Senatul a aprobat proiectul prin care părinților li se pot acorda zile libere, în cazul limitării sau suspendării orelor în școală

1.674 de vizualizări
Foto: © Sam Wordley | Dreamstime.com
Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul iniţiat de Guvern care prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului, potrivit Agerpres. Senatul este prima cameră sesizată în acest caz.

Proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 147/2020 îi vizează şi pe părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoana adultă încadrată în grad de handicap sau în grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.

Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată este venit asimilat salariilor şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări, în condiţiile prevăzute de lege, se explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Citește și: Guvernul a adoptat ordonanța prin care părinții primesc zile libere plătite pentru a supraveghea copilul, când școala trece online

Foto: © Sam Wordley | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Criza profesorilor din România „mai ales la materiile STEM” nu poate fi rezolvată doar cu măriri de salarii, burse și alte beneficii, susține ministrul educației, Ligia Deca, la ONU: „Ar trebui să avem încredere și în ei să conceapă împreună cu noi sistemul de educație transformat” / Tot Deca a eliminat examenul la „Științe” introdus prin Legea Miclea-Funeriu în Evaluarea Națională

Ministrul Educației a participat joi, 11 iulie, la Evenimentul special ONU pe tema transformării educației, organizat la New York. Aceasta a subliniat faptul că România se confruntă cu un deficit…
Vezi articolul

DOCUMENTE Circumscripțiile școlare pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2023, publicate de inspectoratele școlare. Părinții pot găsi în listă școala de care aparțin, conform domiciliului

Circumscripțiile școlare pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2023 au fost publicate joi, 30 martie, de către inspectoratele școlare. Potrivit calendarului oficial, astăzi părinții află școala de care aparțin și numărul…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Posibile probleme cu încadrarea profesorilor calificați la liceele tehnologice, ca urmare a aplicării noilor planuri-cadru, semnalate de liderul sindical Iolanda Cătinean: Evident că vor fi afectate normele didactice. Există multe voci din învățământul preuniversitar din județul Mureș care spun că și-ar dori declanșarea unei greve

Iolanda Cătinean, președintele Sindicatului din Învățământ „Spiru Haret” Mureș, a declarat, pentru Edupedu.ro, că ar putea exista probleme cu încadrarea profesorilor care predau în licee tehnologice, ca urmare a aplicării…
Vezi articolul

Csaba Aszalos, președintele CNCD – avertisment cu privire la impactul următoarelor alegeri asupra Legilor educației: Avem un proiect de lege care, dacă va intra în Parlament în acest an electoral, în contextul competiției politice, va fi zdruncinat, ca să mă exprim elegant

“Să lansezi în dezbatere publică și în dezbatere parlamentară un proiect de lege de anvergura unei Legi a educației, într-un an electoral, nu cred că este cea mai bună abordare”,…
Vezi articolul