Școlile din Oklahoma ar putea cere părinților să demonstreze statutul de imigrant legal sau de cetățean american, atunci când își înscriu copilul la școală – propunere statală, în linie cu politicile lui Trump privind migrația

[jp_post_view]
Foto © Sean Pavone | Dreamstime.com

Proiectul a fost aprobat de principala autoritate locală în domeniul educației, dar, pentru a intra în vigoare, trebuie să treacă și de legislativul statal și să fie aprobat de guvernatorul statului.

Potrivit noii reguli, părinții trebuie să dovedească faptul că elevul are cetățenie americană sau este rezident legal în SUA, pe baza unor documente  precum certificatul de naștere, pașaportul, raport consular sau card de rezidență permanentă. Copiii pot fi înscriși și fără astfel de dovezi, însă școlile trebuie să raporteze autorităților numărul acestor copii către departamentul educației din Oklahoma. Iar principalul responsabil cu educația la nivel statal, republicanul Ryan Walters, este citat spunând că informația este necesară pentru alocările de personal și resurse către școli.

  • Potrivit sursei citate, sute de elevi și alți protestatari au manifestat în stradă față de această decizie, care a fost criticată și de grupuri ale profesorilor și pentru apărarea libertăților civile. Și sunt citați părinți care vorbesc despre o creștere abruptă și vizibilă a fricii printre părinții din comunitățile hispanice. Acest lucru se întâmplă chiar dacă autoritățile – precum cele din Oklahoma City – spun că nu intenționează să strângă informații privind statutul migranților din rândul elevilor și al părinților acestora.

The Guardian amintește că din 1982 există o decizie a Curții Supreme a SUA care impune și pentru copiii care trăiesc ilegal în SUA dreptul de a putea frecventa școlile publice din această țară.

Foto © Sean Pavone | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Ce stire, dom’le. trebuie sa fi venit legal in tara. Si asta ii scandalizează pe socialiștii noștri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Evaluare psihiatrică obligatorie, la 4 ani, pentru personalul care predă și cel auxiliar din universități / Lista cu afecțiunile care constituie contraindicații pentru funcțiile din învățământul superior

Menținerea într-o funcție didactică de predare sau didactică auxiliară din învățământul superior este condiționată de evaluarea medicală la un interval de 4 ani, care va include, în mod obligatoriu, și…
Vezi articolul

Cîțu, despre redeschiderea școlilor: Încurajator este faptul că mulți angajați din învățământ și-au exprimat disponibilitatea pentru vaccinare – 193.573, din care 117.245 sunt programați pentru vaccinare și 27.033 s-au vaccinat deja

Încurajator este faptul că mulți angajați din învățământ și-au exprimat disponibilitatea pentru vaccinare, susține premierul Florin Cîțu într-un mesaj publicat pe Facebook. Șeful Executivului prezintă cea mai recentă statistică potrivit…
Vezi articolul

Liderii coaliției anunță tăierea unor cheltuieli bugetare de 6 miliarde de lei, fără să dea exemple concrete: vouchere doar pentru bugetarii sub 10.000 de lei brut, scăderi de salarii la instituții, comasări de instituții, reduceri de consilieri, scăderea indemnizațiilor

Șefii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au anunțat luni prin postări pe rețelele sociale că au căzut de acord asupra unor tăieri de cheltuieli estimate la 6…
Vezi articolul