Salvați Copiii trimite 450 de tablete copiilor vulnerabili din șase județe

[jp_post_view]
Foto: Salvati Copiii Romania

Organizaţia Salvaţi Copiii România împreună cu CEZ Vânzare, principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar şi furnizor de gaze naturale, accelerează Programul Salvaţi Copiii de dotare a copiilor vulnerabili cu tablete conectate la internet pentru şcoala online, continuă accelerat pentru ca situaţiile de excluziune şi discriminare să nu se repete odată cu începerea noului an şcolar, se arată într-un comunicat al organizației.

Astfel, cu implicarea CEZ Vânzare, principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, 450 de tablete vor ajunge la copiii care au nevoie de sprijin educaţional, din localităţi aflate în judeţele Argeş, Caraş-Severin, Dolj, Iaşi, Timiş şi Constanţa.

Copiii care vor beneficia de acest sprijin au vârste cuprinse între 5 şi 16 ani şi sunt incluşi în programele educaţionale Salvaţi Copiii România. Având în vedere că cei mai mulţi dintre părinţi nu au cunoştinţe aprofundate în ceea ce priveşte utilizarea tehnologiei şi a internetului, atât copiii, cât şi profesorii din şcolile unde aceştia învaţă vor beneficia de seminarii de pregătire, susţinute de specialiştii Salvați Copiii.

„Anul şcolar nu poate începe doar pentru unii copii. Accesul real la educaţie nu înseamnă prezenţa în catalog, ci instrumente reale de participare, astfel încât niciun copil să nu fie exclus, pentru că nu are acces la internet sau o tabletă”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Datele studiului ‘Impactul Covid-19 asupra copiilor din România’, realizat de Salvaţi Copiii România, arată că aproape jumătate dintre copiii din România nu au acces la o tabletă sau la un computer.

Închiderea şcolilor şi organizarea arbitrară a unor cursuri şcolare online, acolo unde a fost posibil şi fără instrumente de evaluare a calităţii procesului educativ, a dus la situaţii-limită, atrage atenția organizația Salvați Copiii. Una dintre acestea este îngrădirea accesului la educaţie copiilor vulnerabili, fără acces la internet şi la dispozitive care să le permită participarea la ore online. Astfel, inechităţile sociale au fost agravate în cazul copiilor care nu au avut acces la şcoala online.

În timp ce în Spania 5-9% dintre copii, iar in Finlanda 18% dintre copii cu venituri modeste au declarat că nu au acces la o tabletă ori la un computer (potrivit datelor Save the Children International), în România, estimările se situează între 250.000 de copii (Ministerul Educaţiei şi Cercetării) şi 1.800.000 de copii (conform analizelor Salvaţi Copiii), adică aproximativ jumătate dintre copiii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal/profesional, care au la dispoziţie în familiile lor doar telefonul mobil, ceea ce nu permite o participare reală la actul educaţional şi nici o comunicare adecvată cu cadrul didactic şi colegii în webinariile clasei.

Raportul ‘Salvaţi-ne educaţia’ (Save Our Education , lansat la nivel global de Save the Children International), estimează că, la începutul lunii aprilie 2020, în încercarea de a stopa răspândirea virusului COVID-19, 1,6 miliarde de elevi la nivel mondial, adică 91% din numărul total, nu mergeau la şcoală. Pentru prima dată în istoria învăţământului modern, o întreagă generaţie de copii îşi întrerupea studiile.

De asemenea, datele studiului ‘Impactul Covid-19 asupra copiilor din România’, realizat de Salvaţi Copiii România, arată că aproximativ 48% dintre copii au resimţit puternic nevoia de ajutor direct pentru recuperarea materiei, inclusiv pe timpul verii, iar peste 50% spun că unul dintre riscurile majore ale acestei perioade a fost dependenţa de internet şi, ca atare, expunere la conţinut agresiv şi la fake news.

Studiul mai sus amintit a fost realizat în urma consultării a 5.000 de copii din România, din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, prin intermediul unui sondaj online.

Sursă foto: Salvați Copiii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii și profesorii din Călărași se pot înscrie la cursurile Centrului Județean de Excelență până pe 20 septembrie, la Fizică, Matematică, Română, Informatică, Geografie și Dezbateri – model cerere înscriere în anul școlar 2024-2025

Elevii se pot înscrie și reînscrie la cursurile Centrului Județean de Excelență (CJEx) Călărași de luni, 9 septembrie, până pe 20 septembrie, potrivit unui anunț de pe excelentacl.ro. Și profesorii…
Vezi articolul

Criteriile pentru bursele școlare să fie modificate iar cele de merit să fie din nou acordate de la 8.50 – una dintre solicitările Consiliului Național al Elevilor la întâlnirea care a fost amânată deja de două ori, cu premierul Nicolae Ciucă, programată acum pentru vineri

Vineri, președintele Consiliului Național al Elevilor, Silviu Morcan se întâlnește la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă pentru a discuta despre situația burselor de merit, situație care a stârnit nemulțumirea…
Vezi articolul

La profilul pedagogic s-au înscris 167 de elevi pe 48 de locuri, spune Adina Gruia, director al Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu” din Slatina: Au rămas 139 după probele de aptitudini. Din acest moment se va ține cont de media pe care elevii o vor avea la Evaluarea Națională

Adina Gruia, director al Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu” din Slatina, a declarat că 167 de elevi s-au înscris pe cele 48 de locuri de la profilul pedagogic. „Avem o clasă…
Vezi articolul

Apel către profesori, directori și inspectori al elevilor și părinților din București: Revenirea fizică la școală să nu creeze stres și anxietate în rândul elevilor / Nu este prevăzută acordarea notelor pentru integralitatea caietelor de curs, a temelor sau a prezenței în cadrul orelor

Revenirea fizică la școală să nu creeze stres și anxietate în rândul elevilor în urma ideii că aceștia urmează să fie evaluați mai drastic, în ideea de a contrabalansa anul…
Vezi articolul