilor mei ( foarte exigenți) pentru cultură generală obținută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cristache, Federația părinților: Rezultatele de la Evaluarea Națională sunt un mare câștig / Și la Bacalaureat trebuie schimbată evaluarea cu itemi de tip obiectiv, chiar de anul următor / Trag un semnal de alarmă pentru copiii care acum intră clasa a VI-a

Rezultatele de la Evaluarea Națională sunt un mare câștig, a declarat pentru EduPedu.ro Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar. Acesta a spus că, după…
Vezi articolul

Pregătire gratuită pentru Evaluarea Națională, prin campania “Oferă Educație”, pentru peste 3.300 de elevi care au acces la 300 de lecții video, exerciții și teste omologate de Ministerul Educației, resurse educaționale inovative și interactive (P)

Platforma educatiedeschisa.ro și Nuclearelectrica au facilitat accesul la educație pentru peste 3.300 de elevi din mediul rural prin campania “Oferă Educație” – o inițiativă pentru reducerea decalajului de performanță între…
Vezi articolul

EXCLUSIV Negocierea cu părinții pentru nota cea mai mare. Cum au șters oficialii Ministerului Educației nota primită la contestații de eleva din Galați care fusese notată cu 3 la Matematică / Maria Manea: Nota inițială a elevei a fost 8.40, motiv pentru care părintele a solicitat retragerea contestației

Părintele elevei din Galați, care obținuse nota 3 la Matematică, la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a, iar la contestație fusese notată cu 8,25 și s-a constatat că a fost…
Vezi articolul

Subiecte și bareme la Matematică, de la testarea inițială pentru Evaluarea Națională 2025 a elevilor de clasa a VIII-a din Călărași / La subiectul III, elevii primesc puncte pentru orice soluție corectă, chiar dacă este diferită de cea din barem, spune inspectorul general adjunct Călin Nicușor

Elevii din județul Călărași au susținut astăzi, 19 septembrie, proba la matematică din cadrul  testării inițiale pentru Evaluarea Națională 2025. Pe 18 septembrie, elevii au avut proba la Limba și…
Vezi articolul