Săptămâna „Școala Altfel” redevine fixă, înainte de vacanța de primăvară pentru toate școlile

[jp_post_view]
Sursă foto: Wikipedia
Săptămâna „Școala Altfel” nu va mai fi lăsată calendaristic la latitudinea școlilor în anul școlar următor, cum a fost în ultimii trei ani, ci se va organiza în săptămâna dinainte de vacanța de primăvară în toate unitățile școlare, potrivit calendarului anului școlar 2021-2022, publicat astăzi în Monitorul Oficial.

„Programul Național „Școala altfel” se va desfășura în perioada 8-14 aprilie 2022. Intervalul aferent programului „Școala altfel” nu va coincide cu perioada în care se susțin lucrările scrise semestriale (tezele). Etapele naționale ale olimpiadelor școlare se vor organiza, de regulă, în perioada dedicată programului „Școala Altfel”, conform calendarului olimpiadelor naționale școlare”, se arată în structura anului școlar 2021-2022.

Ultima dată când săptămâna „Școala altfel” a fost organizată în același timp în școli a fost în anul școlar 2015-2016. Motivul pentru care s-a trecut la o variantă în care organizarea acestui program a fost lăsată la latitudinea școlilor este aglomerația uriașă pe care o provoacă în mediile urbane și imposibilitatea de a acomoda toate clasele de la toate unitățile școlare la vizite la muzee și alte astfel de activități într-o singură săptămână.

Cu toate acestea, în contextul unei pandemii despre care nu se știe când se va finaliza, Ministerul Educației a decis organizarea săptămânii „Școlii altfel” în același timp, în toate școlile din țară, în 2022.

Mai mult decât atât, în ordinul de ministru care reglementa anul școlar 2015-2016, scria că la grădinițe și în școlile primare, săptămână Școala Altfel poate fi organizată „în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de data de 27 mai 2016, la decizia consiliului de administrație al unității de învățământ, după consultarea cadrelor didactice și a beneficiarilor primari și secundari ai educației”. În actualul ordin nu există nicio excepție de la regulă, deci aglomerarea traficului, străzilor, muzeelor, parcurilor va fi și mai mare.

Cum a fost reglementată săptămâna „Școala Altfel” în ordinele de ministru din ultimii cinci ani școlari:

Programul național ‚‚Școala Altfel’’ se va desfășura în perioada 5 octombrie 2020 – 4 iunie 2021, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018 pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Astfel, în funcţie de ciclurile de învăţământ şcolarizate, unităţile de învăţământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal).

Sursă foto: Wikipedia


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ 33 de firme au depus oferte pentru toate loturile de teste Covid de salivă destinate școlilor. Licitația vine la mai bine de o lună de la începerea școlii, în pragul închiderii complete a acestora din cauza incidenței uriașe de infectări cu coronavirus

În total, 33 de firme au depus marți oferte pentru loturile celor 70 de milioane de teste de salivă care vor ajunge în școli peste câteva săptămâni, a declarat pentru…
Vezi articolul

Primul îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație din ultimii 29 de ani ar putea să ajungă în librării în toamnă. Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică: Ne gândim la o variantă online, dar peste câteva luni

Primul îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație (ÎOOP) din ultimii 29 de ani a fost trimis la tipar, anunță Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române,…
Vezi articolul

Vasile Dîncu: În zilele următoare, pe măsură ce sunt distruse oraşele din Ucraina, vine o populaţie săracă, iar aceasta va rămâne pe teritoriul României / Lucrăm cu Ministerul Educaţiei să vedem ce facem cu copiii

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi că autorităţile române sunt pregătite pentru un val mai mare de refugiaţi din Ucraina, fiind vorba de o populaţie săracă, iar aceasta…
Vezi articolul