Schimbările climatice ar trebui abordate în întregul curriculum, în toate ciclurile de învățământ, nu doar în câteva materii concentrate la clasele mari – experți ai Institutului de Educație de la Londra / E esențial ca temele de mediu să fie incluse în formarea inițială a profesorilor

236 de vizualizări
Foto: © Kiriill Ryzhov | Dreamstime.com
Abordarea schimbărilor climatice în întregul curriculum, atât la școala primară, cât și în învățământul secundar este necesară pentru a-i determina pe copii și tineri să acționeze pe astfel de teme, potrivit experților Institutului de Educație al University College London. Aceștia arată, în baza unui sondaj realizat printre profesorii din Anglia, că abordarea prin care schimbările climatice sunt discutate la câteva materii – abordare conturată, de altfel, și în strategia națională românească pentru educația de mediu –  nu este suficientă. 

Pe de altă parte, arată aceiași experți, această extindere a tematicii problemelor de mediu la cât mai multe materii este însoțită de o problemă – nevoia de pregătire a cadrelor didactice, încă din etapele de formare inițială, pentru integrarea subiectelor de mediu în activitățile de predare.

Potrivit sursei citate, în școlile din Anglia elementele referitoare la schimbările climatice tind să se concentreze pe informații și date și să fie atinse într-un număr restrâns de materii, precum științele sau geografia, în învățământul secundar. Aceasta, arată experții citați, nu i-ar încuraja și nu i-ar încuraja pe copii și tineri cu cele necesare pentru a acționa pe cont propriu.

Deși, potrivit Institutului de Educație al University College London, cei mai mulți profesori din Marea Britanie sunt interesați să abordeze astfel de teme la propriile ore, principala problemă semnalată de ei este lipsa pregătirii: mai puțin de 13% dintre respodenții la un sondaj au spus că au discutat astfel de chestiuni în programele de formare inițială și mai puțin de jumătate (44.9%) au spus că au fost implicați în proiecte de dezvoltare profesională care să atingă asemenea subiecte. 

În privința extinderii tematicii la întregul curriculum, instituția citată arată, separat, că, “pentru a le oferi tinerilor acces la această paletă mare de perspective, va fi nevoie de schimbări în conținutul predat în școli, dincolo de științe și geografie, ca domenii tradiționale în care se învață despre schimbări climatice. Va fi nevoie și de sprijin pentru ca profesori care predau o gamă largă de materii să fie încrezători că pot încorpora schimbările climatice și dezvoltarea durabilă la ore. Dezvoltarea profesională de înaltă calitate pentru profesorii care predau toate materiile, în toate fazele de vârstă, va fi un element cheie”.

Citește și:
DOCUMENT Din toamnă elevii de clasele a VII-a și a VIII-a pot studia o nouă disciplină „Educație privind schimbările climatice” – programa a fost publicată în Monitorul Oficial / Vor învăța să monitorizeze activitățile de zi cu zi care contribuie la poluare și să promoveze interculturalitatea și justiția climatică
LISTA Disciplinelor legate de mediu din învățământul preuniversitar – proiect Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030

Foto: © Kiriill Ryzhov | Dreamstime.com / / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Păi poate finanțează BP, ARAMCO și cei ca ei niște programe de pregătire pentru asta, că au finanțat decenii întregi propaganda contra-informării despre schimbările climatice cauzate de om, ducând în derizoriu toate încercările celor mici și neimportanți de a opri tăvălugul ce ne duce la marginea prăpastiei.

    Hai să mai facem niște săptămâni verzi și să mergem la strâns plasticurile din păduri, noi și elevii, în timp ce șmecherii planetei iau avionul să meargă 10 minute pânâ în celălalt capăt al orașului, poate-poate salvăm specia de la autodistrugere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Franceza de 10 la BAC a lui Simion și evaluarea unei profesoare, după poticnelile televizate: A vrut să demonstreze ce tare este, dar a făcut o mare greșeală. Nu cred că poate să fie președinte o asemenea persoană, pentru că dincolo de vorbitul în franceză și ce spui contează foarte tare

Candidatul la președinție George Simion a vorbit în franceză la emisiunea de aseară a postului CNews de televiziune cu un nivel lingvistic similar unui elev de clasa a X-a, a…
Vezi articolul

Tragedia triajului. Despre etica alocării resurselor medicale limitate în timpul COVID-19 – Alexandru Volacu, conferențiar la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București

Analiza este semnată de Alexandru Volacu, conferențiar universitar la Facultatea de Administrație și Afaceri din cadrul Universității din București, cadru didactic asociat la Facultatea de Administrație Publică din cadrul SNSPA…
Vezi articolul

Profesorii din România scriu istorie. Președintele s-a întors împotriva propriului popor, iar profesorii îl demască pe impostorul care a plecat din rândurile lor și astăzi prezidează prin minciună, de la Cotroceni / Plus: lașitatea universitarilor

Profesorii din România scriu istorie. De 3 săptămâni, predau întregii societăți una dintre cele mai valoroase lecții: în fața minciunii și a imposturii, îndrăznesc să acționeze și să schimbe realitatea!…
Vezi articolul

Istoricul Cristian Vasile: Sunt probleme structurale ale școlii românești și nu știu în ce măsură studierea regimului totalitar va avea impact real. La sate sunt cazuri unde profesorul de chimie sau de română predă Istoria comunismului

Cercetător în cadrul Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, istoricul Cristian Vasile a vorbit într-un interviu acordat publicației Deutsche Welle despre predarea istoriei comunismului în școala românească și despre problemele…
Vezi articolul