Scenariile în care funcționează școlile la nivel național, în prima săptămână de școală: 300 de unități de învățământ, în scenariul roșu

2.016 vizualizări
Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com
În prima săptămână de școală, aproape 12.981 de școli funcționează în scenariul verde, alte 4.375 în scenariul galben și 300 în scenariul roșu, potrivit datelor comunicate astăzi de Ministerul Educației. Acestea sunt informațiile centralizate până astăzi, la ora 12:00, ministerul urmând să trimită câte un astfel de buletin informativ zilnic, au anunțat reprezentanții instituției.

Situația la nivel național:

  12.981 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

 4.375 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

– 300 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020.

Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 500 de copii s-au întors din străinătate și s-au înscris în noul an școlar, în Timiș, dublu față de anii trecuți. Topul țărilor din care s-au întors românii anul acesta / Inspectorul Școlar avertizează că spațiile sunt insuficiente

Numărul elevilor români care revin din 35 de ţări de pe glob pentru a începe noul an şcolar în judeţul Timiș este dublu sau chiar triplu faţă de anii precedenţi…
Vezi articolul
Deschiderea școlilor

Scenariile pentru redeschiderea anului școlar, în septembrie, propuse Guvernului de Federația Părinților: Prezență normală la școală, 50% la şcoală-50% online, 100% online / La clasele pregătitoare – a II-a, prezența fizică la școală indiferent de scenariu

Grupul interministerial care dezbate condițiile în care vor fi redeschise în toamnă școlile din România a primit de la Federația Națională a Asociațiilor de Părinți trei scenarii, în funcție de…
Vezi articolul

Delegația Consorțiului Universitaria, din care fac parte cele mai mari universități din România, primită la Cotroceni. Implementarea PNRR și a Planului Național de Cercetare, pe agenda discuțiilor

Președintele României, Klaus Iohannis, a primit joi, la Cotroceni, o delegație a Consorțiului „Universitaria”, formată din: prof. univ. dr. Marian Preda – Rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Daniel…
Vezi articolul

Într-o clasă de liceu vor fi maximum 26 de elevi. Președintele Federației Părinților susține că ministrul Educației i-a anunțat că se face recalibrarea cifrelor de școlarizare pentru filiera teoretică, după apariția criticilor privind desființarea claselor

În clasele de liceu, pe filiera teoretică, numărul maxim de elevi într-o clasă va scădea de la 28 la 26, conform asigurărilor pe care Iulian Cristache, președintele Federației părinților, spune…
Vezi articolul

Noi, ca societate, nu valorizăm învățarea și cunoștințele. Noi valorizăm vacanța, spune profesorul Cătălin Ciupală / Dacă un profesor își dorește să fie eficient, atunci chiar trebuie să se autoperfecționeze, potrivit acestuia

„Noi nu punem valoare pe învățare. Noi, ca societate, nu valorizăm învățarea și cunoștințele. Dacă ne uităm în jurul nostru, foarte ușor remarcăm acest lucru: de la oamenii pe care…
Vezi articolul