Școlile și grădinițele particulare autorizate primesc costul standard pe elev, adică finanțare de la stat, pe durata suspendării cursurilor. Textul publicat în Monitorul Oficial

9.559 de vizualizări
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev
Foto: Freepik.com
Școlile și grădinițele particulare autorizate primesc costul standard pe elev, adică finanțare de la stat, în perioada suspendării cursurilor, potrivit Ordonanței de Urgență nr 70, publicată în Monitorul Oficial.

Statul asigură astfel finanţarea de bază și pentru preşcolarii din învăţământul particular şi cel confesional, autorizat provizoriu, precum şi pentru elevii din învăţământul general obligatoriu particular şi cel confesional, care studiază în unităţi de învăţământ autorizate provizoriu.

Ce este costul standard pe elev

De asemenea, statul asigură finanţarea de bază pentru învăţământul profesional, liceal particular şi cel confesional, autorizat provizoriu, pentru perioada suspendării cursurilor din anul școlar 2019-2020, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

Finanţarea se face în baza şi în limitele costului standard per elev, per preşcolar, după caz, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei și Cercetării.

Reamintim că pe 15 martie Asociația Școlilor Particulare a solicitat ministerului alocarea acestui cost standard per elev și școlilor autorizate, ca măsură de sprijin pentru perioada crizei.

Ce prevede textul din Monitorul Oficial:

”Art. 38 –  Prin derogare de la dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, statul asigură finanţarea de bază  și pentru  preşcolarii şi elevii din învăţământul de stat, pentru  preşcolarii din învăţământul particular şi cel confesional, autorizat provizoriu, precum şi pentru elevii din învăţământul general obligatoriu particular şi cel confesional, care studiază în unităţi de învăţământ autorizate provizoriu. De asemenea, statul asigură finanţarea de bază pentru învăţământul profesional, liceal particular şi cel confesional, autorizat provizoriu, pentru perioada suspendării cursurilor din anul școlar 2019-2020, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Finanţarea se face în baza şi în limitele costului standard per elev, per preşcolar, după caz, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei și Cercetării.

Art. 39 – Prin derogare de la dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, de suma aferentă finanțării de bază stabilită conform art. 9 alin. (4) din același act normativ beneficiază toţi preşcolarii şi elevii din învăţământul general obligatoriu, profesional şi liceal, particular şi confesional, care studiază în unităţi de învăţământ autorizate provizoriu, pentru perioada suspendării cursurilor din anul școlar 2019-2020,începând cu intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Citește și: ANALIZĂ Cele trei scenarii pentru redeschiderea școlii din septembrie. Cât sunt de fezabile și ce măsuri ratează Guvernul Orban pentru elevi

Art. 40 – Prin derogare de la dispozițiile art. 30 lit. c) și art. 31 lit d) din Ordonanța de Urgență nr. 75/2005  privind asigurarea calităţii educaţiei aprobată prin Legea nr. 87/2006 cu modificările și completările ulterioare, în situația stării de alertă, departamentul de acreditare numeşte o comisie de experţi în evaluare şi acreditare, care analizează raportul de evaluare internă, verifică prin corespondență și în modul online la instituţia solicitantă îndeplinirea standardelor pe domeniile şi criteriile prevăzute la art. 10 şi elaborează propriul raport de evaluare.”

SURSA: Freepik.com


1 comment
  1. Titlul este inexact: toate grădinițele particule autorizate primeau și înainte de acest act normativ costul standard per preșcolar. Noutatea este că, pe perioada stării de urgență primesc și unitățile autorizate provizoriu, care nu primeau înainte.

    Deci titlul ar trebui să sune „Școlile și grădinițele particulare autorizate provizoriu primesc, la rându-le, costul standard pe elev, adică finanțare de la stat, în perioada suspendării cursurilor, potrivit Ordonanței de Urgență nr 70, publicată în Monitorul Oficial”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul francez al Educației condamnă cyberbullying-ul și fenomenul pornit pe TikTok împotriva elevilor de clasa a V-a născuți în 2010. Jean – Michel Blanquer: Este complet prostesc, este împotriva valorilor noastre. Ceea ce va conta sunt valorile fraternității și nu prostia!

Copiii din Franța născuți în anul 2010 (cei de 10-11 ani) sunt, zilele acestea, victimele unui fenomen de cyberbullying: haștagul „#anti2010” de pe rețeaua de socializare și videoclipuri scurte TikTok…
Vezi articolul

Concursuri de promovare a științei la gimnaziu și liceu, organizate de platforma de cercetare de la Măgurele. Elevii pot propune experimente, pot face interviuri cu cercetători sau studii cu măsurători proprii până pe 19 mai

Platforma de educație și cercetare de la Măgurele, care reunește mai multe universități și institute de cercetare din țară, anunță 6 activități de științe și promovarea acestora, pentru elevii și…
Vezi articolul

Calendarul de înscriere pentru clasa pregătitoare și cel pentru grădiniță vor fi publicate azi de minister. Cererile vor fi depuse online, evaluarea psihosomatică a fost anulată

Ministrul Educației a anunțat că luni vor fi publicate de către ministerul Educației noile calendare pentru înscrierea la clasa pregătitoare și înscrierea sau reînscrierea la grădiniță. Monica Anisie a spus…
Vezi articolul

Profesorii pasionați de noile tehnologii sunt invitați să devină ambasadori ai inteligenței artificiale / Profesorii viitorului se pot înscrie până pe 30 septembrie (P)

Cadrele didactice de excepție din învățământul preuniversitar sunt invitate să devină ambasadori ai roboticii și inteligenței artificiale în școlile din România, în cadrul proiectului „Conținut AI Școala din viitor pentru…
Vezi articolul