Șeful diviziei pentru Educație a OECD: Distanțarea fizică amenință rațiunea de a fi a educației universitare / Universitățile au nevoie de taxe mai mici și de mai mulți bani de la guverne

3.175 de vizualizări
SURSA: captura romaniaeducata.eu/Administratia Prezidentiala
Restricțiile legate de contactul fizic amenință întreaga rațiune de a fi a educației în cadrul universitar, iar dacă universitățile mențin un nivel ridicat al taxelor de școlarizare ele vor deveni vulnerabile în fața firmelor de IT care ar putea oferi programe educaționale online mai bune, crede șeful diviziei pentru Educație a OECD, Andreas Schleicher, citat the Times Higher Education. El face un apel la mai multe investiții guvernamentale în sprijinul universităților, pentru ca acestea să-și poată diminua taxele.

Potrivit reprezentantului OECD, principalul element cu care universitățile îi atrag pe tineri este „experiența nemaipomenită” a mediului oferit. Dar, în condiții de distanțare, acest element dispare: studenților le e mult mai greu să întâlnească profesori de vârf, să se socializeze cu alți studenți și să împărtășească experiențe.

El este citat de Times Higher Education spunând că, „dacă universitățile rămân închise pentru următorul an, cred că aceasta va pune sub semnul întrebării la modul foarte serios valoarea ofertei lor„. „Din punctul de vedere al unui student, 9.000 de lire nu este, în niciun caz, valoarea unui curs online”, a spus el, referindu-se la taxele anuale aplicate de universități din Marea Britanie.

Potrivit lui Schleicher, normal ar fi ca guvernele să crească investițiile în acest domeniu, pentru că valoarea pe care o oferă el în schimb este foarte ridicată. Asta, însă, nu exclude complet taxele universitare – ele trebuie doar reduse și compensate cu o contribuție guvernamentală mai mare, spune el.

  • Iar oficialul OECD s-a arătat surprins de precauția universităților, când vine vorba despre redeschiderea campusurilor: „Distanțarea socială este mai ușoară pentru universități, decât pentru școala primară (…). Nu văd logica atunci când deschizi restaurantele și cinematografele, dar nu universitățile.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2024 va fi de 3,3% din PIB – proiect / Alocarea pentru întreg capitolul Învățământ e departe de cei 15% din cheltuielile Bugetului General Consolidat prevăzuți de legile Deca-Iohannis – proiect

Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2024 va fi de 57,4 miliarde de lei, potrivit proiectului legii bugetului de stat pentru anul viitor. Astfel, raportat la Produsul Intern Brut, procentul care revine Ministerului…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor: „Dacă Guvernul României nu va emite urgent normele privind începerea anului școlar, iar școlile nu vor fi pregătite pentru a primi elevii în deplină siguranță, ne vom revizui poziția privind începerea anului școlar la data de 14 septembrie”

Mai sunt doar câteva săptămâni înaintea începerii noului anului școlar, iar elevii, profesorii și părinții „se află într-o profundă stare de incertitudine – nimeni nu știe în ce condiții se…
Vezi articolul

Rafila: 337 de copii sunt internați marți pe secții / Nu menținem școlile deschise cu orice preț, dar trebuie să fim conștienți de faptul că întreruperea activității școlare duce la consecințe foarte serioase asupra evoluției copiilor – VIDEO

În total, 337 de copii sunt internați astăzi pe secții, față de 338 câți erau raportați ieri, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în cadrul unei dezbateri organizată de „Salvați…
Vezi articolul