Ședințele publice pentru repartizarea posturilor după Titularizare 2025 au loc în perioada 31 iulie – 4 august / Unele inspectorate școlare au publicat graficele

37.154 de vizualizări
Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com
Ședințele publice de repartizarea posturilor după Titularizare 2025 au loc în toată țara pe parcursul a mai multe zile, între 31 iulie și 4 august. Unele inspectorate școlare au publicat graficele pe specializări și ore, unde vor avea loc repartizările de posturi pentru profesori. În București de exemplu, repartizările au loc în perioada 31 iulie – 4 august, iar în județele Timiș și Arad au loc online.

Ședințele publice de repartizare au loc în perioada 31 iulie-4 august, zilele diferă în funcție de județ. În județele Timiș și Arad, de exemplu, ședințele au loc online.

Unele inspectorate județene au publicat deja graficele cu ședințele, altele, cum e cazul județului Arad, așteaptă până vor fi publicate rezultatele finale pentru Titularizare 2025.

Acestea se publică miercuri, 30 iulie, potrivit calendarului.

De precizat, toate înscrierile la Titularizare 2025, concurs de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală, au avut loc înainte de Legea Bolojan, care prevede creșterea normei de predare, din toamnă, cu două ore.

Graficele cu ședințele de repartizare pe sectoare și specializări în București petru 31 iulie
Graficele cu ședințele de repartizare pe sectoare și specializări în București pentru 4 august
Graficele cu ședințele de repartizare în județul Timiș pentru 31 iulie
Graficele cu ședințele de repartizare în județul Timiș pentru 4 august
Graficele cu ședințele de repartizare în județul Sibiu pentru 1 august
Graficele cu ședințele de repartizare în județul Iași pentru 1 – 4 august
Graficele cu ședințele de repartizare în județul Mureș pentru 31 iulie
Ședințele de repartizare în județul Mureș pentru 4 august
Grafic repartizare posturi în județul Vaslui pentru 31 iulie
Grafic repartizare posturi în județul Vaslui pentru 4 august
Grafic repartizare posturi în județul Cluj pentru 31 iulie
Grafic repartizări posturi pentru 31 iulie și 1 august în județul Brașov
Grafic repartizări posturi pentru 4 august în județul Brașov

În ziua de 4 august 2025 va avea loc, la COLEGIUL TEHNIC „MARIA BAIULESCU” BRAȘOV, str. Castelului Nr. 2repartizarea candidaților conform prevederilor art. 74 alin (3) lit. b) – f) din Metodologia privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026 (OME nr. 7495/2024):

„Art. 74

(3) Repartizarea candidaţilor se realizează conform prezentei Metodologii, în ordine, astfel:

b) repartizarea candidaţilor care au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea 2025, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată din unitățile de învățământ preuniversitar particular, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă;

c) pentru completarea normei didactice de predare a cadrelor didactice titulare şi a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6);

d) prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată a cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate;

e) repartizarea pe posturi didactice/catedre vacante indiferent de viabilitatea acestora, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, a candidaţilor cu statut de cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar de stat sau particular autorizat/acreditat anterior înscrierii la concurs, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular şi a cadrelor didactice debutante din învățământul preuniversitar de stat sau particular autorizat/acreditat prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2025, şi au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea 2025, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare; situaţiile excepţionale se soluţionează cu avizul Comisiei naţionale de monitorizare a concursului;

f) repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea 2025, pe posturile didactice/catedrele pe care sunt angajate, conform art. 64 alin. (13).

Art. 64

(8) Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului sau cel puțin media 8 (opt) la inspecțiile la clasă în profilul postului în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2025, pe parcursul anului şcolar 2024-2025, conform alin. (6), iar media de repartizare se calculează astfel: [(nota obținută la proba scrisă)*3+(nota obținută la proba practică/inspecția specială la clasă)]/4.”

Cum se face repartizarea posturilor, după adoptarea legii Bolojan, potrivit proiectului de HG pus în consultare

În perioada 8-14 august se reiau activităţile privind constituirea posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic de predare şi soluţionarea cererilor de completare a normei didactice de predare la nivelul școlilor și grădinițelor, potrivit unui document pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. Este vorba despre procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în învățământul preuniversitar, an școlar 2025-2026.

Proiectul prevede aplicarea măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare prevede, cunoscută drept Legea Bolojan.

Art. 6 – „(1) În perioada 8-14 august 2025 la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ de stat se pot revizui disciplinele opţionale pentru anul şcolar 2025-2026 şi se reiau activităţile privind constituirea posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic de predare şi soluţionarea cererilor de completare a normei didactice de predare la nivelul unităţilor de învăţământ a personalului didactic care beneficiază de aceste drepturi”, prevede documentul pus în dezbatere publică.

