Salvaţi Copiii: Numărul bibliotecilor şcolare a scăzut cu 500 începând cu 2019

187 de vizualizări
Foto: © Jacek Chabraszewski | Dreamstime.com
Numărul bibliotecilor şcolare a scăzut cu 500 din 2019 şi până anul trecut, de la 6.545 la 6.050, iar cel al copiilor care au împrumutat cel puţin o carte şcolară s-a diminuat cu peste 450.000, accesul la bibliotecă este inegal, potrivit unui comunicat al Salvaţi Copiii transmis, citat de Agerpres.

Salvaţi Copiii şi Libris continuă proiectul de dotare a şcolilor din ţară cu un fond de carte care să permită accesul tuturor copiilor la lectură şi cunoaştere.

Conform statisticilor Asociaţiei Editorilor din România, ţara noastră se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul de carte, cu o cifră de afaceri de circa 60 de milioane de euro înregistrată de edituri, în vreme ce Germania, de pildă, are cea mai mare piaţă de carte din Europa, care înregistrează vânzări anuale de circa 9 miliarde de euro.

În doar două săptămâni, 460 de instituţii din fiecare judeţ s-au înscris în cea de-a patra ediţie a CarteTeca, concurs naţional lansat de Libris şi sprijinit de Salvaţi Copiii, prin care unităţi de învăţământ din toată ţara câştigă cărţi pentru biblioteca proprie. Fondul de carte alocat acestei ediţii a fost în valoare de 280.000 de lei şi a fost destinat dotării a 53 de biblioteci şcolare.

În evaluarea aplicaţiilor s-a ţinut cont de numărul de elevi înscrişi în unitatea de învăţământ beneficiară, de fondul de carte prezent al bibliotecii, de frecvenţa şi volumul cu care se împrumută cărţi. Câştigătorii au fost aleşi de juriu şi prin votul publicului.

Volumele donate de Libris bibliotecilor şcolilor câştigătoare sunt noi, actuale şi atractive, au adăugat reprezentanţii Salvaţi Copiii.

În total, cele patru ediţii ale proiectului CarteTeca cumulează 658.000 de lei, sumă folosită în beneficiul a 202 unităţi de învăţământ şi a peste 100.000 de elevi din toată ţara. Peste 14.700 de cărţi au fost donate în primele trei ediţii.

Foto: © Jacek Chabraszewski | Dreamstime.com | Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clasament al celor mai populare universități românești: Babeș-Bolyai, A.I. Cuza și ASE – pe primele locuri în topul Unirank, dominat la nivel global de MIT, Harvard și Stanford

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea A.I. Cuza din Iași și Academia de Studii Economice (ASE) din București ocupă primele locuri într-un clasament al celor mai populare instituții de învățământ superior,…
Vezi articolul

Proiectul de Hotărâre de Guvern prin care 2.500 de școli vor primi granturi de 200.000 de euro pentru a reduce abandonul școlar, aprobat în ședința Executivului de joi. Cîmpeanu: Este vorba de școli cu număr redus de elevi, din mediul rural, acolo unde rata de abandon în 2020 a fost de 26%

Executivul a aprobat, joi, Hotărârea de Guvern pentru lansarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, care va da undă verde pentru fondurile de 3,7 miliarde de euro destinate Educației pe…
Vezi articolul

Venirea tuturor elevilor la școală în scenariul verde ar putea crește cu 1.400 numărul claselor de elevi și cu 1.100 numărul posturilor de profesori necesare doar în județul Botoșani, susține Inspectoratul Școlar

Numărul de clase de elevi din judeţul Botoşani ar putea creşte cu 1.400 în cazul aplicării, începând cu 14 septembrie, a scenariului verde, susține Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoşani, citat…
Vezi articolul

Memoriu al părinților de la „Colegiul Național Dinu Lipatti” din București, către Ligia Deca, după ce elevii trebuie să facă naveta între două sedii aflate la 7 km distanță: Să trimiți elevi de clasa I, a II-a sau a V-a cu vioara în spate sau alte instrumente, să alerge între orele de cultură generală și cele de specialitate, îi va face treptat să renunțe  

Părinți ai elevilor de la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti din București au depus un memoriu către ministra Educației și la Primăria sectorului 4, după ce au fost înștiințați…
Vezi articolul

Directorul școlii din Mehedinți, căruia „i s-a descărcat” un camion cu lemne pentru școală în fața pensiunii sale, pe motiv că s-a defectat mașina, va fi schimbat din funcție, după ce ministrul Educației a cerut acest lucru

Ministrul Educație, Sorin Cîmpeanu, a solicitat Inspectoratului Școlar schimbarea directorului Școlii generale din localitatea Isverna, județul Mehedinți. Oficialul a confirmat informația pentru Edupedu.ro. Cazul directorului Marian Balaci care și-a adus…
Vezi articolul