Scrisoare deschisă a unei directoare de școală rurală către premierul Ilie Bolojan: Nu e normal ca un director să fie și gestionar, și administrator, și informatician, și consilier, și director adjunct

3.240 de vizualizări
Foto: Arhiva personală
Ionela Georgiana Florescu, directoarea Școlii Gimnaziale „Dragoș Marin” din comuna Ștefan cel Mare, județul Călărași, îi scrie prim-ministrului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă, transmisă și redacției Edupedu.ro, în care descrie realitatea din spatele funcției de conducere într-o unitate de învățământ rural. Aceasta propune ca atribuțiile birocratice și administrative să fie preluate de primării.

A obținut postul de director prin concurs, iar cadrul didactic scrie că are în continuare și activitate la catedră, în paralel cu atribuții administrative extinse. Directoarea arată cum o reformă bazată pe tăieri și descentralizare fără resurse pune o presiune disproporționată pe oamenii din sistem: „Nu beneficiez de director adjunct, administrator de patrimoniu sau gestionar. Sunt singură în desfășurarea acestor activități.”

Ea propune ca atribuțiile birocratice și administrative să fie preluate de primării, acolo unde există personal specializat, astfel încât școlile să se poată concentra pe educație. În prezent, afirmă Ionel Georgiana Florescu, directorii din rural sunt lăsați să gestioneze totul – de la achiziții la ISU, SSM și strategii europene – fără sprijin instituțional real.

Edupedu.ro publică integral această scrisoare:

„Către: Domnul Prim-ministru al României
Stimate Domnule Prim-ministru,

Numele meu este Ionela Georgiana Florescu, sunt director al Școlii Gimnaziale „Dragoș Marin” Ștefan cel Mare de trei ani, în urma concursului susținut în anul 2022. Conduc o unitate de învățământ cu aproximativ 387 de elevi și preșcolari, structurată astfel:

  • 6 grupe de preșcolari;
  • 10 clase de învățământ primar;
  • 8 clase de învățământ gimnazial.

Sunt învățător la bază și, în toți acești ani, am avut și clasă în paralel cu activitatea de conducere. Până la ora 12:00 predau, iar după-amiaza mă ocup de responsabilitățile administrative ale școlii.

Menționez că nu beneficiez de sprijinul unui director adjunct, al unui administrator de patrimoniu sau al unui gestionar. Sunt singură în desfășurarea acestor activități, însă nu m-am dat înapoi de la muncă. Dimpotrivă, împreună cu administrația locală am reușit:

  • dotarea școlii cu aparatură digitală și mobilier nou;
  • dotarea grădiniței cu mobilier și aparate de joacă din fonduri proprii;
  • zugrăvirea interioară și exterioară a clădirilor, cu sprijinul angajaților școlii și al primăriei;
  • amenajarea curții exterioare.

Concediul de odihnă pe care am reușit să îl iau a fost de doar 5 zile anul trecut și 4 zile anul acesta. Sprijinul domnului primar Pandea Nicolae a fost esențial. Cu toate acestea, uneori angajații nu sunt încântați de inițiativele mele, știind că, odată ce solicit sprijinul autorităților locale, urmează muncă efectivă.

Am făcut eforturi deosebite să găsesc soluții creative și economice. Am refolosit materiale, am improvizat mobilier din paleți, iar capacele canalizărilor deteriorate au fost înlocuite împreună cu muncitorii primăriei.

Avem însă probleme grave. Clădirea grădiniței este veche, fără fundație, iar infiltrațiile de apă distrug pereții. Lipsesc jgheaburile și scurgerile. Nu ne permitem să plătim o firmă specializată, așa că, din nou, totul va cădea pe umerii angajaților școlii și ai primăriei.

La nivel administrativ, toate deciziile și documentele consiliului de administrație sunt elaborate de mine. Nu avem personal specializat în achiziții, ISU, SSM etc., iar colegii afirmă că nu au pregătirea necesară pentru aceste responsabilități.

Propunerea mea este să reconsiderăm modul în care se face descentralizarea: comisiile care presupun muncă administrativă și tehnică ar trebui gestionate la nivel local, prin primării, acolo unde există compartimente specializate. În școli, cadrele didactice sunt suprasolicitate și nu au pregătirea necesară pentru astfel de domenii.

Consider că nu este echitabil ca un cadru didactic cu normă de 16-18 ore pe săptămână, prin plata cu ora, să ajungă la un venit mai mare decât un director care muncește peste 10 ore zilnic, fără pauze și fără concediu.

