Școlile din Marea Britanie se vor deschide după sărbătorile de iarnă, asigură premierul britanic Boris Johnson, în ciuda numărului ridicat de cazuri de Covid-19 din Regatul Unit. În funcție de situație, examenele naționale se pot anula și în vara anului 2022

6.709 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Școlile din Marea Britanie vor fi deschise în luna ianuarie, după vacanța de iarnă, în ciuda numărului de cazuri de Covid-19 care crește, asigură premierul din Regatul Unit, Boris Johnson, potrivit publicației Evening Standard. De curând, presa a anunțat că multe școli se pregătesc de ore online din ianuarie 2022 și, totodată, că este nevoie de profesori care să îi înlocuiască pe cei absenți, în contextul în care numărul de cazuri de infectare cu Covid-19 este mare în ultima perioadă.

Recent, ministrul Educației din Marea Britanie i-a îndemnat pe profesorii care, în prezent, nu mai lucrează în Educație, să se întoarcă să le țină locul colegilor profesori bolnavi și absenți de la ore.

Boris Johnson, premierul din Regat, potrivit surselor Evening Standard, i-a spus ministrului Educației Nadhim Zahawi că este „absolut determinat” să țină școlile deschise după ce copiii au fost acasă, de sărbători, în zilele libere de Crăciun. Și alți membri din guvernul britanic „împărtășesc” aceeași dorință, de a ține școlile deschise.

Ianuarie, luna simulărilor de examene naționale din liceu

În luna ianuarie, adolescenții din Marea Britanie trebuie să susțină simulări pentru examenele GCSE și cele „A-level”, „esențiale pentru profesori ca să țină evidența performanței lor și pentru a le indica ce note vor trebui să le dea copiilor [la finalul anului școlar 2021-2022] dacă vor fi anulate examenele în vară”, mai scrie sursa citată.

Ce sunt, pe scurt, calificările GCSE și GCE
  • GCSE (General Certificate of Secondary Education) este o diplomă în urma unei serii de examene date de elevii de liceu cu vârsta de aproximativ 16 ani, susținute la finalul celor 11 ani de învățământ obligatoriu. În general, GCSE permite accesul la diverse colegii universitare sau cu specific profesional și este important pentru ucenicie sau chiar angajare. Sunt mai multe examene, la diverse materii, iar notele se dau pe proiecte, muncă de teren, experimente etc., potrivit nidirect.gov.uk, portal de informații oficiale și guvernamentale pentru Irlanda de Nord.
    • GCSE mai contează și pentru că, pentru cei care vor să urmeze cursurile universitare, notele GCSE sunt cele luate în considerare când aplică la facultate. Notele Bacalaureatului nu sunt încă disponibile în perioada aplicărilor.
  • Examenele A-level sau GCE (General Certificate of Education) sunt un echivalent al Bacalaureatului, întrucât se susțin la finalul liceului, de asemenea valoroase pentru intrarea la instituții de învățământ superior.

La începutul anului acesta, în luna ianuarie, elevii au fost trimiși acasă când școlile se închideau din nou, după o perioadă lungă de ore online între martie și septembrie 2020. Iar anularea examenelor din 2021 era discutată din decembrie 2020, mai transmite Evening Standard.

Vezi și: aprilie 2021Elevii din Anglia nu vor susține examene anul acesta din cauza pandemiei de COVID-19: examenele vor fi înlocuite cu note date de profesori

De curând, pe 24 decembrie, în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord s-au înregistrat 122.186 noi cazuri de infectare cu Covid-19, iar în perioada 18-24 decembrie au fost în total 707.306 cazuri de infectare, conform datelor oficiale de pe portalul coronavirus.data.gov.uk. Față de perioada precedentă (11-18 decembrie 2021), sunt cu 230.077 cazuri mai multe.

Foto: © PojoslawDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Recent: Ministrul Educației din Marea Britanie le cere profesorilor retrași din activitate să se întoarcă în clase pentru a-i suplini pe colegii absenți din cauza creșterii cazurilor de infectare cu varianta Omicron a Covid-19
Omicron: Multe școli din Marea Britanie – închise cu câteva zile înainte să intre oficial în vacanța de Crăciun, se pregătesc pentru online din ianuarie, în pofida cererii guvernului ca școlile să rămână deschise


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii din școli și universități protestează miercuri, 18 iunie, pe întreaga durată a programului de lucru / Liderul sindical Marius Nistor, după întâlnirea de marți cu Daniel David: Nu se renunță la protest, pentru că nu este un protest îndreptat împotriva Ministerului Educației. Mesajul este pentru partidele politice

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Europa FM, că „nu se renunță” la protestul de miercuri, „pentru că nu este un protest îndreptat împotriva…
Vezi articolul

Elevii care câștigă premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației vor primi bursa de merit de 450 de lei. Noi tipuri de burse și criterii din proiectul legii învățământului preuniversitar

Ministerul Educației va acorda burse de merit de 450 lei și pentru elevii care au obținut premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației și câștigătorii…
Vezi articolul

Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024 din județul Iași, anulate de Inspectoratul școlar. ISJ anunță că va publica teste de antrenament din modulul 3 de cursuri

Simulările pentru Evaluarea Națională și pentru examenul de Bacalaureat 2024 din județul Iași, care ar fi urmat să se desfășoare în luna ianuarie 2024, au fost anulate de către Inspectoratul…
Vezi articolul