Senatul a aprobat iniţiativa legislativă USR care permite comisiilor de etică din universităţi să se autosesizeze în cazuri de abuzuri

[jp_post_view]
Sursa: G4Media.ro
Iniţiativa legislativă depusă de deputatele USR Diana Buzoianu şi Diana Stoica permite victimelor abuzurilor din universităţi să-şi capete dreptatea mai uşor chiar şi în situaţiile în care fac reclamaţii anonim, potrivit G4Media.ro. Practic, prin iniţiativa USR, comisiile de etică din universităţi vor putea să se sesizeze din oficiu în situaţiile în care primesc informaţii legate de posibile abuzuri, precizează formaţiunea.

După adoptarea de către Senat, iniţiativa legislativă USR va merge acum la Camera Deputaţilor pentru dezbateri şi vot final, transmite News.ro.

Iniţiativa USR a fost adoptată de Senat cu 97 de voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi o singură ”abţinere”. Deputata USR Diana Buzoianu susţine că proiectul de lege reflectă angajamentul ferm de a asigura un mediu universitar sigur şi responsabil, în care valorile academice, respectul faţă de student şi de profesor sunt mai presus de orice.

”Astăzi, siguranţa fetelor care se duc să studieze în facultăţile din România nu e o certitudine. Abuzatorii nu au ce căuta la catedră. Cu sau fără plângere făcută oficial la comisii, dacă se ştiu cazurile abuzatorilor, şi ele se ştiu de cele mai multe ori, este absolut normal ca profesorii care fac parte din comisia de etică să-şi facă treaba, să se autosesizeze comisia şi să-l înlăture pe abuzator din facultate. E o responsabilitate pe care toţi profesorii o au: să ia atitudine imediat ce află de un caz. Nu se mai pot ascunde în spatele >. Asta face iniţiativa noastră: forţează comisiile să fie PROACTIVE”, afirmă deputata USR Diana Buzoianu. 

Citește articolul integral pe G4Media.ro.
Citește și:
Proiect de lege pentru ca sesizările anonime să fie permise în codurile de etică ale universităților, care să cuprindă clar mecanisme de protecție a victimelor unor abuzuri sexuale – depus de mai mulți parlamentari USR
Propunerile Ministerului Educației privind cazurile de hărțuire sexuală din mediul universitar: câteva reguli pentru reclamații, inclusiv pentru sesizările anonime, o dezbatere, plus planuri pentru o viitoare „reglementare generală” pentru toate instituțiile de educație și toate instituțiile publice
Mircea Miclea: Dacă un cadru didactic este acuzat anonim pentru hărțuire sexuală, se deschide un dosar. Dacă reclamațiile se repetă, atunci se analizează dosarul chiar dacă acuzațiile sunt anonime. Universitățile au avut acest model cu 20 de ani în urmă și nu l-au preluat în codurile lor de etică. Măcar acum să ia măsuri


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș Bolyai începe luni semestrul al II-lea. Facultățile vocaționale se deschid în format clasic. David: Putem decide de la o săptămână la alta modificarea oricărui scenariu în funcție de cum evoluează condițiile epidemiologice

Universitatea Babeș Bolyai din Cluj va continua predarea în format online la majoritatea facultăților, la fel ca în semestrul I, și clasic la cele vocaționale sau hibrid la cele care…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Nicio sancțiune pentru profesorul Marian Petcu de la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, acuzat de către unii studenți de “comportament abuziv”. Comisia de Etică îi cere o “reevaluare și corectare” a comunicării cu studenții

Analiza situației profesorului Marian Petcu de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) a Universității din București, acuzat de către un grup de studenți de “comportament abuziv”, a avut…
Vezi articolul

Reforma în învățământul superior: universitățile trebuie regândite structural, în lumina alianțelor și programelor europene / Provocări-cheie: microcreditele, sistemele de asigurare a calității, transformarea digitală – Romiță Iucu, Universitatea din București

Dezbaterile privind reforma în educație trebuie să țină seama, în cazul învățământului superior, de “internaționalizarea și europenizarea acestuia”: aceste evoluții impun schimbări la nivel național, de la introducerea sistemelor de…
Vezi articolul