Ca director:

  • coordonez activitățile extracurriculare;
  • am implementat proiecte precum „Împreună prindem curaj”, prin care am obținut 5.000 de lei pentru materiale didactice;
  • lucrez la proiecte Erasmus și am realizat strategia și obiectivele SMART ale școlii.

Nemulțumirea majoră este legată de grila de salarizare. Ca profesor pentru învățământul primar aș primi aproximativ 6.800 lei net, iar ca director salariul net este de 7.300 lei, din care se rețin 300 lei ca garanție pentru funcția de gestionar – o atribuție pe care, în mod normal, nu ar trebui să o am.

Este anormal și contrar legii ca un director să îndeplinească simultan funcțiile de:

  • administrator de patrimoniu;
  • gestionar;
  • informatician;
  • consilier;
  • director adjunct (în lipsa acestuia).

Școala este deschisă inclusiv în vacanțe, iar singura persoană prezentă constant este directorul. Membrii Consiliului de Administrație au avut activitate efectivă doar două zile pe an.

Am avut rezultate bune la Evaluarea Națională (86,7% promovabilitate) și rezultate foarte bune la concursuri și olimpiade județene și naționale recunoscute de Ministerul Educației.

Suntem o școală din mediul rural și consider că trebuie reevaluat atât sistemul de salarizare, cât și cel al concediilor – pentru directori și cadre didactice. Este nevoie de echilibru și corectitudine în repartizarea responsabilităților și în salarizarea muncii depuse.

Vă mulțumesc pentru atenție și sper ca vocea celor din prima linie a educației să fie ascultată și înțeleasă.

Cu deosebită considerație și respect,

Ionela Georgiana Florescu
Director, Școala Gimnazială „Dragoș Marin” Ștefan cel Mare”.


2 comments
  1. astora nu le pasa de profesori sau directori…nici lui David,nici lui Bolojan…ei cu biciul….atât…cu biciul pe cei de jos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENTE Lista organizațiilor județene care au cerut demiterea lui Silviu Morcan de la conducerea Consiliului Național al Elevilor. Morcan, către semnatari: „Demisia aceasta nu este din motive personale, așa cum se întâmplă de obicei, ci este din motive principiale”

Mai multe documente și comunicări interne ale Consiliului Național al Elevilor, trimise către Edupedu.ro, arată că 15 organizații județene și de sector ale CNE au cerut oficial, într-o adresă prezentată…
Vezi articolul

Profesorii din mediul rural pot obține finanțare pentru centre after-school pentru copiii cu risc de abandon școlar. Bursa acoperă masa copiilor, materialele didactice și plata profesorilor timp de un an. Apelul de proiecte, deschis până pe 4 aprilie

Echipele de cadre didactice din mediul rural care intenționează să implementeze în școala lor centre de tip after-school pentru copiii aflați în pericol de abandon școlar, se pot înscrie în…
Vezi articolul

Dezbatere organizată de Edupedu.ro și World Vision România

EXCLUSIV Cercetătorul Dacian Dolean, despre rezultatele PISA 2022: Problema noastră este că avem prea multe soluții, sfaturi și afirmații și prea puține întrebări / O soluție oferită a fost alocarea a zeci de milioane de euro pentru cursuri de formare, dar nu am citit întrebări legate de efectul lor asupra elevilor

„Problema noastră nu este că nu avem soluții, sfaturi și afirmații. Problema este că avem prea multe, dar și avem prea puține întrebări”, a spus cercetătorul Dacian Dolean, referitor la…
Vezi articolul

Admiterea la liceu, propusă de PSD. Natalia Intotero: Repartizarea să rămână computerizată, ca acum, pe baza mediilor de la Evaluarea Națională, dar vor putea să aplice pentru „clase de excelenţă” doar elevii admişi la probe de competențe date înainte, cu subiecte unice

Admiterea la liceu în varianta propusă de PSD, ca amendament la legile educației, în Comisia de învățământ din Camera Deputaților, presupune extinderea sitemului de admitere de la învățământul vocațional asupra…
Vezi articolul

Ludovic Orban a numit un nou secretar de stat la Educație în locul candidatei Barcari, dar și acesta candidează la Parlament. Sorin Ion, fost inspector în Dâmbovița: Probabil aș alege poziția de senator

Premierul Ludovic Orban numește pentru a doua oară într-o poziție cheie din educație un liberal care intră în campanie electorală. Noul secretar de stat responsabil cu învățământul preuniversitar este Sorin…
Vezi articolul