Secvențe de ADN uman de acum 10.000 de ani, reconstituite de cercetători de la Universitatea din Cape Town, Africa de Sud. Rezultatele arată că în zonă abia acum 1.200 de ani s-a întrerupt constanța genetică

[jp_post_view]
Foto: © Kts | Dreamstime.com
Cercetătorii au reconstituit cele mai vechi genomuri umane din Africa de Sud, de la doi oameni care au trăit în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, ceea ce oferă informații noi referitoare la istoria demografică a regiunii, a declarat duminică o reprezentantă a autorilor studiului, transmite AFP, scrie Agerpres.

Secvenţele genetice provin de la un bărbat şi o femeie ale căror rămăşiţe au fost descoperite în adăpostul rupestru de la Oakhurst, în apropierea oraşului costier George (sud), a declarat profesoara Victoria Gibbon, care predă antropologia biologică la Universitatea din Cape Town (UCT).

Acestea se numără printre cele 13 secvenţe reconstituite provenind de la oameni ale căror rămăşiţe au fost găsite în acest adăpost şi care au trăit în urmă cu 1.300 până la 10.000 de ani.

Înaintea acestor descoperiri, cele mai vechi genomuri reconstituite din regiune datau din urmă cu aproximativ 2.000 de ani.

Studiul despre Oakhurst dezvăluie, într-un mod surprinzător, faptul că cele mai vechi genomuri erau similare din punct de vedere genetic cu cele ale populaţiilor San şi Khoekhoe care trăiesc în prezent în aceeaşi regiune, a explicat UCT într-un comunicat.

„Studii similare realizate în Europa au dezvăluit o istorie a schimbărilor genetice la scară largă datorate deplasărilor umane din ultimii 10.000 de ani”, a declarat în comunicat autorul principal al studiului, Joscha Gretzinger.

„Aceste noi rezultate din Africa de Sud sunt foarte diferite şi sugerează o lungă istorie de stabilitate genetică relativă”, a precizat Gretzinger, cercetător la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Leipzig, Germania.

Datele ADN actuale arată că această situaţie nu s-a schimbat decât în urmă cu aproximativ 1.200 de ani, când nou-veniţii au introdus în regiune păstoritul, agricultura şi noi limbi şi au început să interacţioneze cu grupurile locale de vânători-culegători, conform sursei citate.

Deşi unele dintre cele mai vechi urme de oameni moderni pot fi găsite în Africa de Sud, acestea sunt în general foarte puţin conservate, a explicat Victoria Gibbon pentru AFP. Însă, noile tehnologii permit în prezent obţinerea acestui ADN, a adăugat ea.

Spre deosebire de Europa şi Asia, unde au fost reconstituite genomurile a mii de oameni, mai puţin de două duzini de genomuri antice au fost găsite în Africa de Sud, mai exact în Botswana, Africa de Sud şi Zambia.

„Astfel de situri sunt rare în Africa de Sud, iar Oakhurst a oferit o mai bună înţelegere a deplasărilor şi relaţiilor dintre populaţiile locale din acest peisaj timp de aproape 9.000 de ani”, a subliniat Gibbon, mai transmite Agerpres.

Foto: © Kts | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Până săptămâna viitoare, școlile se pot înscrie în competiția DigiEduHack, care are ca obiectiv identificarea de soluții inovatoare la provocările educației în era digitală

În perioada 9 – 10 noiembrie 2021 are loc DigiEduHack, competiție organizată de Comisia Europeană care are ca obiectiv identificarea unor soluții inovatoare la provocările din domeniul educației în era digitală. Înscrierea organizațiilor-gazdă…
Vezi articolul
Măsura sălii de detenție

Măsura sălii de detenție îi poate face pe elevi să privească negativ școala și să ajungă să fie stigmatizați sau excluși, susține Consiliul Elevilor București: O măsură drastică „într-un sistem educațional care se confruntă cu deficiențe fundamentale”

Măsura sălii de detenție îi poate face pe elevi să se raporteze negativ la școală, iar pentru cei care ajung în aceste săli – să fie stigmatizați sau excluși, consideră…
Vezi articolul

Regulile pentru concursul de viitori inspectori școlari din direcțiile de învățământ preuniversitar, amânate până pe 30 iunie 2025. Legea educației prevede inspectorate școlare reformate din septembrie 2025

Regulile pentru concursul pentru viitorii inspectori școlari din direcțiile de învățământ preuniversitar (DJIP/ DMBIP), adică actualele inspectorate școlare, sunt amânate până cel târziu 30 iunie 2025, după cum prevede un…
Vezi articolul

Toate creșele de stat vor fi arondate grădinițelor, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a noii legi a educației. Scade numărul maxim de copii care pot fi înscriși în grupa mijlocie și grupa mare, potrivit proiectului Deca

Creșele de stat vor fi arondate la solicitarea primarilor grădinițelor cu program prelungit sau care au în structură învățământ preșcolar, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare…
Vezi articolul