Proiectul stabilește în ce ordine se va realiza încadrarea profesorilor:

Art. 6 – „(2) Prin derogare de la prevederile Metodologiei – cadru, în fiecare unitate de învăţământ de stat, după reconfigurarea formaţiunilor de studiu şi stabilirea numărului total de ore pentru fiecare disciplină, conform planurilor-cadru de învăţământ aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării în vigoare, raportat la numărul de ore din norma didactică corespunzător activităţilor de predare-învăţare-evaluare stabilite conform prezentei Proceduri, se realizează încadrarea cadrelor didactice, în ordine, după cum urmează:

a) cadre didactice titulare în unitatea de învăţământ, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, şi cadre didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (6) din Metodologia – cadru;

b) cadre didactice titulare în unitatea de învăţământ, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, care şi-au întregit norma didactică de predare începând cu anul şcolar 2025-2026;

c) cadre didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) din Metodologia – cadru, angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată;

d) cadre didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologia – cadru care şi-au întregit norma didactică de predare începând cu anul şcolar 2025-2026;

e) cadre didactice titulare transferate, începând cu data de 1 septembrie 2025, în unitatea de învăţământ ca urmare a soluţionării restrângerii de activitate;

f) cadre didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, care au obţinut cel puţin media 7 la concursul naţional, sesiunea 2025, denumit în continuare concurs, şi care devin titulare începând cu data de 1 septembrie 2025 pe posturile didactice/catedrele pe care sunt deja angajate;

g) cadre didactice titulare şi cadre didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, repartizate începând cu data de 1 septembrie 2025, în unitatea de învăţământ prin pretransfer, respectiv modificarea repartizării;

h) cadre didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv;

i) candidaţii care au obţinut cel puţin media 7 la concurs, repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru concurs începând cu data de 1 septembrie 2025, în perioada 31 iulie – 4 august 2025, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare;

j) cadre didactice pentru care s-a aprobat modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei începând cu data de 1 septembrie 2025;

k) cadre didactice care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ sau care au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2025, şi beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2025-2026, conform prevederilor art. 63 din Metodologia-cadru.”

Informații de context

Profesorii vor avea norma majorată cu 2 ore din toamnă, potrivit legii Bolojan, publicată recent în Monitorul Oficial.

Titularii care nu-și pot constitui cele 20 de ore intră în restrângere de activitate, iar profesorii pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei și a salariului aferent, dacă nu sunt mulțumiți de orele primite în alte școli, potrivit procedurii de constituire a normelor didactice pentru profesori, pusă în dezbatere.

Titularizarea este un concurs de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului, cu condiția existenței unui post cu viabilitate de 4 ani sau peste. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Toate înscrierile la Titularizare 2025, concurs de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală, au avut loc înainte de Legea Bolojan, care prevede creșterea normei de predare, din toamnă, cu două ore, ceea ce înseamnă distribuirea cel puțin a orelor de la plata cu ora (PCO) către profesorii titulari, potrivit explicațiilor oficiale de până acum.

Anul acesta s-au înscris cei mai mulți candidați din ultimii 17 ani, la nivelul țării, potrivit datelor comparate de Edupedu.ro. Peste 7.400 de candidați din promoția curentă urmau să susțină concursul de Titularizare 2025, potrivit datelor analizate de Edupedu.ro.

Ministerul Educației a anunțat că dintre cei 7.700 de candidați din actuala promoție, 7.400 vor susține examenul marți, pentru că au luat minimum nota 5 la inspecțiile de la clasă sau la probele practice.

Anul acesta, numărul este comparabil cu cel din 2009 când erau peste 8.800 din acea promoție.

Cei mai mulți candidați s-au înscris pentru posturi de educator sau învățător dar și profesor de educație fizică și sport, precizează ministerul.

Anul acesta, 13.553 de candidați au obținut note peste 7 la Titularizare, ceea ce înseamnă că se pot angaja pe perioadă nedeterminată, dacă găsesc posturi disponibile, sau pe perioada determinată, ca suplinitori. Procentul celor care au obținut astfel de note este de 43,52%.

Îngrijorări privind posturile întregi au tot apărut în spațiul public de la profesori, directori sau chiar de la un inspector școlar: S-ar putea să ne trezim că un post care a apărut acum cu 18 ore, după aplicare măsurilor fiscale, să nu mai fie un post întreg. Omul respectiv va avea nevoie de o completare de normă„.

