Școlile din Ilfov trebuie să folosească la ore ghidurile de educație rutieră lansate recent de Ministerul Educației – recomandarea Inspectoratului școlar cu o săptămână înainte ca elevii de a XII-a să termine cursurile

525 de vizualizări
Foto: Ministerul Educației – ghid educație rutieră
Inspectoratul școlar Ilfov a transmis școlilor din județ o notă prin care le cere să folosească la ore cele 3 ghiduri de educație rutieră lansate recent de Ministerul Educației. Documentele trebuie să fie folosite „ca resurse educaționale în timpul orelor de dirigenție/al activităţilor de educaţie rutieră”. Nota, publicată pe 28 mai, nu precizează când ar trebui folosite ghidurile. De exemplu, săptămâna aceasta elevii de clasa a XII-a termină școala, iar în mai puțin de o lună toți elevii vor intra în vacanța de vară.

O notă a Inspectoratului școlar Ilfov transmisă pe 28 mai recomandă școlilor să folosească cele 3 ghiduri de educației rutieră lansate pe 20 mai de Ministerul Educației. În notă nu e precizată perioada când ar trebui folosite, în acest an școlar care mai are doar 2-3 săptămâni de cursuri, sau din toamnă.

„Având în vedere prevederile Strategiei Naționale pentru Siguranță Rutieră pentru perioada 2022 — 2030 şi ale planului de actiuni aferent acestuia, Ministerul Educatiei a lansat pew ebsite-ul propriu o sectiune dedicată educatiei rutiere:

Secțiunea conține 3 ghiduri de educație rutieră, realizate de către Ministerul Educatiei, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliției Române. Aceste ghiduri sunt destinate ciclurilor de învățământ primar, gimnazial si liceal. Secțiunea va fi completată si cu alte resurse educaționale deschise ce vor fi transmise Ministerului Educatiei de către organizații neguvernamentale, cu activitate relevantă în domeniu si/sau de unităţi de învățământ preuniversitar, care, prin activitățile desfăşurate, au creat astfel de documente ce pot fi puse la dispoziția elevilor şi a profesorilor.

Vă solicităm să diseminați informațiile prevăzute în secțiunea dedicată educației rutiere, în cadrul unității de învăţământ, cu distinsa recomandare ca cele 3 ghiduri să fie folosite ca resurse educaționale în timpul orelor de dirigenție/al activităţilor de educaţie rutieră„.

Informații de context

Pe 20 mai, când a avut loc „Forumul siguranței rutiere”, la Senat, Ministerul Educației a publicat pe site 3 ghiduri de educației rutieră pentru clasele primare, gimnaziu și liceu pentru a putea fi consultate și folosite de profesori la clasă. Atunci, ministra Ligia Deca a spus că Ministerul Educației va transmite o adresă tuturor școlilor prin care le va ruga ca ghidurile de educație rutieră, să fie utilizate în perioada următoare. „Educația rutieră este o tematică obligatorie în învățământul primar și gimnazial și va fi și la cel liceal”, a susținut Ligia Deca.

Cele 3 ghiduri conțin informații despre bunele maniere în mijloacele de transport în comun dar și despre responsabilitățile de a fi pasager în mașină, pieton, ce reguli trebuie să urmezi când mergi pe trotinetă sua bicicletă. Ghidurile propun și linkuri cu videoclipuri din campanii de conștientizare privind siguranța rutieră și purtarea centurii de siguranță.

Practic, aceste documente conțin noțiuni teoretice, dar și exemplificări ale modului de aplicare ale a legislației rutiere în vigoare. Includ și statistici și fișe de lucru, și aplicații menite să încurajeze tinerii să devină mai responsabili”, a adăugat Ligia Deca.

Ministra Educației mai spunea că își dorește ca „Școala altfel” din anul școlar 2024-2025 să fie axată pe siguranță rutieră.

Ministerul Educației a invitat organizațiile neguvernamentale cu activitate relevantă în domeniu, companiile private și alte entități să ofere cadrelor didactice, părinților și elevilor resurse educaționale cu caracter deschis pentru prevenirea și reducerea accidentelor rutiere, conform paginii ministerului.

