Scrisoare deschisă a antreprenorilor către președintele Nicușor Dan: Credem că educația are un rol esențial în coeziunea socială / Vă asigurăm că ne vom implica activ în anii care vin în formarea unei generații capabile să gândească liber, să creeze, să conducă și să contribuie responsabil la viitorul României

2.748 de vizualizări
Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com
Printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui ales, Nicușor Dan, organizația Romanian Business Leaders subliniază rolul educației și societate și se angajează „să se implice activ în formarea unei generații capabile să contribuie responsabil la viitorul României”.

Antreprenorii vin cu o promisiune de implicare concretă în susținerea educației, „întrucât este unul dintre pilonii esențiali ai comunității noastre”, este menționat în scrisoare.

„România traversează o perioadă complexă, cu provocări majore atât intern, cât și extern. Tocmai de aceea, credem că mandatul pe care tocmai l-ați primit vine cu o mare responsabilitate: aceea de a fi garantul echilibrului, de a reconstrui încrederea între stat și cetățeni, între decidenți și mediul antreprenorial, între generații și regiuni. 

Credem că educația are un rol esențial în coeziunea socială și întrucât este unul dintre pilonii esențiali ai comunității noastre, vă asigurăm că ne vom implica activ în anii care vin în formarea unei generații capabile să gândească liber, să creeze, să conducă și să contribuie responsabil la viitorul României”, este mesajul transmis de Romanian Business Leaders.

Scrisoarea integrală a organizației Romanian Business Leaders către președintele ales Nicușor Dan:

Domnule Președinte ales,

Felicitări sincere pentru alegerea dumneavoastră în cea mai importantă funcție a statului român!

Victoria obținută nu este doar un rezultat politic, ci un semnal clar că românii vor o reașezare a priorităților naționale în jurul valorilor democratice, al parcursului european, al unui stat funcțional și al unei economii construite pe încredere, colaborare și viziune pe termen lung.

În deschiderea Romanian Business Leaders Summit de acum o săptămână, ați afirmat că prioritățile României sunt echilibrarea bugetului, atragerea investițiilor străine, absorbția rapidă a fondurilor europene, o politică mai activă la nivelul Uniunii Europene, restaurarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și, mai presus de toate, o viziune clară economică. La acestea adăugăm ca priorități ale mediului de afaceri nevoia de echitate fiscală, de reducere a cheltuielilor bugetare, precum și o justiție independentă, eficientă și educată pentru noile realități economice. Avem încredere că aceste priorități se vor transforma în măsuri concrete, în acțiuni menite să ridice economia.

România traversează o perioadă complexă, cu provocări majore atât intern, cât și extern. Tocmai de aceea, credem că mandatul pe care tocmai l-ați primit vine cu o mare responsabilitate: aceea de a fi garantul echilibrului, de a reconstrui încrederea între stat și cetățeni, între decidenți și mediul antreprenorial, între generații și regiuni. Credem că educația are un rol esențial în coeziunea socială și întrucât este unul dintre pilonii esențiali ai comunității noastre, vă asigurăm că ne vom implica activ în anii care vin în formarea unei generații capabile să gândească liber, să creeze, să conducă și să contribuie responsabil la viitorul României.

Suntem încrezători că veți putea atinge aceste deziderate cu o colaborare strânsă cu toți actorii din societate, și, din acest punct de vedere, Romanian Business Leaders rămâne un partener disponibil și activ, gata să contribuie cu experiență, idei și soluții. Ne-ați asigurat că veți colabora strâns cu mediul de afaceri și de aceea credem că formarea rapidă a unui consiliu consultativ al mediului de afaceri pe lângă Președintele României este crucial pentru a găsi cele mai bune soluții de traversare a acestei perioade extrem de dificile din punct de vedere economic și macroeconomic.

România are potențialul de a deveni o poveste de succes în Europa, cu o condiție: să lucrăm împreună. Iar puterea lui împreună este cu atât mai mare cu cât împărtășim și noi, comunitatea de antreprenori ai Romanian Business Leaders, și dumneavoastră, Președintele ales al României, aceeași misiune declarată, aceea de a construi România în care copiii noștri, ai tuturor, indiferent de ideologii sau preferințe de vot, să-și dorească să trăiască.

Informații de context

Ministrul Educației a vorbit recent despre deschiderea școlilor către specialiștii din mediul socio-economic: „Dacă deschidem sistemul, o să vedem că învățăm unii de la ceilalți și sistemul socio-economic va începe să susțină mult mai puternic școlile și n-o să se tot plângă că nici voi și nici universitățile nu oferim oamenii de care are nevoie în activitățile sale.

În mediul universitar, pentru anumite discipline, teme, în colaborare cu profesorul titular, noi am început să invităm specialiști. Dirigintele profesor de matematica acuma ce să facă? Să se pregătească în educație juridică, să facă antreprenoriat, să învețe despre educație pentru sănătate? Nu mai bine, în colaborare și sub coordonarea lui, să inviți specialiștii din afară, care se pricep la aceste lucruri și nu doar așa la niște lecții demonstrative, ci să predea unele unități de învățare”, a afirmat ministrul.

Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tinerii pasionați de mecanică auto se mai pot înscrie în competiția Young Car Mechanic România până pe 25 februarie / Premii în valoare de 75.000 de euro și participare la etapa internațională (P)

Peste 1.000 de elevi s-au înscris deja la Young Car Mechanic România, competiție adresată tinerilor mecanici auto, una dintre cele mai importante competiții dedicate tinerilor pasionați de mecanică auto, organizată…
Vezi articolul

VIDEO Robotul „Verzulică” – stația de colectare inteligentă a reciclabilelor din Ciugud / Dan Lungu, coordonator: Copiii din comună colectează ambalaje și primesc monede virtuale care pot fi folosite la nivel local

Copiii din Ciugud, județul Alba sunt, de câteva săptămâni, implicați în colectarea selectivă din comună. Au la dispoziție un aparat inteligent, „Robotul Verzulică”, și de fiecare dată când predau deșeuri…
Vezi articolul

Tudor Chirilă, despre „Ciudata viziune a Ecaterinei Andronescu”: Un document bun. Din păcate, cel mai mare obstacol în calea împlinirii acestei viziuni este chiar ministrul care o promovează

Tudor Chirilă analizează „viziunea Andronescu”, lansată în dezbatere la finalul lunii martie. Chirilă scrie pe blogul său că documentul „Educația ne unește” luat ca o viziune pentru viitor este unul…
Vezi articolul