Sesiunea specială a examenului de BAC 2023 începe pe 15 mai, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației / Candidații se pot înscrie în zilele de 11 și 12 mai

[jp_post_view]
Foto: Captură/ Ministerul Educației – Facebook.com
Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2023 începe pe 15 mai cu proba de limba și literatura maternă, potrivit Ministerului Educației. Pe 16 mai 2023 este programată proba obligatorie a profilului, iar pe 17 mai elevii de clasa a XII-a vor susține proba la alegere a profilului și specializării, după cum a anunțat Ministerul Educației. Instituția a precizat că ministrul Educației, Ligia Deca, a semnat ordinul care aprobă Calendarul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2023, iar documentul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.

„La această sesiune se pot înscrie absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale sau care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat – 2023, sesiunea iunie-iulie”, conform Ministerului Educației.

Candidații se pot înscrie în zilele de 11 și 12 mai 2023. Probele se vor desfășura în perioada 15 -25 mai 2023. Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 26 mai 2023, iar cele finale – pe 29 mai 2023.

Iată calendarul sesiunii speciale a examenului de BAC 2023 – probe scrise:
  • 15 mai 2023 – Limba și literatura maternă;
  • 16 mai 2023 – Proba obligatorie a profilului;
  • 17 mai 2023 – Proba la alegere a profilului și specializării;
  • 18 mai 2023 – Limba și literatura română;
Calendarul probelor de evaluare a competențelor
  • 19 mai 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
  • 22-23 mai 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională;
  • 24 mai 2023 – Evaluarea competențelor digitale;
  • 25 mai 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.
https://www.facebook.com/www.edu.ro/posts/pfbid0veBxDEPhRxUm2JDoUUZzRfuFiS4sCdr6kdzVheef4FitpJLtBXxaLcfx4StVtXa1l
Citește și:
DOCUMENT Diplomele de BAC 2023 pot fi eliberate mai repede în acest an, chiar înainte de afișarea rezultatelor finale, dar doar pentru elevii care nu depun contestații / Peste 49.000 de contestații au fost depuse anul trecut
Testele de antrenament pentru elevii care vor da Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat 2023 nu vor mai fi publicate, spune șeful instituției care face subiectele de examen: „Pot fi folosite cele din anii anteriori”
Ghid pentru simularea examenelor naționale, la limba română, publicat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Sugestii de rezolvare și sfaturi pentru elevii de clasele a VIII-a și a XII-a: cum se redactează un rezumat, o pagină de jurnal, o scrisoare sau un e-mail / Modele de subiecte și bareme


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate simulare Evaluare Națională 2024. Notele elevilor de clasa a VIII-a vor fi comunicate pe 23 februarie. Comisia de examen transmite profesorilor să discute pe lucrări cu elevii abia după finalizarea corectării în toată țara – surse

Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale (EN VIII) 2024 pentru elevii de clasa a VIII-a vor fi comunicate acestora vineri, 23 februarie, prevede calendarul de organizare a simulării. Profesorii ar…
Vezi articolul

SURSE Catinca Nistor a menționat „undergraduate studies diploma” pe CV-ul oficial depus la Parlament pentru candidatura pe postul de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Londra / Pentru cursurile respective sunt acordate de fapt certificate

În CV-ul oficial depus la Parlament de către Catinca Maria Nistor este menționată o diplomă de studii „undergraduate” (echivalent al unor studii de licență) de la London School of Economics…
Vezi articolul

Directoarea Violeta Estrella Bontilă: Bacalaureatul, după metodologia actuală, înseamnă mult mai mult decât 3 sau 4 probe de examen / Nu avem cum să ținem ore și să ne ocupăm și de un examen

Violeta Estrella Bontilă, directoare a Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a explicat, pentru TVR Timișoara, ce presupune pregătirea unei unități de învățământ pentru susținerea probelor scrise ale examenului…
Vezi articolul

Școli mai bune: Elevii au rezultate superioare când profesorii petrec mai mult timp predând efectiv la clasă și sunt mulțumiți de locul de muncă și când există un echilibru academic și socio-economic între colegi – analiză pe baza PISA-TALIS

Ministerul Educației își propune, pe termen scurt, să definească standarde clare pentru ceea ce înseamnă o “școală bună”. Printre celelalte priorități menționate în fișa de buget pentru 2021 se numără…
Vezi articolul