Școala canadiană Maple Bear își anunță intenția de a intra pe piața de educație din România, cu un model în franciză

527 de vizualizări
școli din București
Școală / Foto: Pexels.com
Școala canadiană Maple Bear își anunță intenția de a intra pe piața de educație din România, cu un model de educație în franciză. “Căutăm parteneri locali pentru a înființa școli în România”, a declarat Yann Bidan, Director General al Maple Bear Europa Centrală și de Est, potrivit unui comunicat remis Edupedu.ro.

În România, compania vrea să deschidă 10 unități școlare pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial, luând în calcul posibilitatea de a se extinde și în zona învățământului liceal.

Maple Bear este în măsură să includă reglementările locale în materie de educație, oferind programe curriculare locale integrate, pe lângă programul și metodologia canadiană„, a adăugat Yann Bidan. Acesta a precizat că modelul “vizează o educație completă a copilului – fizică, intelectuală, emoțională și socială, în care trei componente sunt fundamentale: creativitatea, colaborarea și gândirea critică”.

Factorii-cheie ai sistemului de învățământ canadian, potrivit Maple Bear:

  • „abordarea „Învață să înveți” în locul unui simplu transfer de informații care pot deveni rapid depășite sau irelevante.
  • investiția consistentă în cadrele didactice și în formarea profesională, care reprezintă fundamentul întregului sistem.
  • o metodologie de predare care nu lasă pe nimeni în urmă: peste 30% dintre elevii canadieni au ambii părinți născuți într-o altă țară. Copiii familiilor de imigranți nou-sosiți sunt integrați suficient de repede pentru a avea performanțe la fel de bune cu cele ale colegii lor, într-o perioadă scurtă de timp.”

Școala canadiană Maple Bear aduce metodologia bilingvă canadiană. Înființat în urmă cu 12 ani, Maple Bear este prezent astăzi în 16 țări, cu peste 300 de unități de învățământ preșcolar, școlar și liceal și cu peste 35.000 de elevi.

Planul companiei pentru Europa Centrală și de Est, pentru următorii zece ani, este de a dezvolta o rețea de școli cu peste 15.000 de studenți.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pfizer și BioNTech anunță că vaccinul lor anti-Covid oferă “un răspuns imunitar robust” în rândul copiilor cu vârste între 5 și 11 ani și este sigur pentru utilizare. Vor cere autorizarea și pentru această categorie de vârstă

Cele două companii au administrat câte două doze de zece micrograme, la trei săptămâni distanță, unui număr de 2.268 de copii. Nivelul anticorpilor generați a fost asemănător cu cel dezvoltat…
Vezi articolul

PROIECT Planuri-cadru liceu seral 2026: Elevii vor învăța tot 5 ani, însă cu doar 4-5 ore pe zi / Artele, Sportul și Consilierea sunt înlocuite cu activități adaptate vârstei și intereselor

Proiectul de planuri-cadru pentru liceu 2026 pentru învățământul seral și frecvență redusă au fost puse în dezbatere publică luni, 30 septembrie. Nu se modifică durata ciclului de învățământ, nici conținuturile,…
Vezi articolul

Diplomele profesorilor din județul Vaslui vor fi verificate de Inspectoratul Școlar, după cazul profesoarei de limba româna acuzată că şi-ar fi falsificat actele de studii, în baza cărora a obţinut toate gradele didactice

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui au solicitat verificarea tuturor documentelor de studii ale salariaţilor din unităţile de învăţământ din judeţ, după ce recent viceprimăriţa din comuna Codăeşti, care este…
Vezi articolul