Se schimbă scenariile școlilor, în București: 9 unităţi de învăţământ vor să treacă la scenariul roşu, iar 5 – în scenariul galben. Joi se reunește Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență

5.735 de vizualizări
SURSA: Google Maps
Parte dintre școlile și grădinițele din București își schimbă săptămâna aceasta scenariul de funcționare. 14 unități de învățământ vor trece fie la scenariul galben, fie la cel roșu. În cursul zilei de astăzi, dosarele cu propunerile înaintate de școli vor fi avizate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București și de către Direcția de Sănătate Publică, iar joi se va întruni Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului, Roxana Cercel. 

“Am în față 14 dosare de schimbare a scenariului. Este vorba despre unități care fie și-au încheiat perioada de carantină, fie au rezolvat problema cu spațiul și pot începe cursurile în scenariul galben. Nu toți trec din galben în roșu”, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Roxana Cercel. 

Aceasta a explicat că “astăzi [30 septembrie 2020 – N.Red.] se avizează dosarele de către ISMB și DSP, iar mâine [1 octombrie – N.Red.] se va întruni Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență și se va supune spre hotărâre aprobarea dosarelor cu scenariile de funcționare a unităților de învățământ care au propus schimbarea”. 

Cercel a precizat pentru Agerpres că, din cele 14 unități cu cereri depuse la ISMB, „9 solicită scenariul roşu din cauza îmbolnăvirilor cu noul coronavirus„, iar celelalte 5 vor să treacă din scenariul roşu în cel galben.

Amintim că școlile care au fost secții de votare, incusiv cele unde au fost probleme cu numărătoarea voturilor și procesele verbale, au revenit de astăzi la programul normal, conform scenariilor de până acum. 

Școlile din București au început pe 14 septembrie cursurile anului școlar 2020-2021 în scenariul galben, care presupune predare în sistem hibrid. Mai multe școli au intrat, însă, în scenariul roșu fie din cauza numărului de cazuri de COVID-19, fie din cauza întârzierii lucrărilor de reabilitare a clădirilor.

Citește și:
Orban: Profesorii trebuie să învețe să predea online pentru a respecta dreptul la educație al copiilor, iar cei care incită la nepurtarea măștii la școală trebuie să părăsească învățământul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Prima carte pentru copii, din România, ilustrată cu ajutorul Inteligenței Artificiale: Ar trebui să fim realiști – Inteligența Artificială este o unealtă de care ne putem folosi ca facem proiecte mai repede și mai ușor, atât timp cât ce ține de imaginație rămâne la autor și ilustrator, spune autoarea Carmen Ivanov

“Un monstru în vacanță” este prima carte din România pentru copii, ilustrată cu ajutorul inteligenței artificiale. ”Deși o parte dintre oameni se tem de Inteligența Artificială (AI), cartea ne arată…
Vezi articolul

Profesor UBB Cluj: Era de bun simț să nu ținem zi de doliu național după un inculpat pentru crime împotriva umanității / Moartea lui Ion Iliescu trebuia să fie un moment de tăcere administrativă a statului român. Atât

Profesorul Valentin Naumescu, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), fost diplomat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României consideră că Ion Iliescu a fost mult dincolo de statutul de…
Vezi articolul

Presiunea se pune pe diriginți, spune directoarea Violeta Estrella Bontilă despre programul „Școala altfel”: Colegii mei trebuie să fie foarte inventivi, să vină cu activități care nici nu costă bani, pentru că nu avem finanțare pentru acest lucru. Este un program dificil

Violeta Estrella Bontilă, directoare a Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a spus că presiunea se pune pe diriginți în cadrul programului „Școala altfel”: „Colegii mei trebuie să fie…
Vezi articolul

Remus Pricopie, SNSPA: Între 2011 și 2022, populația tânără a României a scăzut cu peste 1 milion de locuitori / Apel către politicieni: Reducerea pragurilor de vârstă pentru participare în alegeri, modul prin care le putem arăta tinerilor că viitorul societății noastre depinde cu adevărat și de ei

Între 2011 și 2022, populația tânără a României a scăzut cu peste 1 milion de locuitori, de la 5,51 milioane la 4,49 milioane, scrie rectorul Școlii Naționale de Studii Politice…
Vezi articolul