Ministrul Daniel David preciza, după încheierea concursului că s-ar putea să nu încheiem contracte noi de muncă. Nu știu. Trebuie să vedem câți au luat nota peste șapte, câte posturi vor fi acoperite”.

Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT În ce ordine vor fi încadrați profesorii pentru anul școlar 2025-2026, după creșterea normei didactice. În perioada 8-14 august se reiau activitățile privind constituirea posturilor didactice, încadrarea profesorilor și soluționarea cererilor de completare a normei – proiect
Profesor, după proba scrisă de la Titularizare 2025: M-am obișnuit să mă plimb prin tot Bucureștiul să predau. Dacă tot sunt la geografie, mă obișnuiesc cu drumurile
Daniel David, mesaj către profesori: Oamenii buni să nu se teamă. Vor fi locuri, însă vor fi mai puține ore la plata cu ora
Profesor care a dat concursul de Titularizare pentru a 16-a oară: Sunt foarte greu de găsit cele 18 sau 20 de ore. Posturile sunt foarte puține
ULTIMA ORĂ Subiectele și baremele de corectare de la Titularizare 2025 – Învățători au fost publicate. Candidații au avut un eseu despre structura discursului dramatic dintr-o operă literară de Ion Luca Caragiale sau Marin Sorescu
Titularizare 2025. Subiectele și baremele pentru consilierii școlari. Definiți conceptul de strategie de învățare, prezentați în 3 pagini necesitatea consilierii psihologice – cerințe pentru candidați
BREAKING Titularizare 2025 – subiectele și baremele pentru profesorii de gimnaziu și liceu au fost publicate de MEC / Eseu de 900 de cuvinte despre poeziile lui Marin Sorescu la Limba și literatura română
Îngrijorări în privința posturilor scose la concursul de Titularizare 2025. Inspector școlar: S-ar putea să ne trezim că un post care a apărut acum cu 18 ore, după aplicare măsurilor fiscale, să nu mai fie un post întreg. Omul respectiv va avea nevoie de o completare de normă
Peste 31.000 de candidați la Titularizare au primit note la proba scrisă – cel mai mare număr din ultimii 6 ani / Peste 4 din 10 au obținut note peste 7, ceea ce înseamnă că se pot angaja pe perioadă nedeterminată dacă există posturi
Profesorul anonim: Cine va răspunde pentru haosul generat de această simulare de „reorganizare” a încadrării? Este inacceptabil ca titularii care au participat corect la etapele de mobilitate organizate de inspectorate să fie puși acum în situația de a pierde ore
OFICIAL Ordinea etapelor de mobilitate în învățământ 2025-2026, publicată cu o lună întârziere – descarcă
Profesor care a dat concursul de Titularizare pentru a 16-a oară: Sunt foarte greu de găsit cele 18 sau 20 de ore. Posturile sunt foarte puține

1 comment
  1. Asta e bataia de joc finala.
    Au cerut incadrarile azi, moment in care foarte multe ore dispar.
    Dar posturile nu au fost actualizate.
    Iei 10 la examen, iti iei ore, si cand ajungi acolo realizezi ca ele nu mai exista.
    Chiar nimeni nu ii da in judecata statul pentru ce face acum? Stam asa si acceptam?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Asistenţii medicali cu studii superioare ar putea să predea „Educaţie pentru sănătate”, spune ministrul Sănătății: Reticenţa a fost legată de faptul că nu există pârghii să oblige, de exemplu, profesorii de biologie să înveţe această curriculă, pe care ulterior s-o predea elevilor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că asistenţii medicali cu studii superioare ar putea să predea disciplina „Educaţie pentru sănătate” în şcoli, potrivit Agerpres. „Reticenţa – am discutat şi…
Vezi articolul

Profesorii care sunt directori în alte școli decât în cele în care sunt titulari pot opta să predea în școala unde ocupă funcția de conducere, dacă există posturi incomplete. În județul Neamț, opțiunile directorilor se transmit până pe 20 ianuarie

Profesorii care au ocupat, prin concurs, funcții de directori în alte școli decât în cele în care sunt titulari pot opta pentru efectuarea obligației de predare în școala în care…
Vezi articolul

Studenții de la Universitatea din Oradea trebuie să își achite integral abonamentele de transport în comun, după care primesc reducerea de 90% prin decont la facultate – procedura a fost schimbată

Studenții Universității din Oradea trebuie să își achite integral abonamentele de transport în comun și apoi primesc reducerea de 90%, prin decontare, la Universitate. Conform deciziei conducerii Universității din Oradea,…
Vezi articolul