„Ne dorim să primim din partea dumneavoastră acele exemple de materiale sau de proiecte sau de campanii care pot fi listate în secțiunea de educație rutieră de pe site-ul Ministerului Educației, servind astfel direct școlilor care au nevoie de resurse educaționale în acest sens. Vom transmite și noi tuturor școlilor o adresă prin care rugăm ca aceste materiale să fie utilizate în perioada următoare”, a declarat Ligia Deca. 

Ligia Deca a încheiat intervenția cu un apel adresat elevilor: 

„Mi-aș dori tare mult ca ei să devină ambasadori ai siguranței rutiere în comunitățile lor. Am văzut schimbându-se comportamente în ceea ce privește protecția mediului, atunci când copiii au devenit responsabili și și-au tras părinții de mânecă pentru colectare selectivă, pentru a păstra curățenia ș.a.m.d. 

Dacă un copil îți spune nu trecem pe roșu, mamă sau avem grijă cum conducem sau nu conducem agresiv, cred că, în ansamblu, comportamentele comunităților în ceea ce privește siguranța rutieră se pot schimba. Deci, încurajez copiii să devină ambasadori ai siguranței rutiere și vă promit de tot sprijinul Ministerului Educației pentru a investi în prevenție și pentru a fi siguri că atât tinerii, cât și elevii noștri sunt în siguranță atât în școală, cât și în afara ei.”

Amintim, publicarea ghidurilor și recomandarea ISJ vin în contextul în care din această săptămână elevii vor termina cursurile. Primii sunt cei de clasa a XII-a care termină vineri, în 4 zile.

Elevii de clasa a VIII-a termină cursurile pe 14 iunie.

DOCUMENT Nota ISJ Ilfov transmis școlilor:
Citește și:
Ministerul Educației va trimite în curând o adresă tuturor școlilor să utilizeze ghidurile de educație rutieră, lansate astăzi, anunță Ligia Deca / Descarcă Ghidurile de educație rutieră pentru învățământul primar, gimnazial și liceal


2 comments
  1. daca e RECOMANDARE, nu trebuie:))
    deci atenție …

  2. Drepti…culcat…drepti…executaaaaareaaaa! Ca asa zice ISJ-ul. Daca sunteti fraieri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația românească de azi este catastrofală, spunea academicianul Eugen Simion anul trecut / În urmă cu o lună semna scrisoarea celor 100 de intelectuali, numiți „grup de interese” de Sorin Cîmpeanu, pentru dezbaterea proiectelor de legi ale Educației / Eugen Simion a murit la 89 de ani

Academicianul Eugen Simion a murit în ziua de 18 octombrie 2022, la vârsta de 89 de ani, a declarat președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, pentru Agerpres. A fost critic, istoric…
Vezi articolul

Peste 160 de milioane de lei pentru Programul Nucleu de cercetare au rămas neacoperiți de Ministerul Educației și Cercetării în 2025, potrivit unui document MEC / „La nivel ANC se depun toate eforturile pentru efectuarea plăților restante către institute în următoarele luni”

Bugetul de stat pe anul 2025 nu a inclus suficienți bani pentru a acoperi bugetul necesar pentru derularea activităților în cadrul Programului Nucleu 2023-2026, care este principalul mecanism de finanțare…
Vezi articolul

Daniel David: Bursele elevilor trebuie să reflecte performanța și nevoile sociale / Ministrul Educației va schimba criteriile de acordare a burselor școlare, „dacă noul guvern își asumă acest lucru”

„Bursele de multe ori nu reflectă performanța. Bursele elevilor trebuie să reflecte două lucruri, performanța și nevoile sociale de incluziune”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în conferința…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Hai să ne gândim cinstit unde e performanța mai mare – în mediul rural, unde ai clase cu 6, 7, 8 copii, sau în București, unde ai clase cu 28-30 de copii și chiar mai mult? Păi dacă creșterea numărului de copii afectează performanța, unde-i performanța mai bună? Vorbim cinstit

Numărul de elevi dintr-o clasă nu afectează performanța școlară, a susținut ministrul Educației și Cercetării Daniel David la Radio București FM. Acesta a comparat performanța mai scăzută a elevilor care…
Vezi articolul